| Mănăstirea Robaia | |
| |
| Jurisdicție | Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului |
| Tip | călugărițe |
| Înființată | 1644 |
| Ctitori | Logofătul Sava |
| Stareț | Petronia Dobrescu |
| Mărime aprox. | 20 călugărițe |
| Localizare |  satul Robaia, comuna Mușătești, județul Argeș
|
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Sf. Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie) |
| Site web oficial | |
Mănăstirea Robaia este o mănăstire de călugărițe situată în satul Robaia, comuna Mușătești, județul Argeș, la cca 25 km NE de Curtea de Argeș, în Eparhia Argeșului și Muscelului.
Mănăstirea este așezată la 6 km de gura de vărsare a văii Robaia în râul Vâlsan la Mușătești, într-un cadru înconjurător încântător de frumos.
Istoric
Începuturile așezării călugărești de la Robaia sunt străvechi, urcând în timp până către așezarea la Curtea de Argeș a mitropoliei Țării Românești (1359).
Valea Robaia, prielnică retragerilor în vremuri de bejenie și deselor primejdii, a adăpostit de-a lungul zbuciumatei noastre istorii de multe ori sate întregi care se retrăgeau cu ușurință și așteptau cu răbdare trecerea prigoanelor. Documentar știm că proprietatea cu mănăstirea Robaia este a lui Pârvu Logofătul, ctitorul mănăstirii Bucovăț din apropierea Craiovei, ginerele voievodului Alexandru al II-lea. El moare la Constantinopol, pe la anul 1593, iar proprietatea sa de la Robaia revine rudelor din familia Balomireștilor, și anume banului Armega al Craiovei. După moartea banului Armega, fiul său Drosu Postelnicul și jupâneasa lui Rada închină această mănăstire, cu tot ce avea, mănăstirii Bucovăț în anul 1609, ca metoc, în timpul voievodului Radu Șerban (1602-1610), danie întărită de acest domnitor. Conducerea mănăstirii Bucovăț vinde mănăstirea Robaia, cu tot ce avea, lui Mușat Mușatescu clucerul. El o dă de zestre fiicei sale Livera, căsătorită cu Sava Șufarul din Furduești. Legenda spune că Sava Logofătul, urmărit de turci, s-a retras aici și când era aproape să cadă în mâinile lor a cerut ajutorul sfântului mare mucenic Gheorghe, făgăduindu-i că dacă îl va scăpa va ridica chiar în locul unde se găsește un dumnezeiesc altar, după care apoi o sfântă biserică. Sfântul Gheorghe, primindu-i rugăciunea, l-a scăpat în chip cu totul minunat, devenind învingătorul urmăritorilor. În anul 1644, în locul vechii bisericuțe de lemn, Sava Șufarul își îndeplinește făgăduința zidind o biserică din bolovani și cărămidă. La 23 aprilie 1644 dăruiește mănăstirii Robaia moșia cu rumâni (robi), pădurile, muntele Dara și o vie la Pitești, danie întărită de domnitorul Matei Basarab prin hrisovul de la 10 august 1648. Sava Logofătul, după ce înzestrează mănăstirea precum s-a arătat, o lasă să se administreze singură și liberă, rânduind ca egumen pe călugărul Sava ieromonahul din această mănăstire. După moartea logofătului Sava (1671), jupâneasa Livera, la 1 mai 1671, închină mănăstirea ca metoc al mănăstirii Argeșului și rămâne în continuare metoc al Episcopiei de Argeș, care a luat ființă în anul 1793, până la secularizarea averilor mănăstirești (1864), când mănăstirea Robaia rămâne de sine stătătoare.
Biserica
Biserica, cu hramul sfântul mare mucenic Gheorghe, e zidită pe plan treflat cu pronaos, naos și altar. Ulterior, cu prilejul uneia dintre restaurări, i s-a adăugat pridvorul deschis mai întâi și închis după aceea, pe stâlpi de lemn cu ferestre (1843). Sfântul locaș a mai fost restaurat la începutul secolului al XIX-lea de către episcopul Iosif I al Argeșului (1793-1820). Alte restaurări s-au făcut mai apoi la îndemnul episcopului Ilarion, în anii 1843-1868, de către starețul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul și Naum monahul, precum și de alți evlavioși creștini în anii următori.
Pictura
Datorită degradării, pictura din altar și naos se reface în anul 1848, iar în pronaos și pridvor în 1901 și 1914. În anul 1951 se repictează pridvorul cu cheltuiala mai multor credincioși. Pictura în frescă e înnegrită de fum și nu prezintă o valoare artistică.
Clopotnița, chiliile și casa stărețească
Clopotnița actuală e construită în 1848 din bolovani și cărămidă, în locul unei mici clopotnițe din lemn.
Chiliile rămase de la Sava Șufarul au ars în anul 1704. Udrea Cuștireanu Stolnicul, un descendent al Liverei, oferă partea lui de moșie de la Mușătești egumenului Iosif pentru refacerea chiliilor arse. Aceste chilii nu mai persistă. În anul 1812 episcopul Iosif al Argeșului construiește alte chilii din lemn, din care o parte se mai mențin până astăzi.
Impunătoarea casă stărețească este din secolul XX, ridicată de episcopul Nichita Duma al Argeșului între anii 1935-1937.
Momente istorice și personalități
În incinta acestei mănăstiri au trăit și au acționat un șir întreg de călugări luminați și bogat înzestrați sufletește, ca:
- egumenul Sofronie de la Cioara (1764-1766, prăznuit pe 21 octombrie), sufletul mișcării de eliberare socială și religioasă a românilor ardeleni, deopotrivă robiți prin iobăgie și unirea confesională silnică cu Roma;
- Pârvu Mutu zugravul (1659-1735), strălucit pictor bisericesc și iscusit portretist, care și-a petrecut aici ca monah și schivnic, sub numele Pafnutie, ultimii ani ai vieții lui.
Tot aici și-au depănat firul vieții talentați caligrafi și copiști de manuscrise ca Dorotei ieroschimonahul (despre care se știe că a copiat Scara Sfântului Ioan Scărarul la 1787 și un miscelaneu teologic la 1795), Partenie ieromonahul (despre care se știe că a copiat cartea Mântuirea păcătoșilor, 1764) și mulți alții, din ale căror lucrări nu se mai păstrează. Bogata colecție de carte veche și manuscrise românești a fost înstrăinată în timp, fie cu ocazia deselor primejdii (a năvălirilor străine), fie cu ocazia ridicării lor de Alexandru Odobescu, la 1886, și Grigore Tocilescu, în 1906.
În plus, la Robaia și-a găsit adăpost și o bună primire paisianismul, un curent de aleasă viețuire creștină și înalte practici de viață monahală. În jurul mănăstirii au trăit în mulți călugări îmbunătățiți o viață pustnicească, lucru de care mai amintesc încă denumirile de locuri – ca: Poienile Pustnicilor, Poiana lui Dometie, Poiana Cozmei, Pârâul Chiliilor sau Piscul lui Visarion – date locurilor de retragere ale acestora.
Mănăstirea astăzi
Mănăstirea își toarce firul vieții de obște de călugări până în 1954, când a fost transformată în mănăstire de călugărițe.
În anul 2010 (august) trăiau în această mănăstire 20 de maici, în frunte cu Maica stareță Petronia Dobrescu.
În anii 1990-2010, așezământul monahal de la Robaia a renăscut material și spiritual, și prin strădania obștii monahale. Construcțiilor mai vechi li s-au adăugat două clădiri, una a chiliilor, cu două etaje, și o alta a noii stăreții, cu cinci etaje, în care se află și câteva chilii, dar mai ales atelierele de confecționat veșminte preoțești, atelierul de pictură bisericească, trapeza și sala expozițională „Mînăstirea Robaia - străveche vatră de credință și de spiritualitate românească”, în curs de amenajare. Biserica a fost consolidată și repictată integral de renumitul zugrav argeșan Ion Savu, și a fost înzestrată cu mobilier lucrat în lemn de meșterii Gheorghe Antal și Ion Vișan, originari din județul Neamț.
În incinta mânăstirii se mai află un agheasmatar, destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe aendroiu din Mușătești și împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa și Bârdici Găleșanu, sfințit în 1997 de Episcopul locului, precum și o troiță pictată de Gheorghe Sorin Nicolae și Marius Gologan.
Tot în ultimii ani, a fost refăcută calea de acces din satul Mușătești spre mânăstire, reamenajată „Fântâna de leac” (a cărei apă este recunoscută ca având virtuți tămăduitoare), ceva mai sus de mânăstire, și întregul așezământ monahal a fost racordat la rețeaua electrică națională.
Legături externe
- Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului: Mănăstirea Robaia, accesat 10 octombrie 2017
- Consiliul Județean Argeș: Turismul religios – emblemă a județului Argeș. Mănăstirea Robaia, accesat 10 octombrie 2017