Mănăstirea lui Martirie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Vestigiile Mănăstirii lui Martirie, în Cisiordania

Mănăstirea lui Martirie a fost o mare mănăstire creștină fondată la est de Ierusalim, pe dealurile Iudeei. A fost întemeiată în secolul al V-lea și poartă numele patriarhului Martirie al Ierusalimului, care probabil a fost inițiatorul și ctitorul acesteia. După invaziile arabe din anii 630, mănăstirea a fost abandonată.

Istorie

Întemeietorul mănăstirii, Martirie s-a născut în Capadocia. În anul 457, a intrat în Lavra Sf. Eftimie, la răsărit de Ierusalim. Găsind mănăstirea Sf. Eftimie cel Mare prea aglomerată, din cauza numărului mare de monahi care doreau să se așeze acolo, s-a retras într-o peșteră, la o oarecare distanță de aceasta și a trăit acolo o vreme în sihăstrie. Mai târziu, sihăstria lui s-a dezvoltat într-o mănăstire de mari dimensiuni. Dezvoltarea mănăstirii a fost favorizată și de urcarea pe tronul patriarhal al Ierusalimului a fondatorului său, care probabil a înzestrat-o. Mănăstirea a ajuns, alături de altele din deșertul Iudeei, foarte cunoscută, care în perioada sa de maximă dezvoltare adăpostea sute de monahi. A împărtășit însă soarta mai multor mănăstiri din Țara Sfântă, fiind abandonată după invaziile arabe și cucerirea Palestinei de către aceștia.

Arheologie

Vestigiile arheologice ale mănăstirii lui Martirie au fost descoperite în anii 1980 în timpul construirii unui nou oraș, Ma'aleh Adumim în Cisiordania. Așezată pe vârful unui deal, complexul monastic acoperea o suprafață de 2.5 acri (cca 10.000 mp), fiind înconjurat de ziduri. Mănăstirea dispunea și de un sistem de stocare a apei care consta dintr-o serie de canale de captare a apei de ploaie, pe care o colectau și o dirijau spre mai multe cisterne tăiate în stâncă.

Complexul monastic cuprindea chiliile monahilor, o biserică, mai multe paraclise, o trapeză (sală de mese) cu bucătărie și cămară și o baie, construite în jurul unei curți centrale, în care se intra printr-o singură poartă situată în partea de est a zidurilor. Complexul cuprindea și grajduri și iesle pentru animale. Podelele principalelor construcții din acest complex erau acoperite cu mozaicuri, majoritatea (cu excepția celor din biserică) supraviețuind până în prezent.

Un arhondaric (casă de oaspeți) pentru călători și pelerini fusese construit în afara zidurilor. Arhondaricul cuprindea un paraclis, mai multe dormitoare și un grajd pentru nevoile pelerinilor.

Marea epocă de dezvoltare a mănăstirilor din Palestina a început să se stingă odată cu invazia perșilor din anul 614, în timpul căreia mănăstirea lui Martirie a suferit mai multe stricăciuni, și s-a încheiat după cucerirea Palestinei de către arabi în anii 630, când mănăstirea lui Martirie, ca și alte mănăstiri din zonă a fost părăsită.

Surse