Grigorie al II-lea al Constantinopolului

Preafericitul Grigorie al II-lea al Constantinopolului (cunoscut și ca Grigorie Cipriotul, în greccește: Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1283 și 1289. S-a opus cu tărie învățăturii despre filioque pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la Crez.

Viața

Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naștere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupației france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educație mai înaltă față de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o școală latină. Deoarece avea dificultăți la învățarea limbii latine, cunoștințele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii și logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învățătura pe care o dorea.

Căutarea sa referitoare la o educație înaltă în retorici l-a dus pe continent, la Efes în Asia Mică, apoi la Niceea și, ulterior, la Constantinopol unde a studiat cu Gheorghe Acropolites. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt alungate din cetate și curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viața intelectuală a orașului și devine profesor și participant la renașterea paleologiană. Printre studenții săi s-a aflat și Nichifor Chumnos.

În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând scaunul patriarhal, el a moștenit și problemele religioase și politice care crescuseră în timpul ocupației latine și în urma Sinodului unionist din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea și patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit și mai încurcate prin controversa din jurul filioque.

În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui Arsenie și Iosif al II-lea privitoare la pozițiile lor unioniste și la filioque. În timpul sinodului, Grigorie și-a prezentat poziția referitor la filioque în lucrarea sa Tomos opunându-se inovației teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie și Atanasie ci a adus și o contribuție teologică rațională care s-a încheiat cu implicațiile scrierilor Părinților capadocieni și ale lui Ioan Damaschinul despre lucrarea Duhului Sfânt.

Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuițiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deși contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forțat să demisioneze, ceea ce el a și făcut în 1289. Faptul că el a demisionat și nu a continuat să insiste pe acest subiect, este o dovadă a sensibilității sale pastorale față de importanța vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieții sale.

Patriarhul Grigorie al II-lea s-a remarcat prin numeroasele sale lucrări publicate și prin autobiografia sa. El a adormit întru Domnul în anul 1290.

Note

Casetă de succesiune: Grigorie al II-lea al Constantinopolului
Precedat de: Ioan al XI-lea Bekkos	Patriarh al Constantinopolului 1283-1289	Urmat de: Atanasie I

Surse

• Gregory of Cyprus
• w:Patriarch_Gregory_II_of_Constantinople