Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Teodosie Barbovschi

Urmaşul lui Gheorghe Movilă în scaun a fost Teodosie Barbovschi († 1608), până atunci episcop de Rădăuți. Deși a avut o păstorire scurtă, s-a remarcat prin preocupările cărturărești, sprijinind activitatea culturală-caligrafică din Moldova.

Perioada episcopală

Se pare că făcea parte dintr-o veche familie boierească. Un Onufrie Barbovschi, portar de Suceava, apare în hrisoavele lui Ștefăniță Vodă și Petru Rareș. S-a călugărit la Probota, cam în același timp cu Gheorghe Movilă, de care a rămas ataşat toată viața. S-ar putea să se fi așezat la Sucevița odată cu el și să fi supravegheat lucrările de construcție ale acestei mănăstiri, după alegerea lui Gheorghe Movilă ca episcop, de vreme ce este trecut în pomelnicele ei.

În august 1591, a păstorit țara împreună cu Petru Vodă Șchiopul ajungând în Tirol. După moartea lui, a venit în Polonia și de aici s-a reîntors în Moldova, imediat după urcarea lui Ieremia Movilă în scaunul domnesc. În vara anului 1598, a fost ales episcop de Rădăuți, desigur cu sprijinul Movileștilor.

În mai-septembrie 1600, când Moldova a ajuns sub Mihai Viteazul, a pribegit și el în Polonia, împreună cu familia Movileștilor și cu boierii care le-au rămas credincioși. În locul său, a fost ales Anastasie Crimca. Ca episcop de Rădăuți, este amintit în câteva acte ale lui Ieremia Movilă.

Păstoria mitropolitană

Ca mitropolit este atestat documentar pentru prima oară la 15 aprilie 1605, deși alegerea sa în scaun va fi avut loc în primele luni ale anului 1605. Este amintit ca martor în aproape zece acte de danie ale lui Ieremia și Simion Movilă.

Mitropolitul Teodosie era preocupat de probleme cărturărești. Se știe că a fost dascălul lui Ștefan, fiul lui Petru Șchiopul. În această calitate, se pare că a scris o lecție de „hronologie”, cu principalele întâmplări ale trecutului. Probabil tot el a corectat un Triod slavon, copiat de un călugăr Prohor, precum și o Pravilă.

Din dispoziția lui Teodosie, s-a copiat un manuscris slavon, cuprinzând Slujba Sfintelor Paști, cu un paraclis, irmoase, psalmi aleși, pripeli, pe care l-a dăruit Suceviței. Tot acestei mănăstiri i-a dăruit un Molitfelnic, iar Episcopiei de Rădăuți, un Minei pe luna mai. Înseamnă că vlădica Teodosie a sprijinit activitatea culturală-caligrafică din vremea sa.

Trecerea la Domnul

A trecut la cele veșnice la 23 februarie 1608, fiind înmormântat la Sucevița. La 15 iunie 1608, era atestat documentar noul mitropolit Anastasie Crimca; este presupus că a fost așezat în scaun încă din februarie.

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
Casetă de succesiune:
Teodosie Barbovschi
Precedat de:
Gheorghe Movilă
Mitropolit al Moldovei
1605–1608
Urmat de:
Anastasie Crimca