5.288 de modificări
Modificări
legături interne
[[image:censer.jpg|right|thumb|Cădelniţă]]
'''Cădelniţa''' (gr.: Θυμιατο, thymiato; [[limba slavonă veche|sl.]]: Кадилница, kadilniţa) este un mic vas din metal sau piatră folosit pentru a arde în el [[tămâie]]. În tradiţia ortodoxă, cel mai frecvent aceasta este făcută din metal, suspendată de nişte lănţişoare, iar de acestea sunt atârnaţi mai mulţi clopoţei. În vas se pun cărbuni aprinşi, iar tămâia se aşază deasupra lor. Cădelniţa se foloseşte la mai multe slujbe bisericeşti.
==Forma şi simbolistica==
În Biserica Ortodoxă, se cădeşte în timpul [[vecernia|Vecerniei]], [[utrenia|Utreniei]], al [[Sfânta Liturghie|Liturghiei]], dar şi la alte slujbe ocazionale, precum [[panihida|parastasul]].
Atunci când cădeşte, preotul sau diaconul ţine în general cădelniţa cu o singură mână (dreapta), apucând-o de dedesubtul suportului de sus şi o face să se legene. Face [[semnul CruciiSemnul crucii]] cu cădelniţa, cu două mişcări verticale şi una orizontală (cele trei simbolizând Sfânta Treime). Când se cădeşte biserica, preotul sau diaconul înaintează de regulă urmând direcţia acelor de ceasornic, înaintând spre dreapta în timp ce cădeşte [[Sfânta Masă]], [[Altar]]ul, [[iconostas]]ul, (imaginile sfinţilor de pe) zidurile bisericii, clerul şi pe credincioşi.
Există două feluri de cădire: Cădirea mare, care cuprinde întreaga biserică şi pe toţi cei dinăuntru) şi o Cădire mică (în timpul căreia se cădeşte doar o parte a bisericii şi a credincioşilor, în funcţie de contextul liturgic). În timpul cădirii şi mai ales a cădirii mari, preotul sau diaconul ţine uneori în mână o lumânare (sau, în cazul preotului, este precedat de o persoană care ţine o lumânare – diaconul, dacă există, sau un credincios special desemnat). În [[Săptămâna Luminată]], preotul şi diaconul poartă [[lumânări pascale|lumânările pascale]] la toate cădirile, chiar şi la cele mici, întâmpinându-i pe credincioşi cu [[salutul pascal]]. La înmormântări şi parastase, aceştia ţin în mână lumânări simple.
În vremea Imperiului Roman de Răsărit, împăratului îi era îngăduit să cădească la praznicul [[Naşterea Domnului|Naşterii Domnului]], în amintirea darurilor aduse de [[Magi]] pruncului Iiisus, însă acesta nu avea alte funcţii liturgice.
Acolo unde nu există preot sau în unele ocazii speciale, poate tămâia şi [[citeţ]]ul sau un [[mirean]] mai în vârstă, însă nu cu cădelniţa obişnuită, ci cu un fel de [[căţuie]] mai elaborată, care nu este atârnată de lanţuri, ci se ţine de un mâner (adesea şi mânerul acesteia este bogat împodobit, inclusiv cu clopoţei. La mănăstiri, în anumite contexte, chiar şi atunci când este preotul de faţă, pot tămâia, tot cu aceasta, şi călugării nehirotoniţi sau maicile. În unele locuri, se obişnuieşte ca în [[Săptămâna Patimilor]] chiar şi preotul sau diaconul să cădească cu această căţuie de mână, în semn de smerenie şi în amintirea Jertfei pe Cruce a Mântuitorului.
În casele credincioşilor, este cel mai potrivit să existe o căţuie în care să poată arde şi aceştia tămâie. Căţuile din casele credincioşilor sunt de regulă mai mici şi mai modest împodobite decât cele liturgice; de regulă au şi ele un mâner care să permită manipularea lor mai uşoară atunci când aceştia îşi tămâiază casa.