Tedeum

Tedeumul, uneori numit Doxologie, este o slujbă religioasă de mulțumire și de laudă adusă lui Dumnezeu în anumite ocazii festive din viața personală sau comunitară a credincioșilor. Este o ierurgie, o slujbă de sfințire, de origine mai nouă decât celelalte ierurgii săvârșite de Biserică.

Se numește Tedeum de la un vechi imn latin, care intră în cuprinsul acestei slujbe: Te Deum laudamus... („Pe Tine Dumnezeule, Te lăudăm...“), pe care liturgiștii îl atribuie sfântului Niceta de Remesiana.

Tedeumul sau Doxologia se săvârșește la anumite date fixe din timpul anului bisericesc: la 1 septembrie, începutul anului bisericesc, la 1 ianuarie, începutul anului civil, la sărbători naționale, la anumite momente de seamă din viața Bisericii (deschiderea ședințelor Sfântului Sinod), a anului școlar în instituțiile de învățământ religios și civil, la inaugurarea unui monument comemorativ, la sfințirea unui așezământ de cultură etc. Tedeumul se săvârșește în biserică, dar și în afara ei, la locul cerut de împrejurarea respectivă.

Rânduiala slujbei se găsește într-o carte separată, intitulată Tedeum sau Doxologie.

Înainte de partea finală a slujbei se ține o cuvântare ocazională (comemorativă, festivă sau omagială).

Partea finală a slujbei se numește Polihroniu (de la gr. πολυ — poly = mult și gr. χρὸνος — hronos = timp, adică mulți ani sau îndelungată trăire), format din trei formule de urare sau felicitare (la care mai pot fi adăugate și altele, după împrejurări): întâi pentru ocârmuitori, apoi pentru conducătorii Bisericii și a treia pentru „tot poporul“. După fiecare formulă, preotul ridică Crucea de binecuvântare și rostește: „Mulți ani trăiască“ iar cântăreții (corul, credincioșii) cântă de trei ori „Mulți ani trăiască!“.

Polihroniul este și această urare sau felicitare care se adaugă la sfârșitul Sfintei Liturghii, în împrejurări deosebite, constituind o prescurtare a Tedeumului.

La originea Tedeumului stă vechea doxologie, care este imnul de laudă al îngerilor la Nașterea Domnului („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...“) (Luca 2,14), imn ce a intrat în rânduiala serviciilor divine zilnice (mai ales la Vecernie și Utrenie).

Slujbele Tedeumului se află în Cartea de Tedeum, care a apărut prima dată în Biserica Ortodoxă Română în secolul trecut, redactată de arhiereul Ghenadie Enăceanu, cu titlul: „Sbornic, Istoria Te-Deumurilor în Biserica creștină și specialminte în cea română“, în rev. B.O.R., an. VIII (1864). De atunci până azi are numeroase reeditări și îmbogățiri.

Surse

• Pr.Prof.Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2