Zaheu
- Pentru apostolul cu numele de Zaheu, a se vedea articolul dedicat Apostolul Zaheu.
Zaheu sau Zahei (gr. Ζακχαῖος, "Zakchaios", ebraică זכי, arabă زکي),este un nume biblic de origine ebraică care s-a transmis și în tradiția creștină, după ce a fost purtat de unul din cei 70 de apostoli, Zaheu Vameșul.
Rădăcina ebraică a numelui, Zaccai, înseamnă „pur”, „curat”, „inocent”[1], iar în numele propriu ar însemna „cel pur”, „cel curat”, „cel inocent”, „cel drept”.
Purtat în trecut de diferiți sfinți sau personalități creștine, astăzi numele de Zaheu este puțin popular ca prenume (existând ca nume de familie).
Zaheu în Biblie
În Vechiul Testament, numele apare sub forma Zacai în trei rânduri - I Ezdra 2, 9; III Ezdra 9, 35; Neemia (II Ezdra) 7, 14 - și îl desemnează pe capul unei familii de 760 de suflete care se întorc din exilul babilonian al poporului Israel împreună cu Zorobabel.
În Noul Testament, numele apare sub forma Zaheu și îl desemnează pe vameșul (preceptor de taxe) Zaheu din Ierihon, devenit Apostolul Zaheu.
Sfinți
- Sf. Apostolul Zaheu, prăznuit la 20 aprilie
- Sfântul sfințit mucenic Zaheu, diaconul bisericii din Gadara, prăznuit la 18 noiembrie