==Tipicul Bisericii MariMarii Biserici==

Dificultăţile în utilizarea tipicului monahal la nivelul [[parohie|parohiilor]] a ajuns la apogeu la începutul secolului al XIX-lea , iar abrevierile şi omiterile slujbelor au devenit larg răspândite. În consecinţă, [[Patriarhia Ecumenică|Patriarhul Ecumenic]] a autorizat revizuirea tipicului pentru uzul parohiilor. Această revizuire a devenit cunoscută sub numele de ''Tipicul Ecleziastic în conformitate bisericesc conform cu Stilul Bisericii Mari Marii Biserici a lui Hristos'' şi a fost publicată în anul 1838. Acestă ediţie a fost la rândul ei revizuită de Protopsaltul George Violakes Violakis în ''Tipicul Bisericii Mari a lui Hristos'', publicată în 1888.<ref>''The Festal Menaion'' (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.</ref>

:"Violakis a făcut modificări importante şi adesea greşite, în special în structura [[Utrenie]]i de Duminică: de exemplu, [[catavasie|catavasiile]] sunt trecute a fi cântate toate împreună la sfârşitul [[Odă Biblică|Canticle?cântării a opta]] opt a [[Canon (imn)|canonului]], în loc să de fie câte una la sfârşitul fiecărei canticle?fiecăreia; iar citirea [[Evanghelie (liturgică)|Evangheliei]] este mutată din poziţia ei în vechime de după canon şi inserată penibil între Canticles? opt cântările a opta şi nouăa noua. Astfel, canticle nouă cântarea a noua este separată de cele care o precedă , iar întreaga structură a canonului este nefericit din nefericire compromisă." <ref>''The Festal Menaion'' (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.</ref>

:"Când a făcut aceasta şi alte schimbări, probabil, Violakes Violakis nu inventa , ci doar dădea o formă oficială unor practici care deja erau urmate la nivelul parohiei. Probabil, Evanghelia a fost mutată mai aproape de sfârşitul slujbei deoarece prea puţini membrii membri ai comunităţii ajungeau la timp pentru începutul Utreniei!"<ref>''The Festal Menaion'' (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.</ref>