Ștefan cel Nou

Sf. Ștefan cel Nou

Cuviosul Ștefan cel Nou (gr. Ὁ Ὅσιος Στέφανος ὁ Ὁμολογητής ὁ Νέος; n. 715 - m. 20 noiembrie 765) a fost un mărturisitor pentru credința ortodoxă în timpul persecuțiilor iconoclaștilor împotriva ortodocșilor în secolul al VIII-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 28 noiembrie.

Viața

Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Anastasie al II-lea, căruia îi zic și Artemie, fiind patriarh Sfântul Gherman, și a fost născut și crescut în împărătească cetate, fiind fiu din părinți creștini, anume Ioan și Ana. Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea și se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post și la viață aspră. Pentru aceasta a luat și cinul îngeresc, când a fost în vârsta de șaisprezece ani, și de atunci mai mult sporea la duhovniceștile nevoințe, biruind toate pornirile trupului. Deci n-a trecut multă vreme și minunatul Ioan, egumenul său, s-a odihnit cu pace. Și a fost așezat fericitul Ștefan egumen la acel vestit munte al lui Avxentie, săvârșind calea nevoinței. Iar când semănătorul de zizanie, diavolul, a voit a porni război mare și neîncetat asupra Bisericii, adică să nu se mai închine credincioșii la sfintele și cinstitele icoane, a cărui cea dintâi unealtă a acestui lucru s-a făcut Leon Isaurul (Leon al III-lea, 717-741), care și Conon s-a numit, l-a înfruntat fericitul Gherman și l-a dojenit din destul.

Iar cel dintr-însul născut, vrăjmașul Constantin Copronimul, a făcut și mai mari răutăți decât tatăl său, prădând și pustiind Biserica, și arzând sfintele icoane, și izgonind și chinuind în tot felul pe monahi. Deci acesta aflând și de Sfântul Ștefan că se închina la icoane și că-l numește pe el eretic, neascultând de porunca lui și nevrând să iscălească la eres, a trimis de l-a prins și după multe chinuri l-a închis în temniță ce se numește Pretorion, unde erau închiși și alți aleși părinți, pentru pricina aceasta adunați, fiind toți la număr patruzeci și doi. Încă erau și alții cu Preacuviosul Petru și Andrei, de prin multe țări, trei sute la număr, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alții urechile, alții ochii scoși și mâinile tăiate și bărbile rase. Pe care aflându-i fericitul Ștefan îi săruta și-i îndemna la luptă, făcând la închisoarea Pretoriului toată rânduiala și slujba călugărească, așa precum s-ar fi aflat în mănăstire. Aflând împăratul de aceasta și cum că Pretoriul a fost prefăcut în mănăstire prin Ștefan, după unsprezece luni de când fusese închis în acel Pretoriu, l-au scos din închisoare și l-au adus înaintea lui. Atunci împăratul a poruncit de l-au aruncat jos și l-au bătut cu pietre și cu lemne. Iar unul din ucigașii aceia a luat un lemn și l-a lovit în moalele capului de i-a despicat capul. Și așa și-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu și a luat cununa mărturisirii. Iar cinstitul său trup a fost aruncat de pângăriții aceia în mare. Apoi a fost îngropat de niște creștini la locul unde zace și astăzi.