Epitrahil

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Epitrahil / Patrafir

Epitrahilul sau patrafirul, în riturile creştine, cel mai important veşmânt liturgic, purtat de preot şi episcop în timpul slujbelor, în formă de eşarfă a cărei extremităţi atârnă în jos pe piept. Epitrahiul este indispensabil oricărei slujiri preoţeşti.

Cuprins

Terminologie

Cuvântul românesc vine de la denumirea grecească επιτραχήλιον, de la επί τράχηλου (epi traxhêlu = "pe grumaz"). În limba latină se cheamă «stola», termen împrumutat vocabularului vestimentar laic. În engleză se face diferenţa între «stole», "epitrahil colorat", şi «scarf» "epitrahil negru".

Folosinţă

De fapt, epitrahilul e acelaşi veşmânt cu orarul. Sfântul Vasile cel Mare (†379) spune că atunci când diaconul e hirotonit întru preot, nu trebuie să i se ia orarul, însă să poarte orarul pe grumaz, în loc de a-l purta în diagonală peste piept.

În riturile apusene, epitrahilul îşi păstrează forma exactă de eşarfă. Din cauza incomodităţii, în riturile răsăritene, cele două extremităţi au fost cusute laolaltă.

Pentru Sfânta Liturghie, se poartă peste stihar, iar peste epitrahil se îmbracă felonul.

Așa precum face la îmbrăcarea oricăruia din celelalte veşminte liturgice, preotul şi arhiereul binecuvintează epitrahilul, sărutând apoi semnul crucii din partea lui de sus, mai înainte de a-l aşeza pe după grumaz, cu recitarea rugăciunii respective din Liturghier: "Binecuvântat este Dumnezeu cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, ce se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, ce se pogoară pe marginea veşmintelor lui" (Ps. 132, 2-3).

Simbolism

Simbolismul epitrahilului urmează direcţiile indicate de Sfântul Gherman I, patriarhul Constantinopolului, şi de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului. Pornind pe de o parte de la faptul că epitrahilul este pur­tat pe după grumaz, i se atribuie semnificaţia jugului (sarcinii) - slujirea până la jertfă. În sfârşit, sensul cel mai corespunzător derivă din însăşi întrebuinţarea epitrahilului, şi anume că el simbolizează harul coborât de sus asupra preotului şi puterea dobândită astfel de a-l comunica credincioşilor prin Sfintele Taine şi alte ierurgii, de unde a şi intrat în practică obiceiul de a-l pune pe capul creştinilor la anumite servicii, aşa precum odinioară Sfinţii Apostoli îşi puneau mâinile pe capetele lor. Acest sens este, de altfel, în concordanta cu rugăciunea ce se rosteşte de către preot şi de arhiereu la punerea epitrahilului (cf. supra).

Bibliografie

  • RPE Mercenier (ed.), La Prière des Églises de rite byzantin, Tom I: "L'Office divin, la liturgie, les sacrements", Monastère de Chevetogne (Belgique), 1937

Surse

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi