Mănăstirea lui Eftimie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Mănăstirea lui Eftimie, sau Lavra lui Eftimie, a fost o mănăstire ctitorită de sfântul Eftimie cel Mare în anul 420 și situată în pustia Iudeii, în Cisiordania actuală. Lavra era alcătuită din mai multe chilii ca niște mici peșteri organizate în jurul unei biserici centrale. A fost cea mai importantă mănăstire din Palestina în secolul al V-lea, ocupând un loc central în dezvoltarea vieții monahale din acest teritoriu.

Istoric

Sfântul Eftimie cel Mare a întemeiat această lavră în anul 420, la circa trei stadii de chinovia cuviosului Teoctist, prietenul său. Mănăstirea era așezată în pustia Ruva, în deșertul Iudeei, pe drumul dintre Ierusalim și Ierihon, pe locul orașului modern Ma'aleh Adumim, locul asociat prin tradiție cu pilda Bunului Samaritean (Luca 10,30-37). Biserica mănăstirii a fost sfințită de patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului pe 7 mai 428.

Sfântul Eftimie s-a stabilit aici după ce întemeiase mai întâi mănăstirea din pustia Cutila, împreună cu Sf. Teoctist, apoi mănăstirile din Marda și Caparbarica. Îndrăgind foarte mult locul, pe care îl socotea foarte potrivit pentru viața sihăstrească, a întemeiat aici o lavră unde erau primiți să trăiască numai monahii îmbunătățiți. Tinerii și femeile nu erau primiți în mănăstirea Sf. Eftimie. Monahii trăiau aici în chilii înguste și în nevoință, puțini reușind să rabde multă vreme viața aspră de aici, astfel încât chiliile zidite în lavră ajunseseră să fie dărăpănate și dificil de întreținut încă din timpul vieții Sf. Eftimie.

Lavra Sf. Eftimie a funcționat multă vreme ca un centru al marii comunități monastice construite în jurul sfântului, alcătuită dintr-un mare număr de monahi ce viețuiau în mănăstiri chinoviale, în lavre, chilii, sihăstrii și peșteri. Lavrele funcționau de obicei în simbioză cu mănăstirile chinoviale, unde erau pregătiți monahii începători. În cazul lavrei Sf. Eftimie, începătorii erau instruiți îndeosebi în mănăstirile avvei Teoctist și mai târziu în mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan.

După moartea Sf. Eftimie, pe 30 ianuarie 473, mănăstirea a suferit o serie de schimbări. Pe locul vechii lavre s-a construit o nouă biserică și o chinovie, iar vechea biserică a lavrei a fost transformată în trapeză (sală de mese). În anul 482, noua biserică a mănăstirii a fost sfințită de patriarhul Martirie al Ierusalimului, mănăstirea păstrând în continuare numele ctitorului său. Viața mănăstirească a continuat să se dezvolte aici[1] până în secolul al VII-lea, când, ca urmare a invaziilor succesive ale perșilor și arabilor, numărul viețuitorilor a scăzut mult. Mănăstirea a supraviețuit până în secolul al XII-lea, când a fost abandonată.

Note

  1. Treptat însă, după moartea Sf. Eftimie, mănăstirea acestuia a pierdut din importanța pe care o avusese până atunci, în favoarea următorului mare centru de viață monahală care avea să fie Lavra Sf. Sava cel Sfințit.

Surse

Legături externe