Episcopia Hotinului
Episcopia Hotinului a fost o episcopie sufragană a Mitropoliei Proilaviei între 1758 și 1769 cu un singur episcop titular, vlădica Amfilohie. A fost reînființată de câteva ori (1774-1788, 1792-1806), dar, după 1769, episcopii de Hotin erau mitropoliții Proilavi.
Fiind socotite eparhii românești, Mitropolia Proilaviei și Episcopia Hotinului, cu bisericile lor, au fost ajutate mereu de domnii români. Amândouă eparhiile au avut un rol însemnat nu numai în întărirea sentimentelor religioase ale credincioșilor, ci și în formarea și întărirea conștiinței de unitate națională românească.
Context istoric
Introducere
O urmare imediată a luptei de la Stănilești, dintre ruși și turci (1711), a fost ocuparea Hotinului - străveche cetate moldoveană - de către turci, în 1713. În anul următor, ei au ocupat ținutul înconjurător, cu același nume, și câteva sate din ținuturile Soroca și Iași, iar în 1715, o porțiune la nord de Prut, în ținutul Cernăuților. Din aceste teritorii s-a constituit, în anul 1715, o nouă raia, a Hotinului.
Cu toate că administrația moldoveană părăsise aceste ținuturi, credincioșii români rămași pe loc au continuat să fie cârmuiți duhovnicește de episcopii din Rădăuți. Abia către mijlocul secolului al XVIII-lea se produce o tulburare în vechile rânduieli bisericești. Mitropolitul Filotei al Proilaviei (ales la 28 septembrie 1748) a ridicat pretenții de jurisdicție asupra Hotinului.
Înființare
Acest conflict prezentat mai sus a stat la baza înființării unei noi eparhii pentru ținuturile disputate de ierarhul brăilean, Filotei al Proilaviei, și cei moldoveni, și anume Episcopia Hotinului, ca sufragană a Mitropoliei Proilaviei.
Se adaugă și prea marea depărtare a ținutului Hotin de centrul conducerii duhovnicești a mitropoliților Proilavului, care ajungeau la Hotin trecând prin regiuni aparținătoare la două alte episcopii: Huși și Iași. În afară de aceasta, eparhia Proilaviei era și prea întinsă, greu de cârmuit de un singur ierarh. Nu se știe cine a hotărât înființarea noii eparhii. În orice caz, s-ar putea ca sugestia pentru înființarea ei să fi pornit din Moldova, dar mai degrabă de la mitropolitul Daniil al Proilavului, socotit de neam român.
Nu se cunoaște nici timpul înființării ei, dar este presupus că acest fapt s-a petrecut înainte de 4 august 1758, când se vorbea de „mitropolia” Hotinului.
Lipsa unor episcopi de Hotin până în anul 1767 se poate explica prin aceea că se găsea cu greu o persoană dispusă să păstorească tocmai în ținuturile Hotinului, sărace, îndepărtate și „în calea tuturor răutăților”.
Că este așa o dovedește următorul fapt. În 16 februarie 1766, mitropolitul Daniil al Proilaviei trimitea o scrisoare ieromonahului Neofit, „efimeriu” la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, chemându-l la hirotonia întru arhiereu pentru scaunul Episcopiei Hotinului. Din cuprinsul scrisorii, se poate afla că alegerea lui s-a făcut „cu voia prea înălțatului domn a toată Moldova” (pe atunci Grigorie III Ghica), cu încuviințarea patriarhului ecumenic și a sinodului său.
Dar ieromonahul Neofit, grec din Moreea, deși făgăduise să meargă la Hotin, n-a mai dat ascultare invitației ierarhului brăilean, ci a preferat slujba de preot al „companiei grecești” din Sibiu (a murit foarte bătrân la începutul secolului al XIX-lea, se cunoaște o parte din corespondența sa cu episcopul Iosif al Argeșului și cu alți clerici din Tara Românească).
Amfilohie
Episcop de Hotin
Renunțând Neofit, scaunul de episcop al nou-înființatei eparhii a Hotinului s-a încredințat unui învățat călugăr de neam român, Amfilohie, hirotonit în anul 1767. Desigur alegerea lui s-a făcut cu încuviințarea domnului Moldovei Grigorie Callimachi (1767-1769), poate și ca să dea o satisfacție boierilor români că s-a ales un ierarh din neamul lor.
Într-o scrisoare a lui Amfilohie către arhimandritul Zosima, starețul Lavrei Pecerska din Kiev, din 10 ianuarie 1768, se găsesc mai multe știri despre el și eparhia pe care o păstorea. Arăta, de pildă, că fusese prin Rusia, inclusiv prin Kiev, unde s-a închinat la moaștele de acolo, iar acum s-a învrednicit de hirotonie, primind rangul de arhiereu, prin punerea mâinilor mitropoliților Anania al Severinului, Partenie al Dristrei și Daniil al Proilaviei, din urma căruia se numea „stăpânul meu”, ceea ce înseamnă că era sufraganul acestuia. Păcat că nu arată locul hirotoniei.
În privința eparhiei sale scria: „Mi-au încredințat această puțină eparhie di păstorie, a roabei cetăți a Hotinului, între care oaia petrece dimpreună cu lupu... fiind eparhie săracă și datoare cu cinci mii de lei din trecutele vremi, pentru birul stăpânitorilor”. Relatându-i sărăcia în care se zbătea, îl ruga să-i trimită unele veșminte arhierești „din cele ce vei fi având mai vechi”.
Într-un post-scriptum îl ruga pe starețul kievean să se intereseze de un frate al său care de cinci ani învăța meșteșugul zugrăviei „la zugravul Vartholomei în școala mănăstirii”. Se pare că-și avea metania la Secu, pentru că într-un pomelnic al acestei mănăstiri era trecut și „Amfilohie Secul”, înaintea a trei ierarhi din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Va fi învățat mai întâi carte în această mănăstire, continuând la Academia duhovnicească din Kiev, de vreme ce-a ajuns un om învățat, cunoscător al multor limbi străine: greacă veche și nouă, latină, slavă, rusă și italiană. O notiță în limba italiană, aflată într-o scoarță de carte care-i aparținuse, arată că în anul 1772 făcuse o călătorie la Roma.
De la Amfilohie se păstrează o gramată de hirotonie (singhelie), cu data de 5 decembrie 1772, în care arăta că a hirotonit pe un Teodosie, „aici în sfânta noastră episcopie în Hotin, în biserica unde este hramul sfântului și marelui Grigorie Bogoslov", ceea ce dovedește că exista o biserică episcopală în Hotin.
Păstoria sa a fost însă grea, căci în 1768 izbucnește războiul ruso-turc.
În ultimele luni ale anului 1769, amândouă țările românești au fost ocupate de trupele rusești. În împrejurările date, episcopul Dosoftei al Rădăuților a început din 1770 să facă hirotonii de preoți pentru fosta Episcopie a Hotinului. Este arătat mai sus că la 10 ianuarie 1771, mitropolitul Gavriil Callimachi al Moldovei a adresat o scrisoare clerului și credincioșilor din ținuturile Bugeacului, prin care le aducea la cunoștință desființarea Mitropoliei Proilaviei și trecerea lor în grija duhovnicească a episcopului de Huși.
În aceeași scrisoare se spunea că „eparhia Hotinului s-au dat sub ocârmuirea frăției sale episcopului de Rădăuți chir Dosoftei”.
Cu aceasta, se încheie existența Episcopiei de Hotin și a singurului ei titular, vlădica Amfilohie.
După desființarea eparhiei
Teritoriul fostei eparhii a intrat sub jurisdicția canonică a episcopului Dosoftei al Rădăuților până în 1775, la ocuparea Moldovei de nord (Bucovina) de austrieci. După această dată, ajunge sub jurisdicția mitropoliților Proilaviei, care se intitulau, din 1775, și episcopi ai Hotinului, cu excepția anilor 1788-1792, când Hotinul și ținutul din jur a fost cucerit de austrieci, iar conducerea duhovnicească s-a dat din nou episcopului din Cernăuți (fostul scaun de Rădăuți), pe atunci Daniil Vlahovici. În 1813 teritoriile respective au intrat în componența noii „Arhiepiscopii a Chișinăului și Hotinului”, cârmuită de Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Amfilohie după Episcopia Hotinului
Coborât în rândul numeroșilor arhierei fără eparhie, Amfilohie s-a retras la schitul Zagavia de lângă Hârlău. De aici, mai apare uneori în viața bisericească a țării sale. De pildă, în decembrie 1782, participă la ipodiaconirea și hirotonia lui Iacob Stamati ca episcop de Huși. De multe ori era chemat de episcopul Antonie al Romanului să facă slujbe, în locul său, în catedrala episcopală din Roman. Desigur săvârșea slujbe și în Iași. A murit în schitul Zagavia, în jurul anului 1800, fiind îngropat tot acolo.
Dacă în calitatea sa de episcop al Hotinului nu a izbutit să desfășoare o activitate rodnică, în schimb Amfilohie și-a înscris cu cinste numele în istoria culturii românești. Alesele sale cunoștințe de carte le-a pus în slujba poporului său, prin traducerea și tipărirea unui Catehism și a două manuale școlare. Desigur el sprijinise și școala românească din Hotin, unde, în anul 1788, când raiaua a fost ocupată de austrieci, funcționa o școală cu 300 de elevi, condusă de dascălul Ilie de la Putna. N-ar fi exclus ca însuși Amfilohie să fi înființat școala.
Pentru preoții din Moldova, Amfilohie a tradus și prelucrat Catehismul lui Platon Levșin, mitropolitul Moscovei. L-a tipărit în 1795 la Iași, sub titlul Gramatica teologhicească scoasă în limba moldovenească de pe Bogoslovia lui Platon, arhiepiscopul de Moscova. În același an a tipărit, tot la Iași, două manuale didactice: De obște geografie și Elemente aritmetice, ambele prelucrate din limba italiană.
Alte lucrări i-au rămas în manuscris. Din toate acestea, rezultă că Amfilohie a fost o figură reprezentativă în istoria culturii românești. Prin călătoriile și studiile sale în Italia, a putut lua contact cu ideile înaintate ale iluminismului apusean, prelucrând, în spiritul înnoitor al acestora, cărțile didactice amintite.
Viața bisericească la Hotin
Preoții și credincioșii celor două eparhii erau în marea lor majoritate de neam român și numai puțini din ei erau ucrainieni, greci sau bulgari. Acest lucru se poate constata din diferitele acte de hirotonie care au rămas până azi, în care sunt consemnate nume de preoți români și de sate românești.
Limba liturgică din aceste biserici a fost românească. Dovadă sunt multe cărți păstrate în bisericile eparhiei, cum este un Minei dăruit de un domnitor, o Evanghelie tipărită la Buda în 1812, amândouă la biserica mitropolitană din Brăila, precum și un Tetraevanghel tipărit la Iași în 1782, aflat la biserica „Sf. Nicolae” din Galați.
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.