Biserica Olari (București)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Biserica Olari este o biserică din București face parte din Arhiepiscopia Bucureștilor și are hramul principal Adormirea Maicii Domnului.

Construită în 1758, Biserica Olari este una dintre vechile biserici ortodoxe din Bucureşti, fiind cunoscută astfel deoarece în locul în care se afla îşi desfăşurau activitatea meşteşugarii şi negustorii de oale. În prezent este situată pe strada cu acelaşi nume, Olari, şi are hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae, Sfântul Mucenic Antipa, Sfântul Mare Mucenic Mercurie și Sfântul Calinic de la Cernica. Printre odoarele sfinte ale bisericii se află şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, şi părticele din moaştele Sf. Mc. Antipa, episcopul Pergamului şi ale Sf. M. Mc. Mercurie, toate acestea fiind aduse aici în 1810 de călugării care s-au refugiat de la Mănăstirea Arnăuchiul din Turcia.

Istoric

Biserica Olari este situată într-o zonă cu multă încărcătură istorică, acolo unde se afla încă din secolul al XVII-lea unul dintre marile târguri ale Bucureştiului, numit Târgul de Afară (“obor”). În fiecare an, la sfârşitul primăverii, se ţinea aici şi un târg special, numit Târgul Moşilor, care avea legătură cu obiceiul străvechi al pomenirii morţilor în sâmbăta Rusaliilor. Era perioada în care locuitorii Bucureştiului cumpărau tot ce era necesar pentru această sărbătoare, mai ales oale, ulcele şi străchini, linguri de lemn şi doniţe.[1]Pentru a-şi vinde mai bine produsele, olarii s-au stabilit în apropierea acestui târg, tot aici fiind şi gropile din care ei scoteau lutul de care aveau nevoie, după cum mărturiseşte un document din 1752. Acest loc apare menţionat mai târziu ca fiind mahalaua Olarilor, unde a fost construit şi sfântul lăcaş cu acelaşi nume. Unii istorici consideră că acest aşezământ de închinăciune a fost ridicat de meşteşugarii olari,[2] însă această informaţie nu apare şi în pisania bisericii, care arată următoarele: „Ziditu-s-au această sfântă şi dumnezeiască biserică den temelie, de pe cum se veade, de robul lui Dumnezeu dumnealui Dumitraşco Racoviţă Vel Vistier şi, rămânând nişte bani de la robul lui Dumnezeu Mihai Băcanul, s-au dat la această Sfântă Mănăstire, dempreună cu Iancu Căpitanul, ajutorând şi alţi creştini pravoslavnici, în zilele Domnului nostru Io Scarlat Ghica Voevod, fiind Mitropolitul Chiriu din Filaretu; Octomvrie leat 1758”. Ca şi alte biserici ale Bucureştiului din acea vreme, şi aceasta era considerată o mănăstire deoarece era înconjurată de ziduri şi avea chilii, în care a funcţionat printre altele şi o şcoală. De asemenea, aici a fost cântăreţ şi paracliser marele compozitor român Anton Pann, timp de câţiva ani, începând din 1812.

De-a lungul anilor Biserica Olari a suferit diferite modificări şi reparaţii. Chiliile au fost demolate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar în 1836 a fost închis pridvorul original, în faţa acestuia fiind construit un alt pridvor mic, pe două coloane. Tot atunci a fost executată o nouă pictură în frescă, însă după 30 de ani peste aceasta a fost suprapusă o altă pictură, în tablouri izolate, realizată în stilul şcolii lui Gheorghe Tattarescu, de către un ucenic al acestuia, E. Stoenescu.

Biserica în prezent

Biserica Olari a trecut printr-un amplu proces de restaurare, cu ajutorul Comisiei Monumentelor Istorice, şi în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost adusă la înfăţişarea arhitecturală iniţială. Astfel, între anii 1939 şi 1943 au fost refăcute turlele din zidărie, în forma pe care o aveau în secolul al XVIII-lea, apoi au fost înlăturate tencuiala şi o parte din zidăria suprapusă, ieşind la iveală conturul vechiului pridvor, cu stâlpii şi arcadele pictate; micul pridvor care fusese adăugat bisericii în 1836 a fost desfiinţat; deasupra arcadelor intrării principale au fost pictate trei medalioane, în frescă, ce reprezintă Adormirea Maicii Domnului şi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Un brâu simplu împarte faţadele exterioare ale bisericii în două registre aproape egale, ornamentate cu firide şi arce.

După cutremurul din 1977, odată cu sistematizarea Căii Moşilor, Biserica Olari a fost în pericol de a fi demolată. Pentru a se evita luarea acestei măsuri, s-a ales varianta translatării sfântului lăcaş în spatele blocurilor, pe o distanţă de 80 de metri, din Calea Moşilor. Operaţiunea a fost realizată în două etape, în 22 septembrie 1982 şi în 5 decembrie 1983, iar în anul următor biserica a fost resfinţită şi redată cultului. Începând din 1994 până în 2002, toate picturile din interiorul bisericii au fost restaurate de pictorul Ion Grigorescu, fiind puse în valoare cele trei straturi anterioare de pictură. Una dintre cele mai trăitoare fresce ale sfântului lăcaş este cea a „Dreptului Avraam”, considerată o capodoperă a şcolii de pictură româneşti. Tot în această perioadă, turla mare, aşezată deasupra naosului, a fost pictată pentru prima dată.

Biserica Olari este inclusă în „Lista monumentelor istorice din România”, având codul de clasificare B-II-m-A-19304.[3]

Icoana Maicii Domnului din Turcia

Biserica Olari preţuieşte la loc de mare cinste o icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost adusă aici în anul 1810 de mai mulţi călugări şi preoţi alungaţi din Mănăstirea Arnăuchiul din Turcia, în urma războiului ruso-turc. În 1864 a fost schimbată ferecătura de argint aurit a icoanei, cea nouă având pe margini 24 de mici medalioane care ilustrează câteva dintre minunile săvârşite de Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Istoricul G. I. Ionescu-Gion afirmă la sfârşitul secolului al XIX-lea, că „Maica Domnului de la Olari este îndeobşte cunoscută”, iar arhiva bisericii menţionează că vreme de peste 200 de ani a fost vindecătoare a sufletelor şi a trupurilor numeroşilor credincioşi care au cerut ajutorul Maicii Domnului. Printre aceştia, s-a aflat şi prinţul Ferdinand, viitorul rege al României, care s-a rugat fierbinte înaintea acestei icoane când s-a îmbolnăvit de tifos: „Această icoană, după îndemnul mai multor persoane religioase pe lângă casa princiară a fost dusă în biserica Cotroceni, unde a năzuit la dânsa şi ASR Principesa Maria pentru a se însănătoşi iubitul său soţ ASR Principele Ferdinand, Moştenitorul tronului României, de o grea boală ce a pătimit în anul 1897 în lunile mai, iunie şi iulie”.[4]. Într-adevăr, prinţul Ferdinand s-a vindecat în mod miraculos, „spre uşurarea întregului neam, care înălţa rugăciuni”, aşa cum scria Titu Maiorescu.

Printre odoarele de preţ ale bisericii se află şi icoana Sfântului Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiţi, care a fost pictată de Gheorghe Tattarescu, în 1856.

Sfinte odoare descoperite după 200 de ani

În Biserica Olari se află spre închinare şi o raclă cu moaştele Sf. Mc. Antipa, episcopul Pergamului şi ale Sf. M. Mc. Mercurie. Acestea au fost descoperite în urmă cu câţiva ani, în podul bisericii, fiind ascunse vreme de aproape 200 de ani. Nimeni nu a ştiut de existenţa acestor sfinte odoare, până atunci când s-a făcut inventarierea bunurilor din parohie. Au fost găsite într-o cutiuţă din argint, în forma unei bisericuţe, realizată în 1828, în care erau inscripţionate în limba greacă numele celor doi sfinţi. Această cutiuţă se afla într-o ladă în care au mai fost găsite şi aproape 100 de icoane din secolele XVIII-XIX, împreună cu vase de cult vechi. Cercetările făcute în urma acestei descoperiri au condus la concluzia că moaştele celor doi sfinţi au fost aduse aici tot în anul 1810, ca şi icoana Maicii Domnului, de către călugării refugiaţi de la Mănăstirea Arnăuchiul din Turcia. Despre Sfântul Mucenic Antipa se spune că a fost hirotonit episcop al cetăţii Pergamului de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, fiind pomenit în Apocalipsă, capitolul 2, versetul 13, unde este numit „Antipa, martorul Meu cel credincios”. A murit ca mucenic în anul 92 d.Hr., când era foarte bătrân, fiind ars pe un altar sub forma unui bou de aramă. În timp ce era chinuit, Sfântul Antipa s-a rugat mult „pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriţi de patimi şi de alte boli, de nesuferita durere a dinţilor, cum şi pentru lăsarea păcatelor, ca să dobândească milă la judecata care va să fie pentru toată lumea”, după cum se relatează în „Vieţile Sfinţilor”. Sfântul Antipa al Pergamului este considerat vindecătorul bolilor şi alinătorul durerilor de dinţi, de aceea mai multe cabinete stomatologice din Belgrad, în Serbia, îl au ca ocrotitor.

Tot tămăduitor al celor bolnavi este şi Sfântul Mare Mucenic Mercurie, care a trăit în secolul al III-lea. A fost soldat în armata romană şi i-a biruit pe barbari, după ce i s-a arătat îngerul Domnului. Astfel a fost ridicat la rangul de arhistrateg, dar pentru mărturisirea lui Hristos, a fost supus unor chinuri cumplite, din porunca guvernatorului: i-au crestat trupul cu săbii şi cuţite şi l-au ars, a fost spânzurat cu capul în jos şi bătut cu bice care aveau captele ferecate cu aramă, iar în cele din urmă a fost dus în Cezareea Capadociei, unde i-au tăiat capul, la doar 25 de ani.

Note

  1. Constantin G. Giurescu, „Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.378.
  2. George Potra, „Din Bucureştiul de altădată”, Imprimeriile Curentul S.A.R, 1941, Bucureşti,p.6
  3. Institutul Național al Patrimoniului http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice
  4. Preot Marin Dumitrescu, „Istoricul a 40 de biserici din Romania” vol II, Editura Stabiliment de Arte Grafice „Albert Baer”, 1902, pp.142-143

Bibliografie

  • „Enciclopedia Ortodoxiei românești”, Mircea Păcurariu, Editura Intitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010
  • „Istoria începutului oraşului Bucureşti astăzi capitala României şi reşedinţa I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, D. Papazoglu, Tipografia Ion Weiss, Bucureşti,1870
  • „Istoria Bucurescilor”, G. I. Ionescu-Gion, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti, 1899

Legături externe