Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Teodor II (Choreftakis) al Alexandriei

Versiunea din 20 noiembrie 2013 11:34, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (ortografie)
Patriarhul Teodor al II-lea din Alexandria

Preafericitul Teodor al II-lea al Alexandriei este Întâistătătorul şi Patriarhul actual al Alexandriei şi al întregii Africi. A fost ales în urma decesului într-un regretabil accident al Patriarhului Petros al VII-lea.

Viaţa

Viitorul patriarh a primit la naştere numele de Nikolaos Choreftakis, fiind născut în insula Creta în anul 1954. Nikolaos a absolvit şcoala primară în Creta, apoi Şcoala Bisericească Rizarios din Atena şi a primit licenţa de la Facultatea de Teologie a Universităţii Aristoteliene din Tesalonic. A mai studiat şi istoria artei, literatura şi filozofia la Odesa.

A fost tuns în monahism, primind numele de Teodor şi a fost hirotonit diacon. Din 1975 până în 1985, a slujit ca arhidiacon şi cancelar al Sfintei Mitropolii de Lambis şi Sfakion din Creta. Aici el a desfăşurat o importantă activitate de propovăduire dar şi filantropice, de exemplu prin înfiinţarea de adăposturi pentru tinerii nevoiaşi. Din 1985 până în 1990, în timpul păstoririi Patriarhilor Nicolae al VI-lea şi Partenie ai Alexandriei, a slujit ca Exarh Patriarhal în Rusia, având reşedinţa la Odessa, în Ucraina. Acolo el a înfiinţat Institutul de Cultură Elenă şi Muzeul "Philiki Eteria", unde a început să se predea intensiv limba greacă unui număr de 600 de elevi.

În 1990, el a fost hirotonit episcop al eparhiei de Kyrene, o eparhie cu o istorie aparte, fiind în plus delegat ca reprezentant al Patriarhului Partenie la Atena. În această calitate, l-a însoţit foarte frecvent pe patriarh în călătoriile sale în întreaga Africă şi la multe conferinţe teologice, interconfesionale sau internaţionale.

În 1997, a fost ridicat la rangul de Vicar Patriarhal de Patriarhul Petros al VII-lea, pentru a-l asista pe noul patriarh la începuturile păstoririi sale. Zece luni mai târziu, Episcopul Teodor a fost ales Mitropolit de Camerun. Ca păstor al acestei eparhii misionare, Mitropolitul Teodor a dezvoltat foarte mult activitatea misionară în această zonă. El a încurajat construcţia de biserici, şcoli şi spitale, precum şi ajutorarea multor familii africane sau greceşti.

În 2002, Mitropolitul Teodor a fost transferat la Mitropolia din Zimbabwe, unde a înfiinţat patru centre misionare la Harare, un centru cultural elen care putea adăposti 400 de delegaţi, două centre misionare mari în Malawi, care cuprindeau un spital, şcoli tehnice şi şcoli medicale. Cu sprijinul Parlamentului grec, a renovat Piaţa Elenă (şcoală, biserică şi casă parohială) din Beira, Mozambic. A ctitorit biserici şi a contribuit la înfiinţarea comunităţilor greceşti din Botswana şi Angola.

Pe 9 octombrie 2004, Mitropolitul Teodor a fost ales în unanimitate de către Sinodul alexandrin ca Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, succedându-i astfel Patriarhului Patros, decedat în mod tragic într-un accident de elicopter. Ceremonia de întronizare s-a ţinut în catedrala Buneivestiri din Alexandria pe 24 octombrie 2004. Au fost prezenţi distinşi reprezentanţi ai autorităţilor civile şi din lumea bisericească şi un mare număr de credincioşi. Datorită activităţilor sale misionare şi caracterului său plăcut, este foarte iubit de credincioşii africani, greci şi arabi din Egipt şi din întreaga Africă.


Casetă de succesiune:
Teodor II (Choreftakis) al Alexandriei
Precedat de:
?
Episcop de Kyrene (Vicar)
1990-1997
Urmat de:
?
Precedat de:
?
Vicar Patriarhal
1997
Urmat de:
?
Precedat de:
Petros VII
Mitropolit al Camerunului
1998-2002
Urmat de:
Dimitrios (Zaharengas)
Precedat de:
?
Mitropolit de Zimbabwe
2002-2004
Urmat de:
George (Vladimirou)
Precedat de:
Petros VII
Patriarh al Alexandriei
2004-prezent
Urmat de:



Sursa

Legături externe