Pronie

Pronia (gr. πρόνοια, ή — pronoia) sau providența (lat. providentia = purtare de grijă, prevedere) este purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de creaturile Sale. Pronia este modul în care Dumnezeu chivernisește și conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată, în interiorul iconomiei Sale creatoare și răscumpărătoare. Acțiunea proniatoare este neîntreruptă și concomitentă cu cea creatoare și judecătoare, ceea ce arată unitatea planului lui Dumnezeu cu creația Sa. Dependența de pronie este fundamentală, deoarece : pe de o parte, prin pronie Dumnezeu Se acomodează la orice situație istorică și la orice ființă umană, iar pe de altă parte, pronia arată condiția lumii în mâinile lui Dumnezeu, Care călăuzește, controlează, guvernează și judecă totul : «Unde mă voi duce de la Duhul Tău, și de la fața Ta unde voi fugi ? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi pogorî în iad, de față ești» (Ps. 138, 7—8).

Aspecte principale ale învățăturii despre providență :

— Pronia se referă atât la legile generale ale creației, cât și la entitățile particulare și ființele individuale în care există aceste legi. Aceste legi sunt conduse către scopul pe care îl are lumea, viața veșnică. Altfel, pronia ar fi inutilă. Dumnezeu este cauza existenței ca creator, cum și scopul ei ca proniator.

— Pronia este nu numai suportul existenței care dă orientarea creației, ci și un ajutor, «palma lui Dumnezeu» (Ps. 139, 5), forța prin care Dumnezeu atrage ființele spre ținta lor firească. Pronia ia forma unui dialog continuu, a unei sinergii libere. Fără a sili voia omului, Dumnezeu folosește legi, situații, lucruri și le dirijează în mod liber.

— Omul este el însuși un organ al proniei, deoarece poate folosi în mod liber legile creației pentru a organiza viața sa și a semenilor săi. Intre cauza existenței și scopul acesteia, care depind de voința lui Dumnezeu, omul se mișcă liber. El poate condiționa viața sa de cea a semenilor într-un mod pozitiv sau negativ.

— Pronia nu înseamnă pentru om lipsă de grijă sau de responsabilitate. «Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei» (Mt. 6, 33—34). Textul este împotriva unei stări de agitație și de împrăștiere a spiritului, în care omul nu mai poate discerne valorile fundamentale de lucrurile secundare. Textul cheamă credinciosul la concentrare asupra perspectivei în care a fost creat și destinat: viața veșnică. Psalmistul își pune încrederea deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu: «Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți. Dar întorcându-Ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului» (Ps. 103, 29—31).

Citate

• „Pronia este grija pe care o are Dumnezeu de existență, este voința lui Dumnezeu în virtutea căreia toate existențele primesc conducerea potrivită în chipul cel mai bun și cel mai vrednic de Dumnezeu.“ (Sf. Ioan Damaschin)
• „Aceea ce ține lumea este pronia lui Dumnezeu; și nu se află loc lipsit de pronie. Iar pronia este cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu, care dă chip materiei ce vine în lume și e ziditorul și meșterul tuturor celor ce se fac. Nici materia nu poate fi pusă în rânduială fără puterea cuvântului care deosebește lucrurile. Iar cuvântul este chipul și mintea, înțelepciunea și pronia lui Dumnezeu“ (Sf. Antonie cel Mare, Filocalia, vol. 1, p. 32, ed. 1946).

Surse

• Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Pronie”
• Pr.Prof.Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2