Epistola I a lui Clement către Corinteni
Epistola lui Clement către Corinteni (gr: Κλήμεντος πρὸς Κορινθίους, Klēmentos pros Korinthious) sau Prima Epistolă a lui Clement este o scrisoare adresată de Sf. Clement Romanul creștinilor din orașul Corint. Se consideră în general că scrisoarea datează de la sfârșitul domniei împăratului Domițian, în anii 95 sau 96 d.Hr. Alături de Didahia Sfinților Apostoli și de Evanghelia lui Toma este unul din cele mai timpurii documente creștine sau poate chiar cel mai timpuriu document creștin dintre cele care nu au fost incluse în canonul Noului Testament.
Scrisoarea este atribuită Sfântului Clement, episcopul Romei. Se crede că Epistola a fost scrisă în aceeași perioadă cu Cartea Apocalipsei, cândva între anii 95-97 d.Hr. Scrisoarea nu a fost integrată în canonul Noului Testament, însă face partea din colecția de scrieri ale Părinților apostolici. Numele lui Clement nu este menționat în scrisoare, dar formularea ne sugerează că era scrisă în numele lui, fiind adresată de „Biserica lui Dumnezeu care locuiește vremelnic în Roma către Biserica lui Dumnezeu care locuiește vremelnic în Corint”.
Scrisoarea a venit ca urmare a unei dispute iscate în Corint care dusese la caterisirea mai multor preoți. Întrucât nici unul din preoți nu fusese învinuit de abateri de ordin moral, Clement afirmă că înlăturarea lor se făcuse cu brutalitate și în mod nejustificat. Scrisoarea este lungă și include mai multe trimiteri la Vechiul Testament pe care Clement arată că îl cunoștea bine. Numește adeseori Vechiul Testament „Scriptură”.
Epistola lui Clement cuprinde și câteva trimiteri la Noul Testament, îndeosebi la Epistolele Sf. Apostol Pavel către Corinteni. Aceste trimiteri par să indice faptul că textul epistolelor era disponibil atât la Roma cât și în Corint. Clement mai face aluzie și la epistolele Sf. Pavel către Romani, Galateni, Efeseni și Filipeni și la numeroase fragmente din Epistola către Evrei, precum și, poate, la elemente din Faptele Apostolilor, Epistola Sf. Iacov și din Prima Epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru. De mai multe ori el își îndeamnă cititorii să-și „amintească” de cuvintele Domnului Iisus Hristos, fără să dea însă referințe textuale precise. Aceste trimiteri la Noul Testament sunt folosite de Clement pentru a conferi un plus de autoritate argumentelor prezentate Bisericii din Corint. Însă Clement nu folosește niciodată în mod explicit pentru textele neotestamentare termenul de „Scriptură”.
Epistola lui Clement a fost citită public în Corint, iar lectura ei a fost reluată periodic, astfel că până în secolul al IV-lea obiceiul citirii ei s-a răspândit și la alte Biserici. A fost, de exemplu, inclusă în Codex Alexandrinus, un manuscris din secolul al V-lea care cuprindea Vechiul și Noul Testament în întregime, ceea ce sugerează că Prima Epistolă a lui Clement către Corinteni ajunsese să fie considerată un text cu autoritate canonică în Biserica Creștină a primelor secole cel puțin în anumite regiuni.
Deși textul era cunoscut din antichitate, primul document ce cuprindea textul Epistolei lui Clement studiat de cărturarii occidentali apare abia în anul 1628. Textul era inclus într-o Biblie greacă veche oferită de patriarhul Chiril al Ierusalimului regelui Carol I al Angliei. Prima copie completă a Primei Epistole a lui Clement a fost redescoperită în anul 1873, la mai bine de patru sute de ani după căderea Constantinopolului, când Filotei Bryennios (Vriennios) a descoperit-o în Codex Hierosolymitanus, un codice grecesc datând din anul 1056. Lucrarea, scrisă în greaca medievală (koine) a fost tradusă în cel puțin trei limbi încă din primele secole creștine. O traducere latină datând din secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr. a fost identificată într-un manuscris din secol al XI-lea din biblioteca seminarului din Namur, Belgia și a fost publicată de Germain Morin în anul 1894. Un manuscris siriac care se află acum la Universitatea din Cambridge a fost identificat în anul 1876 și publicat de Robert Lubbock Bensly în anul 1899. O traducere în limba coptă a supraviețuit în două exemplare pe papirus, dintre care una a fost publicată de C. Schmidt în 1908, iar cealaltă de F. Rösch în 1910.
Fragmente
Redăm mai jos câteva dintre sfaturile date de Sf. Clement în Epistola sa [1]:
- „Vedeți, iubiților, să nu ne fie nouă tuturor spre pedeapsă binefacerile cele multe ale lui Dumnezeu, dacă nu viețuim în chip vrednic de El și dacă nu facem, în unire unii cu alții, cele bune înaintea Lui. [...] Să știm bine că Domnul este aproape, că nici unul din gândurile noastre nu-I este ascuns și nici ceva din planurile pe care le facem. Așadar, este drept să nu ne abatem de la voința Lui.” (cap. XXI, 1,3-4)
- „Părintele cel întru toate milostiv și binefăcător iubește pe cei ce se tem de El și dă cu blândețe și bunăvoință harurile Lui celor ce se apropie de El cu cuget curat.” (cap. XXIII, 1)
- „Cel ce iubește pe Hristos să facă poruncile lui Hristos.” (cap. XLIX, 1)
- „Și noi, dar, să ne rugăm pentru cei care au căzut în vreun păcat, ca să le dea gând bun și umilință spre a se supune, nu nouă, ci voinței lui Dumnezeu; că așa le va fi lor roditoare și desăvârșită pomenirea cea plină de milă pe care o facem către Dumnezeu și către sfinți. Să plinim, iubiților, certarea, de care nimeni nu trebuie să se supere. Povățuirea pe care o facem unii altora este bună și foarte folositoare, că ne lipește de voința lui Dumnezeu.” (cap. LVI, 1-2)
Notă
- ↑ Traducerea românească a Epistolei I către Corinteni a lui Clement de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, în Părinți apostolici, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, pp. 50-92
