Istoria Bisericii Ortodoxe Române (cronologie)

Acest articol sau paragraf este o ciornă.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.

Istoria Bisericii este o parte importantă a înţelegerii credinţei creştine ortodoxe. Creştinii ortodocşi se definesc în mod deosebit prin fidelitatea lor faţă de tradiţia Bisericii, prin continuitatea lor cu cei care au care au primit şi propovăduit adevărul lui Iisus Hristos lumii, cu aceia care au ajutat la formularea şi exprimarea formulelor şi cultului de credinţă, şi cu aceia care au continuat să urmeze neschimbată, dar mereu dinamică Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe.

Cronologia de mai jos îşi propune să redea istoria creştinismului în spaţiul actualmente românesc din perioada apostolică şi până în prezent. Istoria creştinismului pe acest teritoriu este cea a unui spaţiu fragmentat din punct de vedere politic de-a lungul istoriei şi în care au trăit de-a lungul timpului mai multe populaţii etnic, lingvistic şi cultural diferite. Denumirea articolului de Istoria Bisericii Ortodoxe Române ilustrează însă situaţia politică şi statutul jurisdicţional actual al acestui spaţiu, reunit într-un singur stat naţional şi cu o Biserică Ortodoxă autocefală şi unitară începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începutul secolului XX. Vorbim aşadar despre Istoria Bisericii Ortodoxe Române în acelaşi sens în care considerăm ca sfinţi români pe toţi cei care au trăit sau petrecut o vreme în spaţiul românesc.

Perioada pre-niceeană (100-325)

• ~290, 8 iulie – Sf. Epictet preotul şi Astion monahul, originari din Asia Mică, probabil din provincia Frigia, primesc mucenicia în cetatea Halmyris, în Dobrogea de azi, în vremea persecuţiilor lui Diocleţian.

• ~290-300 – Evanghelicus, originar din Tracia, este primul episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului (azi Constanţa).

• ~300- ~304 – Efrem, ucenic al Sf. Hermon al Ierusalimului (300-314) propovăduieşte creştinismul la Gurile Dunării şi în jurul Pontului Euxin; episcop de Tomis o vreme, primeşte mucenicia la Chersones, în Crimeea, în vremea Marii Persecuţii.

• ~304- ~ 323 – Tit devine episcop de Tomis până la începutul anilor 320, când primeşte mucenicia într-o zi de 15 septembrie. Îi urmează pe tronul tomitan episcopul Gordian, care primeşte mucenicia în preajma anului 323, potrivit tradiţiei într-o zi de 13 septembrie.

• 303-304 sau 319-321 – Mucenicia Sfinţilor Zotic, Atal, Camasis şi Filip şi a celor dimpreună cu dânşii, ale căror moaşte au fost descoperite în bazilica de la Isaccea-Niculiţel, în timpul persecuţiilor din vremea lui Diocleţian sau Liciniu.

• În anii 320 sursele înregistrează un episcop misionar foarte activ în Dacia Pontică.

Perioada niceeană (325-451)

• 325 – Potrivit lui Eusebiu din Cezareea şi Teofil al Goţiei, la Sinodul de la Niceea participă şi un episcop „scit”, posibil activ în Dobrogea şi un episcop din Dacia.

• 372, 12 aprilie – mucenicia Sf. Sava Gotul.

Surse

• Sfinţi români