Pomelnicul de la Bistrița: Diferență între versiuni
m (leg. int.) |
(completări) |
||
| Linia 12: | Linia 12: | ||
Urmează apoi o serie de [[Arhiereu|arhierei]], printre care, pe lângă [[Listă a mitropoliților Moldovei|mitropoliții Moldovei]] și [[episcop]]ii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun [[scaun]] chiriarhal (Suceava sau Rădăuți). | Urmează apoi o serie de [[Arhiereu|arhierei]], printre care, pe lângă [[Listă a mitropoliților Moldovei|mitropoliții Moldovei]] și [[episcop]]ii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun [[scaun]] chiriarhal (Suceava sau Rădăuți). | ||
| − | În conyinuare sunt pomeniți [[Arhimandrit|arhimandriții]] mănăstirii, începând cu Dionisie, „conducătorul acestui sfânt locaș”, urmează „cinurile [[călugăr]]ești”, printre care [[monah]]ul „Paisie Uricul” și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor” de la Neamț și mulți alții de la mănăstirile Bistrița, [[Mănăstirea Neamț|Neamț]], Probota, Bisericani, [[Mănăstirea Moldovița|Moldovița]] și Râșca, câțiva „arhipăstori”, printre care Anania al Ungrovlahiei, „călugărițele”, „boierii Țării Moldovlahiei”, „muntenii din Chilia”, „neamul Nicorescului”, „creștini dreptcredincioși”, boieri care „au murit în război cu turcii” la Vaslui în ianuarie 1475 și alții. | + | În conyinuare sunt pomeniți [[Arhimandrit|arhimandriții]] mănăstirii, începând cu Dionisie (sau Dometian), „conducătorul acestui sfânt locaș”, urmează „cinurile [[călugăr]]ești”, printre care [[monah]]ul „Paisie Uricul” și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor” de la Neamț și mulți alții de la mănăstirile Bistrița, [[Mănăstirea Neamț|Neamț]], Probota, Bisericani, [[Mănăstirea Moldovița|Moldovița]] și Râșca, câțiva „arhipăstori”, printre care Anania al Ungrovlahiei, „călugărițele”, „boierii Țării Moldovlahiei”, „muntenii din Chilia”, „neamul Nicorescului”, „creștini dreptcredincioși”, boieri care „au murit în război cu turcii” la Vaslui în ianuarie 1475 și alții. |
| + | |||
| + | Pomelnicul de la Bistrița este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitate grafiei. Astfel, două file și jumătate, în care sunt pomeniți domnii până la ștefan cel Mare inclusiv, sunt scrise de o mână, apoi, în continuare, de mai multe mâini. | ||
| + | |||
| + | Deși în introducerea pomelnicului este notat anul când a început scrierea sa, „leat 6915” (1407 d.Hr.), au existat vii discuții cu privire la datarea acestei importante surse istorice, formulându-se diferite ipoteze de către erudiți ca: D. A. Sturza, PS [[Melchisedec Ștefănescu]], I. Bogdan, Radu Rosetti, Ilie Minea, Constantin C. Giurescu, I. Vlădescu, P. P. Panaitescu și alții. Slavistul Damian P. Bogdan, studiind critic acest valoros manuscris, a ajuns la concluzia că primele trei file au fost copiate în timpul domniei lui ștefan cel Mare, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la [[proscomidiar]]. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări; ultima însemnare s-a făcut în anul 1682;, deci pomelnicul a fost scris într-un răstimp d aproape trei veacuri. | ||
Versiunea de la data 17 mai 2015 18:09
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Pomelnicul de la Bistrița este un document istoric, unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, care conține date de mare importanță privind începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Scrierea lui a început în 1407 şi a fost completat de către monahii Mănăstirii Bistrița până în secolul al XIX-lea. În acest pomelnic sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, ctitori, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori, mari dregători, și oșteni de frunte căzuți în luptă, fiind o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei. Este principala sursă primară de încredere pentru cronologia Domnilor Moldovei.[1]
Istoricii români au avut mari dificultăți în a elabora o cronologie cât mai precisă a domniilor din Țara Românească și Moldova, diferitele surse (cronici și documente emise de cancelariile domnești) contrazicându-se uneori între ele. Dacă în Țara Românească redactarea primelor cronici nu a fost precedată, cum ar fi fost firesc, de alcătuirea listei domnilor, situaţia a fost diferită în Moldova, datorită condițiilor politice în care s-a întemeiat această. Prima listă de domni ai Moldovei, păstrată ca atare până astăzi, a fost redactată la mijlocul secolului al XV-lea, pe la 1451-1452, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexăndrel (1452-1454). Lista respectivă a fost întocmită pe baza pomelnicului domnesc de la mănăstirea Bistrița, început la 1407.[2]
Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița a fost citat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, de către cronicaril Axinte Uricarul. La începutul documentului este notată data „leat 6915 (1407 d.Hr.), indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18” la care a început scrierea sa la Mănăstirea Bistrița.
În introducerea pomelnicului, după câteva considerații generale privind milostenia și mântuirea,se arată că înscrierea în pomelnic a dreptcredincișilor binefăcători se făcea numai cu „sfatul egumenului și al tuturor celor întru Hristos frați”.
Sunt pomeniți, în continuare, „binecinstitorii domni ai Moldovlahiei”. Despre domnii din secolul al XIV-lea, începând cu Bogdan I și sfârșind cu Iuga, nu se dau nici un fel de amănunte, ei fiind doar pomeniți. Domnii din secolele XV-XVI apar în pomelnic împreună cu diferiți membri ai famililor lor. Alexandru cel Bun este numit „adevăratul ctitor al acestui sfânt lăcaș”. Ștefan cel Mare este pomenit și cu rudele lui din străinătate (din Kiev și Mangop, prin primele sale două soții, Evdokia, respectiv Maria, și din Moscova, prin fiica sa Elena, prima soție a Marelui Cneaz Ivan al III-lea).
Urmează apoi o serie de arhierei, printre care, pe lângă mitropoliții Moldovei și episcopii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun scaun chiriarhal (Suceava sau Rădăuți).
În conyinuare sunt pomeniți arhimandriții mănăstirii, începând cu Dionisie (sau Dometian), „conducătorul acestui sfânt locaș”, urmează „cinurile călugărești”, printre care monahul „Paisie Uricul” și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor” de la Neamț și mulți alții de la mănăstirile Bistrița, Neamț, Probota, Bisericani, Moldovița și Râșca, câțiva „arhipăstori”, printre care Anania al Ungrovlahiei, „călugărițele”, „boierii Țării Moldovlahiei”, „muntenii din Chilia”, „neamul Nicorescului”, „creștini dreptcredincioși”, boieri care „au murit în război cu turcii” la Vaslui în ianuarie 1475 și alții.
Pomelnicul de la Bistrița este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitate grafiei. Astfel, două file și jumătate, în care sunt pomeniți domnii până la ștefan cel Mare inclusiv, sunt scrise de o mână, apoi, în continuare, de mai multe mâini.
Deși în introducerea pomelnicului este notat anul când a început scrierea sa, „leat 6915” (1407 d.Hr.), au existat vii discuții cu privire la datarea acestei importante surse istorice, formulându-se diferite ipoteze de către erudiți ca: D. A. Sturza, PS Melchisedec Ștefănescu, I. Bogdan, Radu Rosetti, Ilie Minea, Constantin C. Giurescu, I. Vlădescu, P. P. Panaitescu și alții. Slavistul Damian P. Bogdan, studiind critic acest valoros manuscris, a ajuns la concluzia că primele trei file au fost copiate în timpul domniei lui ștefan cel Mare, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la proscomidiar. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări; ultima însemnare s-a făcut în anul 1682;, deci pomelnicul a fost scris într-un răstimp d aproape trei veacuri.
Note bibliografice
- ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III, pp. 36, 112, 118
- ↑ Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 31. ISBN 973-45-0387-1.
