Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Gheorghe purtătorul de biruință

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Date personale
Naștere secolul III
Mutare la Domnul (†) 303
Localizare Capadocia, Palestina (Imperiul Roman)
Naționalitate grec
Date cult
Tip Mare Mucenic
Data canonizării
Prăznuire la data de 23 aprilie
Proclamare pan-ortodoxă
Biserici patronate numeroase; printre care: Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (+ 303), supranumit „purtătorul de biruință” (grec. tropeophoros), prăznuit în fiecare an la 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați apărători ai creștinismului, numeroase biserici având hramul său, iar numele său fiind îmbrățișat de mulți creștini.

Viața

Minunatul acesta, vestitul și marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, s-a născut în Capadocia, fiu al unor părinți creștini de origine greacă și învățat, din tinerețe, în dreapta credință. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina, fiind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneala, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se știe că, deși era păgân, împăratul Dioclețian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Aceasta stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie (tetrarh), a aprins prigoana împotriva creștinilor. Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și ca înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat porunca să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință. Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei, loviri cu suliță, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ș.a. Toate acestea și altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție stând tare în credință.

Pentru cei credincioși, Mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor.

Deci, cei de față, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor. Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri și, văzând că toate încercările lui sunt zădarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și împărătesei Alexandra.

Deși, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Cinstirea Sfântului Mucenic Gheorghe

 
Steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare, dăruit Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos în 1500

Dintre toți Sfinții sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a bucurat, și se bucură, Sfântul Gheorghe, la poporul nostru. În satele și orașele țării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulți oameni, bărbați si femei, îi poartă numele. De asemenea, și multe orașe din țară. Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se numește Brațul Sfântului Gheorghe. Se știe, apoi, că multă vreme ocrotitorul oștirii române a fost Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Ștefan cel Mare la mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet și ca o chemare a poporului la lupta creștinilor împotrivă balaurului vremii, adică a păgânilor otomani și împotrivă diavolului.

O dovadă este și rugăciunea lui Ștefan cel Mare, scrisă pe steagul său: "O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea această și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei Sale".

Și în prezent Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul („patronul”) Forțelor Terestre Române.[1]

Peste 900.000 de români, majoritatea bărbați, își serbează onomastica pe 23 aprilie. Mai exact, 910.507 de cetățeni români, dintre care 727.351 bărbați și 183.156 femei, poartă numele Sfântului Gheorghe, conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).[2]

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credințe, spicele faptelor bune adunându-ți ție; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, și luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit și cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greșeli

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Gheorghe se zugrăvește ca un tânăr înalt, fără barbă, cu părul cârlionțat, lung până la urechi. Poartă în mână o cruce, semnul muceniciei sale [3]. Dionisie mai arată cum se zugrăvesc viața și minunile Sf. Gheorghe [4]. Întrucât s-a săvârșit de sabie, în unele icoane ale sfântului acesta își poartă în mână, pe o tipsie, capul tăiat. De obicei Sf. Gheorghe este reprezentat în veșminte militare. O reprezentare târzie, dar foarte răspândită îl înfățișează pe Sf. Gheorghe călare pe un cal alb, omorât un balaur de lângă cetatea Beirut și salvând astfel o domniță.

Moaștele

În timpul împăratului Constantin cel Mare (+337, prăznuit la 21 mai), după ce acesta acordă libertate cultului creștin prin Edictul de la Milano (313), în Lida (gr. Lydda, azi Lod în Palestina, în vechime Diospolis), cetatea unde a crescut sfântul Gheorghe împreună cu mama sa, a fost construită o biserică închinată sfântului mucenic Gheorghe în care au fost depuse moaștele lui. Prăznuirea sfințirii acestei biserici și a depunerii moaștelor Sf. Gheorghe se face la 3 noiembrie în sinaxarele Bisericii Ortodoxe.

O parte din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse recent în România[5]. IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța o raclă cu moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Racla cu odoarele duhovnicești a fost donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și va rămâne definitiv în acest lăcaș de cult constănțean, renumit printre altele și datorită faptului că pictura este realizată de Nicolae Tonitza.[6]

Note

Legături externe