Rugăciunea părinților pentru copii
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat în faţa lui suflare de viaţă şi, binecuvântându-l, ai zis: "Creşteti şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi îl stăpâniţi!", iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ai binecuvântat nunta şi prin aceasta naşterea de fii şi fiice, cu adâncă umilinţă rugăm marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să te milostivesti asupra copiilor noştri, pe care Tu ai binevoit să ni-i dăruieşti.
Umple-i pe ei de înţelepciunea şi de priceperea sfântă care de la Tine se pogoară. Rugă-mu-ne Ţie Dumnezeul nostru, deschide-le mintea lor ca să te cunoască pe Tine cât se poate mai mult. Îndreaptă paşii lor pe căile bunătăţii, ale dreptăţii, ale iubirii de oameni şi ale bunei-cuviinţe. Ajută-ne a sădi în ei bunătatea şi a-i face folositori loruşi şi obştei în mijlocul căreia trăiesc. Dăruieşte-le lor comorile cereşti ale virtuţii, care nu pier niciodată.
Nu cerem pentru ei, Doamne, bogăţii pământeşti, ci te rugăm: dă-le un trup sănătos şi iubitor de osteneală, precum şi suflet luminat şi râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfintei noastre Biserici şi vrednici cetăţeni ai Patriei.
Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunăvoia Ta ai adus toate dintru nefiinţă întru fiinţă, şi cu puterea Ta păstrezi făptura, primeşte ruga noastră şi-i apără pe ei de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor tăi ca totdeauna să le fie călăuze şi povăţuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda şi preamări în veci.
Amin.