Hrisostom al II-lea (Demetriou) al Noii Iustiniane

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Preafericirea Sa Hrisostom al II-lea al Noii Iustiniane și al întregului Cipru

Preafericitul arhiepiscop Hrisostom al II-lea (Demetriou) al Noii Iustiniane și al întregului Cipru (gr. Χρυσόστομος Β΄; n. 10 aprilie 1941 – d. 7 noiembrie 2022) a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului din anul 2006 până la trecerea sa la cele veșnice[1].

Viața

Născut Herodotos Demetriou pe 10 aprilie, 1941 în satul Tala de lângă Paphos, în sudul Ciprului, a rămas orfan de tată la vârsta de zece ani. La încheierea școlii elementare, doi ani mai târziu, a intrat ca frate începător la Mănăstirea Sf. Neofit. Și-a continuat educația în această calitate la gimnaziul din orașul Paphos în anul 1963. Pe 3 noiembrie 1963, a fost hirotonit diacon de episcopul P.S. Gheorghe, episcopul Trimitundei. Pentru următorii cinci ani a fost epitrop al mănăstirii și în același timp a lucrat la o fermă.

În anul 1968, și-a început studiile la Facultatea de Teologie a Universității din Atena, pe care a absolvit-o în anul 1972. Pe 19 octombrie 1972 a fost ales ca stareț al Mănăstirii Sf. Neofit. A fost hirotonit preot pe 12 noiembrie 1972 de către arhiepiscopul Macarie al III-lea și apoi așezat în rangul de stareț.

În februarie 1978, starețul Hrisostom a fost ales ca mitropolit de Paphos. A fost hirotonit episcop pe 26 februarie 1978. Ca urmare a pensionării arhiepiscopului Hrisostom I, bolnav de Alzheimer, în anul 2006, mitropolitul Hrisostom a fost desemnat ca locum tenens al acestuia și apoi a fost ales ca Arhiepiscop al Noii Iustiniane și întâistătător al Bisericii Ciprului pe 5 noiembrie 2006. A fost întronizat pe 12 noiembrie 2006 în Catedrala Sf. Nicolae din Nicosia.

În aprilie 2006, Preafericitul Hrisostom s-a exprimat în mod public împotriva planului Națiunilor Unite de reunificare a celor două părți ale Ciprului, plan care a fost mai târziu respins printr-un referendum.

Preafericitul Hrisostom a trecut le cele veșnice pe data de 7 noiembrie 2022, la vârsta de 81 de ani, după o îndelungată suferinţă.[1]

Note

  1. 1,0 1,1 Cyprus' Greek Orthodox Archbishop Chrysostomos II dies at 81, 7 noiembrie 2022, The Washington Post


Casetă de succesiune:
Hrisostom al II-lea (Demetriou) al Noii Iustiniane
Precedat de:
?
Mitropolit de Paphos
1978–2006
Urmat de:
Gheorghe de Paphos
Precedat de:
Hrisostom I
Arhiepiscop al Ciprului
2006–2022
Urmat de:
Gheorghe al III-lea



Surse

Chrysostomos II, Archbishop of Nova Justiniana and All Cyprus

Legături externe