Apofatism
Teologia apofatică – cunoscută și sub numele de teologie negativă – este o teologie care încearcă să-l descrie pe Dumnezeu prin negație, să vorbească despre Dumnezeu doar în termeni absolut siguri și să evite ceea ce nu poate fi spus. În creștinismul ortodox, teologia apofatică se bazează pe presupunerea că esența lui Dumnezeu este incognoscibilă sau inefabilă și pe recunoașterea incapacității limbajului uman în descrierea lui Dumnezeu. Tradiția apofatică din Ortodoxie este adesea echilibrată de o teologie catafatică – sau teologie pozitivă – și credința în întrupare, prin care Dumnezeu s-a revelat El Însuși în persoana lui Iisus Hristos.
Cuprins
Descrierea apofatică a lui Dumnezeu
- Din Scriptură
- Din sfinți
- Adevărata cunoaștere și vedere a lui Dumnezeu constă în vederea că El este invizibil, pentru că ceea ce noi căutăm se găsește dincolo de orice cunoaștere, fiind pe deplin separată prin întunecimea neînțelegerii (Viața lui Moise, Grigorie al Nissei).
- Dumnezeu este infinit și incomprehensibil și toate acestea sunt comprehensibile despre El și despre infinitatea Sa (Despre credința ortodoxă, Ioan Damaschin).
Istoric și dezvoltare în Biserica Răsăriteană
Unul din primii care au fondat această teologie în Creștinism a fost Apostolul Pavel, a cărui referire la Dumnezeul Necunoscut din Fapte (Fapte 17:23) este fundația unor lucrări cum ar fi acelea ale lui Pseudo Dionisie. Aceasta este la fel cu cea descrisă de Pseudo Dionisie. Părinții capadocieni din secolul al IV-lea, exponenți ai via negativa, spun că ei cred în Dumnezeu, dar că ei nu cred că Dumnezeu există, cel puțin în sensul în care omul există (în pofida Întrupării Domnului). În opoziție, făcând declarații pozitive despre natura lui Dumnezeu, care apar multe alte forme în teologia creștin, este adesea numită teologie catafatică. Adepții tradiției apofatice susțin că Dumnezeu este dincolo de limitele a ceea ce omul poate înțelege și că Dumnezeu nu trebuie cunoscut doar prin intermediul înțelegerii intelectuale ci prin experiența directă a iubirii (în creștinismul apusean) sau a energiilor (în creștinismul răsăritean) lui Dumnezeu. În plus, teologia apofatică poate fi văzută ca o tradiție orală. „De asemenea, trebuie recunoscut că această falsificare este o noțiune modernă. Ca și Plotinus și capadocienii de dinaintea lui, Dionisie nu se pretinde un inovator, ci un propovăduitor al tradiției”.[1]
Teologia apofatică a jucat un rol important în perioada primară a Bisericii. Sfinții Trei Ierarhi au accentuat toți deopotrivă importanța teologiei negative pentru înțelegerea ortodoxă a lui Dumnezeu. Ulterior, Ioan Damaschin a întrebuințat-o atunci când acea afirmație pozitivă despre revelarea lui Dumnezeu „nu firea, ci lucrurile din jurul acesteia”. În plus, Sfântul Maxim Mărturisitorul a întărit că alăturarea teologiei apofatice cu isihasmul – practica păstrării tăcerii – face posibilă îndumnezeirea sau unirea cu Dumnezeu. Totuși, afirmațiile apofatice sunt cruciale pentru o mare parte din teologie a creștinismului ortodox; opusul tinde să fie valabil în creștinismul apusean, cu toate că există și câteva excepții de la această regulă.
Note
Surse și legături externe
- God and Other Necessary Beings, Stanford Encyclopedia of Philosophy
- Negative Theology, Wikipedia
- Toon, Peter. Our Triune God. Vancouver: Regent College Publishing, 1996.
- Ware, Timothy. The Orthodox Church. London: Penguin Books, 1997.
