Mănăstirea Humor

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.


Mănăstirea Humor

Jurisdicție	Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip	călugărițe
Înființată	1530
Ctitori	Marele logofăt Toader Bubuiog
Stareț
Mărime aprox.	30 călugărițe
Localizare	Comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava
Limba liturgică	română
Cântarea	bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri	Adormirea Maicii Domnului (15 august) Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie)
Site web oficial

Mănăstirea Humor, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava, în apropiere de orașul Gura Humorului. A fost ctitorită în anul 1530 de către marele logofăt Toader Bubuiog.
Biserica pictată a acestei mănăstiri este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial.^[1]. De asemenea, Mănăstirea Humor, în ansamblul ei, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570.^[2]

Cuprins

1 Istoric
2 Arhitectură
3 Iconografie
- 3.1 Pictura interioară
- 3.2 Pictura exterioară
4 Mănăstirea Humor în prezent
5 Note
6 Legături externe

Istoric

Conform tradiției, pe la începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), un boier moldovean, Ivan vornicul, a ridicat o biserică de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Râul Humor. Acolo exista deja un schit de călugări care avea o biserică de lemn. În decursul secolului al XV-lea, în jurul bisericii noi s-a dezvoltat un așezământ monahal cunoscut ca Mănăstirea Humor.^[3]

Printr-un act datat în 13 aprilie 1415, voievodul Alexandru cel Bun a dăruit „mănăstirii panului Ivan vornic (...) care este la Humor” moșia Pârteștenilor, care cuprindea Solonețul și „seliștea Dioniș” (situate în actuala comună Cacica, județul Suceava).^[4] La începutul secolului al XVI-lea, biserica zidită de vornicul Ivan s-a prăbușit, din cauze necunoscute, ruinele sale putându-se vedea și în prezent, la circa 500 m de actuala biserică.^[3]

În anul 1530, marele logofăt Toader Bubuiog a început construirea unei noi biserici de piatră la Humor. Ctitorul acestei biserici era un vestit boier modovean, care fusese pârcălab de Roman (1516-1523) înainte de a deveni mare logofăt al Moldovei (1525-1537). În perioada domniei lui Petru Rareș, el a fost un dregător de încredere al voievodului, îndeplinind misiuni diplomatice în Transilvania (1527), Turcia (1528) și Polonia (1532). Soția sa, Anastasia, era fiica lui Ioan Tăutu, logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și a lui Bogdan al III-lea. S-a păstrat încă pisania de pe peretele exterior sudic al pronaosului, scrisă în limba slavonă:

„Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, la porunca și cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului Ștefan cel Bătrân, s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a Preacuratei și Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala și prin osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Toader, mare logofăt, și a soției sale Anastasia, în anul 7038 august 15 și când era egumen Chir Paisie”.

În 1535 logofătul Toader Bubuiog a adus mai mulți meșteri care să zugrăvească noua biserică. Printre aceștia era și Toma din Suceava, cel care se autointitula „zugrav de biserici și curtean al Măriei sale Petru, voievodul Moldovei”. Acești meștari zugravi au realizat unul din cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii.^[5]

Un veac mai târziu, voievodul Vasile Lupu (1634-1653) a ridicat ziduri înalte de piatră în jurul mănăstirii și a construit, la intrarea în incintă, un turn masiv cu parter și trei etaje (în 1641). Aceste ziduri nu i-au împiedicat însă pe cazacii lui Timuș Hmielnițki să jefuiască și să incendieze parțial sfântul lăcaș în 1653.^[6]

Arhitectură

Iconografie

Pictura interioară

Pictura exterioară