Biserica Hagiu (București)

Biserica Hagiu este o biserică din București face parte din Arhiepiscopia Bucureștilor și are hramul principal Adormirea Maicii Domnului.

Cu o istorie veche de aproape 350 de ani, Biserica Hagiu este unul dintre cele mai îndrăgite lăcaşuri de cult din București. La început, aici a existat un schit de monahi, apoi a fost zidită o biserică, în secolul al XVIII-lea. Cel care a ridicat-o a fost logofătul Mihai Băbeanu, călugărit cu numele Misail Monahul. Cu timpul, biserica a fost neglijată de familia ctitorului și s-a ruinat, în locul său fiind construit un nou lăcaș de cult, în 1874, care s-a păstrat până în prezent. Biserica Hagiu are patru hramuri: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Grigorie Decapolitul (20 noiembrie), Sfântul Nicolae (6 decembrie) şi Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie).

Istoric

Parohia Hagiu se află în imediata apropiere a intersecţiei dintre strada Traian şi Calea Călăraşilor, lângă Hala Traian. Tradiţia spune că în timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu, în jurul anul 1700, pe locul unde se află actualul sfânt lăcaş exista un schit cu o bisericuţă din lemn, în care vieţuiau câţiva călugări. Întrucât stareţul fusese în Ţara Sfântă, era considerat „hagiu”, adică sfinţit, şi de aceea biserica s-a numit Hagiu. Între anii 1765 şi 1767, în locul acestui schit a fost zidită o biserică, la care au fost adăugate şi şase chilii pentru adăpostirea văduvelor sărace. Ctitorul sfântului lăcaş, Mihai Logofătul, făcea parte din familia de boieri Băbeanu, care apar în documente în secolul al XVII-lea. El a slujit „cu multă credinţă, din mică vârstă până la adânci bătrâneţi, la deosebiţi domni ai Ţării”. , printre aceştia fiind Matei Ghica, Constantin Racoviţă, Constantin Mavrocordat şi Scarlat Ghica. Pe când slujea la aceşti domnitori, Mihai Logofătul a construit Biserica Icoanei din Bucureşti, iar după 15 ani de la zidirea acesteia, a ridicat şi Biserica Hagiu, însă atunci era deja călugăr, cu numele Misail Monahul. Ambele lăcaşuri sfinte au fost clădite şi înzestrate cu tot ce agonisise el, aşa cum spune în testamentul pe care l-a încheiat în 1777. O condică veche cu diferite pomelnice, scrise între 1755 şi 1765, care a fost găsită în Biserica Hagiu, arată că aici veneau să se roage nu doar enoriaşii din mahalaua cu acelaşi nume, ci şi familiile unor mari boieri români, printre aceştia fiind „Brâncovenii, Cantacuzinii, Catargieştii, Ghiculeştii, Floreştii, Creţuleştii”.

Moştenitorul ctitorului Misail Monahul a fost nepotul său de frate, Panait Băbeanu, care şi-a respectat obligaţia de a se îngriji de cele două biserici. Apoi acesta şi-a lăsat averea nepotului său, Pană Băbeanu, dar acesta şi-a îndreptat atenţia doar asupra Bisericii Icoanei, neglijând Biserica Hagiu. Astfel, în 1831, când Biserica Hagiu era în pericol de a fi dărâmată, enoriaşii au contribuit la reparaţia ei generală, iar preoţii, în semn de recunoştinţă pentru dragostea şi bunăvoinţa acestora, i-au scris pe toţi în pomelnicul mare, fiind consideraţi ctitori. Cu toate acestea, sfântul lăcaş a mai rezistat doar 40 de ani, iar apoi a fost dărâmat din temelii deoarece se ruinase. În locul bisericii ridicate de Misail Monahul, care rezistase aproape 100 de ani, a fost zidită o nouă biserică, mai mare, între anii 1872 şi 1874, lucrările fiind coordonate de preotul slujitor Ioan Călin, zis Belciugăţeanu. Banii necesari au fost donaţi de Radu Ştefănescu-Cavafu, proprietarul terenului unde se află acum Hala Traian, acesta devenind al doilea ctitor, aşa cum aflăm din pisania aflată în pridvor: „Biserica cea veche, se numea AGIU, a fost făcută de un Misail Monahu, fost logofăt de taină. Apoi dărâmându-se, s-au construit această sfântă biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, tot cu acelaşi nume după cum se vede, în anul 1872 Iunie 12, fiind donator Radu Ştefănescu Cavafu, care a depus una mie galbenii spre pomenire în veci, în zilele Domnitorului Carol I şi a Prea Sfinţiei Sale Părintelui mitropolit Nifon, lundu-şi sfârşit în anul 1874 decembrie 12. Preot ostenitor Ion Călin”. După terminarea construcţiei, sfântul lăcaș a fost pictat, prima slujbă fiind oficiată în 1874, la sărbătoarea Naşterii Domnului. Catapeteasma este din lemn de brad, cu elemente de sculptură în lemn de tei, poleită cu metal şi executată cu multă fineţe. În monografia bisericii, preotul Grigore N. Popescu ne spune cum a fost ridicată atunci biserica:„În acest colţ de lume a fost o viaţă de cucernică tradiţie, de pioşitate, cum nu se poate întâlni în alte părţi(...). Te înduioşezi auzind pe bătrânii din parohie cum povestesc cu câtă voinţă şi dragoste s-au străduit părinţii lor pentru sfânta biserică. Femeile cărau cărămidă cu şorţurile sus pe schelă, fără să ţină seama de rangul social. A fost atunci o minunată întrecere în săvârşirea binelui!”

Biserica în prezent

În decursul anilor, sfântul lăcaş a mai avut nevoie de restaurări şi de noi clădiri în jurul său, care s-au făcut tot prin stăruinţa preoţilor şi bunăvoinţa enoriaşilor. După doar 24 de ani de la realizarea sa, pictura s-a deteriorat, aşa încât în 1898, biserica a fost zugrăvită în ulei, de Ioan Bărbulescu, unul dintre ucenicii lui Gheorghe Tătărăscu, în maniera acestuia (pictură neorealistă). Ulterior, pictura a fost spălată de mai multe ori, ultima restaurare fiind realizată după cutremurul din 1977. Între anii 1930 și 1936 au fost ridicate casa parohială (în stil românesc), un imobil de trei etaje, cu şapte apartamente (care se închiriau prin licitaţie publică) şi clopotniţa. Aceste construcţii au fost făcute în perioada în care preot slujitor era profesorul Grigore N. Popescu, autorul monografiei bisericii. În lucrarea sa, acesta menţionează că Biserica Hagiu era o biserică particulară (cu avere proprie), înzestrată de enoriaşi cu case, bani şi obiecte necesare; iar salariile personalului erau plătite de o epitropie care administra bunurile sfântului lăcaş, primul epitrop fiind Misail Monahul, care s-a îngrijit singur de ctitoria sa. Biserica Hagiu este construită în formă de cruce greacă înscrisă şi are ca elemente specifice două turnuleţe dreptunghiulare mici care încadrează turla din faţă. În 1991, pictorul Eugen Profeta a realizat pe frontispiciul bisericii mozaicurile Sfinților Petru şi Pavel. De mai bine de o sută de ani, în Biserica Hagiu se află spre cinstire o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, care a fost adusă de la Mănăstirea Bistrița. De curând, s-a făcut o nouă axioniţă în filigran şi sculptură în stejar, în care s-a încastrat vechea icoană a Maicii Domnului, în faţa căreia mulţi şi-au găsit vindecarea.

Surse

• Petru Gârboviceanu, Biserici cu averi proprii, seria a II-a, Administraţia Casei Bisericii, Bucureşti, 1910
• Biserica Hagiu
• Biserica Hagiu
• Biserica Hagiu - Hala Traian