Rascolnici

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Acest articol sau secțiune trebuie prelucrate pentru a ilustra perspectiva ortodoxă asupra subiectului,
mai precis Preferința Calcedoniană Predominantă (PCP) a enciclopediei OrthodoxWiki.
Recomandări specifice de prelucrare în acest sens puteți găsi pe pagina de discuție a articolului.
Puteți ajuta OrthodoxWiki editând acest articol.

Detaliu al picturii „Boieroaica Morozova” de Vasili Surikov care prezintă un vechi-credincios arestat de autorităţile ţariste în 1671. Ea ţine două degete ridicate: o sugestie a vechiului mod de a face Semnul crucii: cu două degete în loc de trei.

În contextul istoriei Bisericii Ruse Ortodoxe, vechi-credincioşii (în ruseşte: старове́ры - staroverii) s-au separat în 1666-1667 de ierarhia Bisericii oficiale Ruse ca formă de protest împotriva reformelor bisericeşti introduse de Patriarhul Nikon al Moscovei.

Vechii Credincioşi au continuat practicile liturgice și tradiția veche ortodoxă, care erau în vigoare în Biserica Rusă înainte de implementarea acestor reforme. Din cauza folosirii acestor practici liturgice vechi, care au fost preluate de la începutul creștinării Rusiei de la greci, staroverii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de vechi-ritualişti sau credincioși de rit vechi (în rusește: старообрядцы - staroobriadții). Această denumire apare în timpul împărătesei Ekaterina cea Mare, fiind folosită în locul poreclei raskolniki (schismatici), dat staroverilor după reforma lui Nikon. În ziua de astăzi credincioșii de rit vechi se autoidentifică cu numele de древлеправославные христиане - străvechii creștini ortodocși, în România și Ucraina ei se numesc și липоване - lipoveni.

Cuprins

Rezumat introductiv al originilor

Inițiatorul reformei din sec al 17-lea în Biserica Rusă Ortodoxă.

Începând cu anul 1653, Patriarhul Nikon al Moscovei (1652-1658) a introdus multiple reforme ale slujbelor şi textelor slavone, cu scopul de a le alinia la practicile greceşti contemporane, care erau diferite de cele vechi grecești primite de ruși de la Sf. Vladimir din Kiev (anul 988 d.Hr). Nikon, sesizând discrepanţele dintre slujbele şi textele ruseşti şi greceşti, a dispus o modificare a slujbelor religioase ruseşti după cele greceşti din vremea aceea. Potrivit opiniei staroverilor, acesta ar fi acţionat fără o consultare potrivită cu clerul şi fără convocarea unui sinod. După implementarea acestor inovaţii, Biserica oficială i-a anatemizat pe Vechii Credincioşi, iar statul moscovit i-a persecutat pe cei care se opuneau acestor reforme. Înainte ca Nikon să devină patriarh, de multe ori veneau în Rusia ierarhii greci din Constantinopol, Ierusalim, Antiohia și Alexandria Egiptului. Aceștia au lăudat credința poporului rus, s-au bucurat că Dumnezeu a binecuvântat Biserica rusă prin mulțimea de sfinți, ocrotitori ai Rusiei. Grecii însă nu se rugau în Rusia ca la ei acasă, ci respectau tradiția veche. Rușii cu puțin timp înainte de reformă, l-au trimis pe ieromonahul Arsenie Suhanov, ca să afle cum se roagă credincioșii din celelalte biserici ortodoxe. Acesta în călătoriile sale, a obținut un important material cu privire la schimbările din bisericile grecești contemporane: grecii se închinau cu trei degete, nu toți botezau prin scufundare și slujbele lor erau mult mai scurte decât în Rusia.

Ajutorul patriarhului în reformele bisericești.

Nikon, crezând că va devine Patriarh ecumenic, a acceptat propunerea ierarhilor greci, (veniți la Moscova pentru a primi milostenie de la țarul rus), de a ”îndrepta cărțile pline de greșeli și erezii” tipărite la Moscova, după modelul grecesc din vremea aceea. Nikon a început imediat reforma fără acordul Bisericii, astfel înainte de începutul Postului Mare, în anul 1653, noul patriarh a ordonat ca rușii să se închine cu trei degete. Răspunsul credincioșilor a apărut imediat, în special de la mănăstiri. Preoții și alți râvnitori s-au împotrivit schimbărilor și au demonstrat cu multe citate de la Sfinții Părinți, că Biserica încă din primile secole, s-a închinat cu două degete, în numele lui Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. (Fericitul Feodorit al Chirului - "Depre semnul Sfintei Cruci"; Meletie al Antiohiei- în Viețile Sfinților numite "Прологи" - Proloagele și "Четьи Минеи" - Mineile povestitoare; Petru Damaschin - în colecția mitropolitului Daniel de Moscova; Sfântul Nichifor Panagiot - în disputa cu latinii; Prea Cuviosul Maxim Grecul - în capitolul 40 "Depre Semnul Sfintei Cruci" din cartea sa). Acest lucru se dovedește prin mulțimea icoanelor vechi bizantine și rusești și frescilor din catacombele Romei (în lucrarea lui С.И.Быстров "Двоеперстие в памятниках христианского искусства и письменности" - 1913), prin Sfintele moaște (Sf. Ilia Muromeț și Iosif mult pătimitorul din Peșterile de la Kiev și Sfânta Anna Kașinskaia) și prin manuscrisele bisericești și cărțile slavone tipărite în Bulgaria, Rusia, Ucraina, Serbia, Polonia și România (Nomokanon și Potrebnik - în rânduiala de revenire în Biserică a ereticilor; în cărțile lui Nikon de la Muntele Negru (sec. XI); în Psaltirea veche și Hronograf- cuvântul Sfântului Feodorit; în Catehizisul mare (1627),Cartea Chiril al Ierusalimului (1644) și Depre credință (1648)).

Icoană din sec. al 12-lea din Veneția.jpg

Prin Semnul Sfintei Cruci, creștinii staroveri își exprimă credința în Sfânta Treime, și în cele două firi ale Mântuitorului Hristos. După învățătura Sfinților Părinți, Hristos a fost răstignit pe Cruce, și nu Sfânta Treime. Spunând rugăciunea lui Hristos, creștinii staroveri mărturisesc prin semnul Crucii: Nașterea din Tatăl și dumnezeirea lui Hristos (Ghospodi), Nașterea din Fecioara Maria și Pogorârea în iad după moarte (Isuse Hriste), Înălțarea și Șederea de-a dreapta Tatălui (Sâne Bojâi) și cea de-a doua Venire și Judecata de Apoi (Pomilui mia ghreșnagho).

Înainte de Nikon, Sfântul Sobor de la Moscova din anul 1551, numit STOGLAV (cu o sută de capitole) a interzis schimbarea semnului Sfintei Cruci, menționând că prin semnul cu două degete să se roage toți credincioșii și astfel să binecuvânteze și preoții. Staroverii întotdeauna au respectat regulile acestui sobor, care i-a blestemat pe cei ce nu se închină după tradiția ortodoxă.

Cel mai cunoscut starover, unul dintre primii apărători al credinței vechi.

Mărturiile cu privire la tradițiile ortodoxe de până la Nikon, au fost adunate în culegeri de staroveri, fiind folosite în disputele cu misionarii nikonieni. Cele mai cunoscute lucrări de apologetică a vechii credințe ortodoxe au fost scrise în limbile slavonă și rusă:

    • 1) sec. al XVII-lea : Житие Протопопа Аввакума (Autobiografia Protopopului Avvakum), Беседы, Толкования, Челобитные и Письма (Omilii, Tâlcuiri, Cereri și scrisori ale Protopopului Avvakum), Житие инока Епифания (Autobiografia călugărului Epifanie), Ответ православных (Răspunsul ortodocșilor al diaconului Feodor), Челобитные Соловецкого Монастыря (Cererile Mănăstirii Solovețk) și alte cereri și scrisori;
    • 2) sec. al XVIII-lea : Дьяконовы (Керженские) Ответы (Răspunsurile diaconovților din schiturile de la Kerjăneț -1719), Поморские Ответы (Răspunsurile celor din Pomorie - 1723).
    • 3) sec. al XIX-lea : Истинность старообрядствующей иерархии (Veridicitatea Ierarhiei de rit vechi) și Оправдание Старообрядствующей Святой Христовой Церкви (Îndreptățirea Sfintei Biserici lui Hristos de rit vechi), scrise de episcopul-apologet Arsenie Uralskii;
    • 4)sec. al XX-lea : Краткая история Древлеправославной (старообрядческой) Церкви (Scurtă istorie a Bisericii Străvechi (de rit vechi) Ortodoxe), В защиту Старообрядческой Иерархии (În apărarea Ierarhiei de rit vechi),Блуждающее богословие (Dogmatica rătăcitoare) și multe alte cărți scrise de istoricul F.E.Melnikov; Рассмотрение примеров приводимых в защиту реформ бывшего патриарха Никона (Analizarea exemplelor aduse în susținerea reformelor fostului patriarh Nikon) de preotul D.Varakin; Разбор ответов на 105 вопросов și Церковь Христова временно без епископа (Biserica lui Hristos temporar fără episcop) de mitropolitul Inokentie Usov.
Icoană mucenicilor staroveri.

Primile încercări de a apăra credința și tradiția veche rusă, le-au întreprins preoții Avakum Petrov, Ioann Neronov, Lazăr și împreună cu diaconul Feodor, călugării multor mănăstiri din Rusia. Aceștia făceau parte din așa numitul "круг благочестия" - "cercul evlaviei". Principala preocupare a acestei grupări era, ca tipicul bisericesc și sfintele canoane să se respecte exact, și de aceea s-au opus reformării lui Nikon, care nu a avut bază în cărțile sfinte. Pentru sârguința cu care se luptau cu inovațiile din vremea aceea, acești apărători ai credinței ortodoxe, au fost trimiși în exil, arși pe rug și omorâți.

Una dintre cele mai puternice mănăstiri din Rusia, asediată de armata țarului Alexei pentru neacceptarea noilor cărți și reguli bisericești.

În special au suferit mănăstirile starovere, mai ales mănăstirea Sfinților Zosima și Savatii, care a fost asediată 7 ani (1668-1675) de armata țarului Alexei Mihailovici. Călugării acestei lavre l-au rugat pe țar să se întoarcă la vechea credință, în care s-au desăvârșit Sfinții cuvioși și au murit vechii țari. Mulțimea de călugări era gata să moară pentru credința ortodoxă : „Лучше нам временною смертию умереть, нежели вечно погибнуть. И если нас предадут огню и мукам или на части разсекут, мы и тогда не изменим апостольскому преданию вовеки” (Mai bine ca noi să primim moartea vremelnică, decât să pierim veșnic. Și dacă ne vor da foc și ne vor chinui sau ne vor tăia în bucăți, și atunci noi nu vom trăda predania Apostolească în veci). Ca răspuns, țarul a poruncit să fie uciși acești călugari împreună cu alți credincioși ce se aflau în mănăstire.

Masacrul de la manastirea Solovețk.

Istoricul F.E.Melnikov astfel relatează aceste evenimente: „Было замучено до 400 иноков и бельцов: одних повесили, других порубили на плахах, третьих утопили в прорубях. Вся обитель была залита кровью святых страдальцев. Они умирали спокойно и твердо: не просили ни милости, ни пощады. Каким-то чудом уцелели от этого кровавого пира только 14 старцев. Тела убитых и разрубленных мучеников лежали неубранными и неразложившимися целых полгода, пока не пришел царский приказ - придать их земле”. (Au fost chinuiți până la 400 de călugări și laici: unii au fost spânzurați, alții tăiați în bucăți pe butici, ceilalți au fost înecați în copci. Toată mănăstirea era plină de sângele mucenicilor. Aceștia mureau cu liniște și tărie: nu cereau milă, nici cruțare. Au scăpat ca prin minune doar 14 stareți. Trupurile mucenicilor uciși și făcuți în bucăți zăceau nestrânse și nestricăcioase toată jumătatea de an, până când nu a venit porunca domnească - să fie înmormântate). Toate aceste torturi și ucideri în masă au dus la nevoia de a părăsi Rusia.

Soboarele din anii 1666-1667 de la Moscova, la care o participat unii patriarhi și episcopi greci, au afirmat că încă din sec. al XV-lea, Biserica Rusă a introdus multiple schimbări în cărțile vechi, multe dintre ele fiind de origine eretică. Astfel toată ortodoxia rusă a fost pusă sub semnul întrebării. S-a format părerea că din cauza copiștilor nepricepuți, cărțile și ritualurile din Rusia nu coencid cu cele vechi grecești. Patriarhii greci nu au putut însă să demonstreze acest lucru și au apelat la cărțile noi grecești tipărite de iezuiți în tipografiile din Roma și Veneția. Fiind confruntate cu opunerea staroverilor, aceste soboare au decis să-i pedepsească pe nesupuși. Clericii staroveri au fost caterisiți, mirenii excomunicați. Înafară de pedepsele bisericești, soboarele au introdus și pedepsele trupești. Astfel noua "învățătură ortodoxă" a fost implementată cu forța. Poporul rus s-a despărțit, cei ce s-au temut, de frica torturei, au acceptat noua credință, ceilalți - staroverii nu au renunțat la credința veche, dar au fost persecutați și mulți au părăsit Rusia.

Istoric rus, a scris mai multe lucrări despre reforma patriarhului Nikon, în care a dovedit că ritul vechi provine din Biserica greacă și a fost preluat de ruși la creștinarea Rusiei. În schimb ritul cel nou, nu a existat niciodată în Rusia până la Nikon.

Istoricii ruși ce au comparat cărțile vechi grecești cu cele tipărite înainte de Nikon în Rusia (Н.Ф.Каптерев, Е.Е.Голубинский, С.А.Зеньковский, Б.П.Кутузов și alții), au dovedit că textul slavon era destul de exact și nu necesita o nouă traducere. În schimb, grecii nu aveau propriile sale tipografii și tipăreau cărțile în Veneția. În Vest s-a deschis o școală duhovnicescă pentru tinerii greci,care nu aveau posibilitatea să învețe cu profesori ortodocși, din această cauza mulți au trecut în credința romano-catolică. În timpul asupririi otomane, Imperiul bizantin s-a destrămat și viața bisericeacă a suferit mult. În aceste condiții, grecii s-au unit cu catolicii, creând Biserica greco-catolică. Astfel, prin influența catolică, multe biserici ortodoxe și-au schimbat treptat obiceiurile, iar în slujba ortodoxă au pătruns nenumărate schimbări. Singura Biserică Ortodoxă ce și-a păstrat Tradiția ortodoxă a fost Biserica Rusă. La această concluzie au ajuns istoricii ruși abia la sfârșitul sec. al XIX-lea, când au apărut primele articole cu privire la reforma lui Nikon. De aceea, în anii 1929 și 1971, Biserica oficială Rusă a fost nevoită să accepte și să binecuvânteze slujbele după vechile rânduieli, cărțile și obiceiurile vechi ce mult timp au fost considerate eretice, au devenit dintr-o dată "mântuitoare" și ortodoxe.


Reformele Patriarhului Nikon

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, oficiali ai bisericilor ruse şi greceşti, inclusiv Patriarhul Nikon, au observat discrepanţele dintre practicile liturgice ruseşti şi cele greceşti din acea vreme. Ei au ajuns la concluzia că Biserica Ortodoxă Rusă, din pricina erorilor comise de copişti incompetenţi, ar fi dezvoltat slujbe şi texte de rugăciune proprii care deviau semnificativ faţă de originalele greceşti. După unia de la Florența dintre greci și catolici, Biserica Rusă l-a excomunicat pe mitropolitul grec al Moscovei Isidor, care era adeptul uniei cu Roma. De atunci Biserica Rusă a hotărât ca mitropoliții de Moscova să nu mai fie hirotonisiți în Constantinopol de patriarhul grec. Astfel Biserica Rusă a devenit autonomă, fapt nerecunoscut de greci mult timp. De aceea grecii au început împreună cu patriarhul Nikon să ponegrească întreaga perioadă de autonomie a Moscovei. Astfel, practica Bisericii Ortodoxe Ruse în secolul al 17-lea nu concorda cu cea a celorlalte Biserici Ortodoxe. Cercetări ulterioare au reabilitat vechile cărţi de cult moscovite, indicând că acestea corespundeau de fapt unor ediţii greceşti mai vechi decât cele folosite de patriah pentru introducerea reformelor liturgice (Kapterev N.F., 1913, 1914; Zenkovskii S.A., 1995, 2006).

Nikon, sprijinit de tânărul Ţar Alexei I al Rusiei (1645-1676) a lansat mai întâi câteva reforme liturgice preliminare. Astfel, în 1653 a poruncit să se schimbe semnul Sfintei Cruci și a anulat metăniile mari din Postul Mare. În anul 1654, el a convocat un sinod şi a sfătuit clerul să compare tipicul, Evhologhionul şi alte cărţi liturgice ruseşti cu omoloagele lor greceşti. La acest sinod, Nikon a menționat, că în curând, corectarea cărților vechi se va face în conformitate cu manuscrisele vechi grecești și slavone. De aceea, ieromonahul Arsenie Suhanov, a primit sarcina să adune aceste manuscrise din mănăstirile grecești. Mănăstiri din întreaga Rusie au primit solicitări de a trimite la Moscova exemplare cu scopul de a avea material pentru o analiză comparativă. O astfel de sarcină ar fi luat mulţi ani de cercetare conştiincioasă şi putea foarte uşor să ducă la un rezultat ambiguu, datorită dezvoltării complexe a textelor liturgice ruseşti din secolul precedent şi a aproape completei lipse de cunoştinţe de analiză istoriografică textuală. Nikon, fiind presat de timp, a renunțat la corectarea după manuscrisele vechi și fără convocarea unui nou sinod, a poruncit să se corecteze după cărțile contemporane grecești și kieviene. Exemplarele după care s-au făcut traducerea se găsesc și astăzi în muzeele din Rusia. Astfel sutele de manuscrise vechi (apr. 500) adunate de Arsenie Suhanov din mănăstirele ruse și grecești, nu au fost folosite deloc în reforma lui Nikon. Mai mult, acestea dovedeau, că ortodoxia rusă păstra cu sfințenie tradițiile vechi grecești.

Schimbările din cărțile noi erau ca o sminteală pentru credincioși. De la an la an, cu fiecare ediție nouă, cărțile au devenit de necunoscut. Preoții nu apucau să se obișnuiască cu o schimbare, că în ediția următoare se făceau altele. Pricipala cauză a traducerilor greșite, a fost faptul că traducătorii nu cunoșteau foarte bine limba slavonă din Rusia, majoritatea fiind greci sau ucraineni, de aceea în cărțile noi au apărut multe cuvinte noi, necunoscute și greșite din punctul de vedere al gramaticii slavone.

Apologeții, numiți și învățații staroveri, au continuat să-și apere credința până-n zilele noastre. Aceștia erau buni cunoscători ai Sfintelor Scripturi și Sfinților Părinți, au scris multe cărți în limba rusă depre credința veche.

Exemplu (F.E.Melnikov Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Ruse de rit vehi): Textul vechi: "Ne rugăm Ție, Doamne" Textul nou(nikonian):, "Ne rugăm ție, duhul necurat". Această modificare a fost anulată abia în anul 1971, când și-au dat seama adepții lui Nikon, de greșeala făcută.

La venirea lui Nikon, au fost îndepărtați toți potrivnicii reformei de la tipăritul cărților noi. În schimb Nikon l-a eliberat pe grecul Arsenie, cunoscut de greci ca trădător al ortodoxiei, cel ce și-a schimbat religia de mai multe ori, fiind mai întâi ortodox, apoi primind religia latină, musulmană și iudaică. Acesta era închis în mănăstirea Solovețk, pentru a se pocăi. Nikon l-a făcut pe el principalul traducător. Un alt traducător, a fost prins și acuzat de sodomie.

În scurt timp, credincioșii și-au dat seama, că patriarhul introduce o religie nouă. Astfel se fac multiple schimbări în Simbolul niceo-constantinopolitean și în Sfintele Scripturi, ceea ce este interzis de canoanele ortodoxe. Poporul, ce era obișnuit cu vechile texte, nu le înțelegea pe cele noi, modificate de Nikon. S-au făcut multe schimbări în accentul cuvintelor, astfel noile rugăciuni păreau de nerecunoscut. Slujbele și cinstirea unor Sfinți au fost interzise, din cauza unor aspecte din viața lor, care dovedeau adevărul credinței vechi. Noi conducători bisericești au îndrăznit să ponegrească cărțile și să-i jignească pe Sfinții ruși de înainte de Nikon, numindu-i "neînvățați", în schimb învățământul grecesc din Apus a devenit etalonul Bisericii oficiale.

În cărțile noi au apărut învățături greșite, ce contrazic învățăturii ortodoxe:

    • 1)Numele Mântuitorului ISUS a fost declarat eretic, deși atât în cărțile rusești, cât și în cele sârbe și românești din sec. anterioare s-a scris prin prescurtare IC. și pe larg ICOYC.
    • 2)S-a interzis rostirea rugăciunii Domnului ca fiind ariană(Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine, păcătosul!).
    • 3)Semnul Crucii cu două degete a fost numit erezie ariană, macedoniană, nestoriană și armeană. Mitropolitul Dimitrie de Rostov (1651-1709) a afimat, că pe fiecare deget stă câte o silabă din cuvântul demon. Au fost blestemați cei ce nu se închină cu trei degete.
    • 4)S-a dogmatizat uciderea în masă a celor neascultători (Dogma pedepsirii ereticilor- capitol din cartea- Piatra Credinței).
    • 5)împărtășirea cu forța a staroverilor și pedeapsa cu moarte după împărtășire (Regulamentul sinodal).
    • 6)S-a afirmat (în cartea Жезл правления 1753 г.) сă omul nu are suflet până la 40 de zile (la bărbați) sau până la 80 de zile (la femei) de la zămislire;
    • 7)Botezul prin stropire a devenit la fel de mântuitor ca și cel prin scufundare.
    • 8)Prin Taina Mirungerii clericul schismatic devenea mirean (până la această schimbare schismaticii nu-și pierdeau rangul avut în schismă - după canoanele lui Vasile cel Mare).
    • 9)În Sfânta Taină a Spovedaniei, preoții erau obligați să noteze și apoi să declare motivele, pentru care nu se împărtășesc cei ce vin la Biserică. S-a creat o poliție specială împotriva staroverilor, care era condusă de Sinod. S-a permis împărtășirea tuturor indiferent de ce păcate au și fără ca aceștia să primească un canon de pocăință (Regulamentul sinodal).
    • 10) S-a afirmat că se cuvine să-L numim pe Dumnezeu mai de grabă ”Întuneric” decât ”Lumină” (în cărțile Скрижаль (1656), Деяния собора 1666 г. (1893) și Жезл правления).
    • 11) În cartea Потребник 1675 г. (Trebnic) au apărut niște rugăciuni cu aspect neortodox, în care sunt blestemate toate viețuitoarele dăunătoare.
    • 12) S-a afirmat că Sfânta Cruce a Mântuitorului nu era făcută din trei lemne (după prorocul Isaia) și avea numai 4 capete (în cărțile Пращища, Обличник și Розыск).
    • 13) Au născocit că Hristos nu s-a dezvoltat trupește și nu a crescut ca un copil în pântecele Fecioarei Maria, ci a apărut deja dezvoltat imediat după Bunavestire (în cărțile Скрижаль 1656 г. și Жезл правления 1753 г.).
    • 14) Au afimat că Dumnezeu Cuvântul s-a unit și s-a amestecat cu trupul (erezia monofizită) în pântecele Fecioarei Maria (în cărțile Скрижаль 1656 г. și Православное исповедание, подписанное 4-мя патриархами в 1643 г.).
    • 15) A apărut învățătura că omul este creat păcătos și muritor (în cartea Скрижаль 1656 г.).
    • 16) Unii episcopi au învățat că Hristos a fost botezat prin turnarea apei de către Ioan Botezătorul (patriarhul de Ierusalim Dosifei și episcopul de Cernigov Lazăr).
    • 17) Catolicii și luteranii se primesc în Biserică fără oficierea botezului prin scufundare (în Istoria Bisericii Ruse a Mitropolitului Macarie Bulgakov, în cartea despre Botezul prin stropire, Деяния соборов 1666-1667 г.).
    • 18) În sec. al XIX-lea au născocit o carte numită Соборное Деяние на еретика Мартина (Actele Soborului împotriva ereticului Martin), în care călugărul eretic Martin ar fi fost blestemat în anul 1157, pentru ereziile sale care constau în rugăciunile și obiceiurile ortodoxe ruse vechi. Acest document și alte cărți false folosite în apărarea reformei lui Nikon, au fost descoperite imediat de staroveri (Поморские ответы) și de istoricii ruși E. Голубинский, Н.М. Карамзин și Н. Каптерев.
    • 19) Tunderea bărbii (condamnată în Biblie și în scrierile Sfinților Părinți : Sf. Epifanie de Cipru, Nikon de la Muntele Negru, Ciprian de la Cartagena, Isidor Pelusiotul, Fericitul Feodorit, Cuviosul Maxim grecul) a devenit nu numai posibilă, ci și necesară (Розыск Димитрия Ростовского 1877 г., Никифор Астраханский, Симон Рязанский о брадобритии 1825 г.). Slujba Sfinților mucenici (17 dec.) Antonie, Evstafie și Ioan, a fost anulate de nikonieni, pentru că mucenicii au murit pentru că nu au vrut să se lepede de Hristos și să-și taie barba.
    • 20) Staroverii erau lipsiți total de drepturi omenești,preoții staroveri erau considerați ca tâlhari și hoți, nu aveau dreptul să oficieze slujbe de înmormântare, botez, sfințirea noilor și reparațiile vechilor biserici era interzisă, precum și tragerea clopotelor. De asemenea, bisericile nu aveau voie să aibe cruce. Staroverii și-au construit multe mănăstiri și schituri în regiunile nepopulate din Ural și Siberia și pe teritoriul Ucrainei, Poloniei și Belorusiei de astăzi. Însă îndată ce armata rusă ajungea la aceste localități, din sfintele locașuri au rămas numai rămășițele, multe din cărțile vechi și moaștele sfinților staroveri fiind arse prin porunca Sinodului Bisericii oficiale. Astfel au fost distruse mănăstirile din Vetka, Vâg, Guslița, Irghiz, Kerjăneț, Starodubie. Mai târziu, au apărut mănăstiri pe teritoriul României și Ucrainei de astăzi la Manolea (jud. Suceava), Slava Rusă și Sfistovca (jud. Tulcea) și la Fântâna Albă (lângă Cernăuți).
    • 21) Toate aceste schimbări au fost impuse cu blesteme și amenințări de moarte pentru cei potrivnici reformei.


Nikon, din setea sa de putere, a îndrăznit să se împotrivească poruncilor țarului. Între patriarh și țar s-a răcit relația de prietenie, încât Nikon de bună voință și-a părăsit Biserica cu aceste cuvinte: ”să fiu anatema dacă mă voi mai numi patriarh”. Țarul Alexei Mihailovici nu s-a împăcat cu vechiul său prieten, și acum a devenit stăpânul Bisericii. Mulți nădăjduiau, că în curând toate vor fi ca înainte, dar s-au înșelat amarnic. Țarul nu a renunțat la reformă. Acum, când au scăpat de Nikon, staroverii îl rugau pe țar să se întoarcă la credința strămoșească, dar acesta a decis să ducă reforma până la capătul logic, până la dogmatizarea tuturor schimbărilor și blestemarea cărților vechi.

Locotenentul de Patriarh Pitirim al Krutiţelor a convocat un al doilea sinod la Moscova în anul 1666 , la care au participat Patriarhul Macarie al Antiohiei, Patriarhul Paisie al Alexandriei şi mulţi episcopi. Patriahii greci, până la convocarea acestui sinod, au fost dați jos din treapta bisericească, însă în Rusia, țarul avea mare nevoie de ei, ca să-l judece pe Nikon și i-a primit ca pe niște adevărați patriarhi. Unii cercetători susţin că patriarhii invitaţi au primit fiecare daruri somptuoase pentru participarea lor la sinod (Zenkovskii S.A., 1995, 2006). Nikon, fiind chemat la sobor, i-a demascat pe acești impostori. Patriarhii greci l-au condamnat pe vechiul lor prieten și Nikon a devenit un simplu monah și până la moartea sa (anul 1681)s-a lepădat de reformă, rugându-se și tipărind cărțile după modelul vechi. Sinodul a demarat oficial reformele şi a anatemizat nu numai pe toţi cei care se opuneau, ci şi vechile cărţi şi slujbe ruseşti. Aceste schimbări au fost dogmatizate, nimeni nu avea voie să schimbe aceste hotărâri. Cei ce vor adăuga sau anula sunt considerați dușmanii Bisericii lui Dumnezeu (Soborul din anul 1666).


În ciuda acestui fapt, Biserica Rusă oficială, la Sinodul său din anul 1971, a anulat toate hotărârile soboarelor din 1666-1667, ”ca și cum nu ar fi fost”, iar cărțile sfinte tipărite înainte de Nikon au fost declarate ”la fel de mântuitoare și cinstite” ca cele noi, nikoniene. Astfel, s-a demonstrat încă o dată, că reforma a fost ”inutilă și pripită”, și că Nikon este vinovat de schismă, iar patriarhii greci de blestemarea cărților și a credincioșilor ortodocși. Biserica Rusă oficială a anulat astfel toate blestemele anticanonice ale acestui sinod, însă nu s-a întors la cărțile și obiceiurile ortodoxe pre-nikoniane. Numai o mică parte a Bisericii Ruse oficiale (gruparea edinoverților) în momentul de față se roagă ca staroverii, după cărțile vechi.

Condamnarea vechilor tradiţii ruseşti a dus şi la slăbirea influenţei teoriei potrivit căreia Moscova ar fi fost cea de A Treia Romă: în loc să păzească credinţa ortodoxă, se părea că Rusia acumulase o serie de erori liturgice importante.

Unii cercetători consideră că reformele au avut o motivaţie mai degrabă politică decât religioasă, argumentând că ţarul Alexei, încurajat de succesele sale militare din războiul contra Poloniei şi Lituaniei pentru eliberarea provinciilor ruseşti apusene şi a Ucrainei, a început să nutrească ambiţia de a deveni eliberatorul regiunilor ortodoxe care la acea vreme erau în componenţa Imperiul Otoman, preluând titlul de protector al lumii ortodoxe, perspectivă agreată şi de patriarhii din Orientul Apropiat, care de altfel au susţinut introducerea reformelor liturgice (Kapterev N.F. 1913, 1914; Zenkovsky S.A., 1995, 2006).

De fapt, reforma a fost pregătită de mai mult timp de catolici. Aceștia au reușit, în sec. XVI-XVII, să unifice Rusia kieviană cu Roma, aici apar primele modificări introduse de catolici în cărțile sfinte. Majoritatea bisericilor din Ucraina, Polonia și Belorusia și-au pierdut ortodoxia, devenind uniate, primind clerici ce au studiat și au fost hirotonisiți la Roma. La Moscova, acești credincioși erau considerați eretici, din cauza oficierii botezului prin stropire și comuniunea cu papa Romei. De aceea, cei veniți în Rusia din Apus, erau botezați prin Botezul ortodox și trimiși în mănăstiri pentru îndreptare. De multe ori, cei veniți nu respectau obiceiurile sfinte, monahii trăiau desfrânat și nu se rugau pravila monahală, iar negustorii greci vindeau și fumau tabac. Planul iezuit utilizat de catolici în Vestul Rusiei kievene, avea scopul principal de a uni și Biserica Rusă cu cea Catolică. De aceea era mare nevoie să se schimbe vechile obiceiuri și cărți, în care învățătura ortodoxă ponegrea pe cea eretică: "Țarul să amintească despre unie rareori și cu atenție, ca să nu fie el inițiatorul, ci mai bine ca rușii singuri la început să propună niște lucruri neînsemnate, care trebuie modificate și astfel să treacă spre unie; este necesar să apară o lege, ca în Biserica Rusă, toate să fie în conformitate cu pravilele soboarelor părinților greci, iar respectarea legii să fie sub conducerea unei persoane de încredere, adept al uniei: vor apărea discuții, vor ajunge până la țar, acesta va convoca un sobor, și atunci se poate trece și la unie; trebuie să se dea de înțeles clerului monahal de posibilile privilegii, clerului alb - de răsplată, poporului - de libertate, tuturor - de robia grecilor; să se instituie seminarii, unde să fie chemați din străinătate oameni învățați, chiar și laici" ("Instrucția iezuiților Țarului Impostor" din "Istoria Bisericii Ruse" a mitropolitului Macarie Bulgakov (1816-1882)). Cu acest scop, au fost modificate și textul Sfintei Scripturi și Simbolul niceo-constantinopolitean.

Principalele modificări introduse de Patriarhul Nikon

Diferența dintre ritul nou și cel vechi.

Schimbările din textele şi slujbele religioase ocupau aproximativ 400 de pagini. Vechi-credincioşii le prezintă pe următoarele ca fiind cele mai importante:

Practica veche Practica nouă
Scrierea numelui lui Iisus Ісусъ Іисусъ
Crezul рождена, а не сотворена (născut dar nu făcut); И в Дѹха Свѧтаго, Господа истиннаго и Животворѧщаго (Şi în Sfântul Duh, Adevăratul Domn și de viaţă făcător) рождена, не сотворена (născut, nu făcut); И в Дѹха Свѧтаго, Господа Животворѧщаго (Şi în Duh Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul )
Semnul Crucii Două degete, în numele lui Hristos Trei degete, în numele Sfintei Treimi
Numărul părticelelor la Sfânta Liturghie Şapte părticele Cinci părticele
Direcţia de deplasare la ieşiri După direcţia soarelui Invers faţă de mişcarea soarelui
Alliluia Аллилуїa, аллилуїa, слава Тебѣ, Боже (Aleluia, aleluia, slavă Ţie, Dumnezeule) Аллилуїa, аллилуїa, аллилуїa, слава Тебѣ, Боже (de trei ori aleluia)
Slavă Tatălui Слава Отцѹ и Сынѹ и Свѧтомѹ Дѹхѹ, И нынe и приснω и во вѣки вѣкωмъ. Аминь. (Slava Otțuu i Sînu i Sveatomu Duhu, i nâne i prisno i vo veki vekom. Amin.) Слава Отцѹ и Сынѹ и Свѧтомѹ Дѹхѹ, И нынe и приснω и во вѣки вѣкωвъ. Аминь. (... i vo veki vekov. Amin)

Comentarii despre alte modificări sunt prezentate mai jos. Cititorii zilelor noastre pot vedea aceste modificări ca neglijabile, însă ele erau importante pentru credincioşii acelor vremuri, care vedeau cultul şi dogmele ca fiind puternic interconectate: cultul bisericesc, încă de la începuturi, reprezenta şi simboliza adevărul dogmatic (vezi secţiunea despre Justificările vechi-credincioşilor mai jos). În plus, reformele au fost impuse de sus în jos şi cu intervenţia brutală a statului; de aceea, parte a reacţiei împotriva reformelor nikoniene a fost probabil declanşată mai degrabă de modul de impunere a acestora cât de modificările efective. În plus, unele schimbări din text au părut unora dintre credincioşi arbitrare.

Schisma sau "Raskol"

Opoziţia la reformele ecleziastice ale lui Nikon a fost destul de consistentă, criticii lor provenind din toate păturile sociale. Chiar şi după depunerea din treaptă a Patriarhului Nikon (1658), a cărui autoritate a fost percepută de ţar ca o ameninţare, care reprezenta o provocare prea mare pentru autoritatea Ţarului, o serie de sinoade bisericeşti au ratificat în mod repetat reformele liturgice.

Vechii Credincioşi au respins însă violent tot ceea ce percepeau drept "inovaţii", iar cei mai radicali dintre ei au susţinut că Biserica oficială căzuse în mâinile Antihristului. Sub conducerea Protopopului Avakum Petrov (1620 sau 1621 - 1682), care devenise liderul taberei conservatoare din mişcarea Vechilor Credincioşi, aceştia au denunţat public şi au respins toate reformele ecleziastice. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 1666 a anatemizat atât cărţile şi cultul vechi cât şi pe cei care doreau să rămână loiali acestora. Ca urmare, Sinodul a făcut apel la autoritatea ţarului, iar Vechii Credincioşi au fost lipsiţi de toate drepturile civile. Cei mai activi dintre aceştia au fost executaţi (inclusiv Protopopul Avakum) câţiva ani mai târziu, în anul 1682.

După schismă

După 1685 a început o perioadă de persecuţii, inclusiv de tortură şi execuţii. Mulţi vechi-credincioşi au părăsit Rusia definitiv. Cu toate acestea, vechi-credincioşii au devenit populaţia predominantă în multe regiuni, inclusiv în Pomorie (regiunea Arhanghelsk), Gusliţa, regiunea Kursk, Urali, Siberia, etc. O comunitate de 40,000 de lipoveni vechi-credincioşi încă mai locuiesc în vecinătăţile raionului Chilia (Vilkov) din Ucraina şi în judeţul Tulcea din Romania în Delta Dunării. Prin anii 1910, aproximativ 25% din populaţia Rusiei se declara ca aparţinând uneia din ramurile vechi-credincioşilor.

Opresiunea guvernamentală se situa între moderat, ca sub Petru cel Mare (r. 1682-1725) (vechi-credincioşii plăteau taxe duble şi o taxă specială pentru purtarea bărbii), şi puternică, ca sub Ţarul Nicolae I (r. 1825-1855). Biserica sinodală statală şi autorităţile statului îi vedeau adesea pe vechi-credincioşi ca elemente periculoase şi ca ameninţări la adresa statului rus.

În 1905 Ţarul Nicolae al II-lea a semnat un Document al libertăţii religioase, care a pus capăt persecuţiilor minorităţilor religioase din Rusia. Vechi-credincioşii au câştigat dreptul de a-şi construi biserici, de a bate clopotele, de a ţine procesiuni şi de a se auto-organiza. A devenit interzisă (ca sub Ecaterina cea Mare (a domnit între 1762 şi 1796)) referirea la vechi-credincioşi cu termenul raskolniki (schismatici), nume pe care ei îl consideră o insultă. Adesea, oamenii se referă la perioada dintre 1905 şi 1917 sub numele de "epoca de aur a vechii credinţe". Unul din motive este că prin Documentul din 1905, vechii-credincioşii au fost emancipaţi, după ce până atunci avuseseră o situaţie aproape ilegală în societatea rusă. Cu toate acestea, au continuat anumite restricţii faţă de vechi-credincioşi: de exemplu, nu aveau dreptul de a intra în administraţia civilă.

Situaţia în zilele noastre

În 1971, Patriarhia Moscovei a revocat anatemele asupra vechi-credincioşilor încă din secolul al XVII-lea, dar majoritatea comunităţilor de vechi-credincioşi nu s-au reîntors încă la Comuniunea cu celelalte Biserici, acest fapt fiind datorat mai ales învățăturii ecumeniste a Biserici oficiale din Rusia. Credincioșii de rit vechi nu recunosc ortodoxia cărților și tradițiilor noi impuse de Nikon și nu pot renunța la tradițiile sfinte în schimbul unora apărute din mediul eretic. De aceea, în ziua de astăzi, la religia staroveră trec credincioși de rit nou prin botezul cu trei scufundări sau prin mirungere.

Icoanele pictate de staroveri prin duhovnicia și stilul de a picta se apropie de cele vechi bizantine și nu seamănă cu cele din Biserica oficială Rusă, care adeseori se îndepărtează mult de la originalele grecești.

Slujba veche rusească este foarte diferită de cea nouă și durează mult mai mult. În Biserica nouă de multe ori, slujbele sunt prescurtate sau amânate, mulți nu slujesc după tipic, ci după dorința și osârdia lor. Majoritatea preoților nikonieni nu poartă barbă și se rad. De asemenea, în bisericile nikoniene, femeile intră fără batic, cu pantaloni și mânecă scurtă. Cântarările bisericești sunt inventate de compozitori laici și seamănă mai mult cu cele din Biserica romano-catolică. Icoanele sunt pictate în genul laic de portret, iar cele vechi sunt refăcute după modelul nou. Credicioșii de rit nou, nu fac mătănii mari până-n pământ și nu postesc toate posturile din an ca să se împărtășească. Botezul se oficiază de cele mai multe ori prin stropire, ca la catolici. În Biserică se folosesc microfoane și difuzoare.

Cărțile slavone și obiectele folosite la slujba bisericescă de staroveri.

Toate aceste schimbări au apărut treptat și nu sunt acceptate în Biserica Ortodoxă de rit vechi. Aici slujbele se fac după Tipicul Mare (apr. 2500 de pagini), fără prescurtări. Slujba de seară conține: Canoanele de pravilă - 4 canoane cu acatistul Maicii Domnului (dacă a doua zi va fi liturghie), Vecernia mică (sâmbătă seara și de sărbători cu priveghiere), Pavecernița mică, Vecernia mare împreună cu Utrenia și primul ceas. Această slujbă durează de la 4 la 6 ore. Dimineața se oficiză Miezunoptica, Ceasurile 3,6 și 9 după care începe Sfânta Liturghie. Această slujbă durează de la 3 la 5 ore, depinde de rangul Sărbătorii. Înainte de Război, credincioșii de rit vechi se rugau noaptea. Seara se oficeau Canoanele, Vecernia mică și Pavecernița. Noaptea Miezunoptica, Vecernia Mare și Utrenia. Dimineața se rugau Ceasurile și Liturghia. Acest obicei s-a păstrat în mănăstirile starovere și până astăzi. În celelalte biserici, staroverii din sate se închină noaptea, în orașe slujba de noapte se oficează de obicei numai de Paști (în Rusia se închină noaptea și la Nașterea Domnului).

Notarea cu kriuki (cârlige) folosită de staroveri, a apărut în Rusia kieviană în sec. al 11-lea.


Estimările plasează numărul total al vechi-credincioşilor din zilele noastre între 1 şi 10 milioane, unii dintre ei trăind în comunităţi extrem de izolate în locurile unde au fugit cu secole în urmă pentru a evita persecuţiile.

În prezent, bisericile de vechi-credincioşi din Rusia au început procedurile de retrocedare a proprietăţilor lor, cu toate că vechi-credincioşii (spre deosebire de Ortodoxia aproape oficială) trebuie să facă faţă multor dificultăţi în refacerea drepturilor de restituire pentru bisericile lor.

Catedrala din Moscova a fost o perioadă cea mai mare biserică din Rusia.

În Moscova există biserici ale tuturor ramurilor importante de vechi-credincioşi: Mitropolia de rit vechi de la Moscova cu sediul la Rogojskoe Kladbișe (Ierarhia de la Fântâna Albă), o catedrală a Ierarhiei de la Novozâbkovsk în Zamoskvorecie şi Preobrajenskoe Kladbișe unde coexistă Bisericile bezpopovților (celor fără de preot) ale Pomorților și Fedoseevților.

Ierarhia de la Belaia Krinița (Fântâna Albă) având doi mitropoliți, unul de Moscova și altul de Fântâna Albă (denumire preluată de la primul mitropolit - Ambrosie).

Vechi-credincioşii zilelor noastre trăiesc în lumea întreagă unde s-au împrăştiat în principal datorită persecuţiilor de sub ţari şi datorită revoluţiei ruse din 1917. Cele mai mari comunități sunt în România (satele Sarichioi, Carcaliu, Slava Rusă, Ghindărești, Manolea, orașele Târgu Frumos,Iași, Botoșani, Brăila, Constanța, Tulcea și București), în Rusia (Moscova, unde este cea mai mare catedrală staroveră din lume, Nijnii-Novgorod, Rostov, Novosibirsk, Tomsk) și în Moldova (Chișinău, satul Kunicea). Comunităţi importante de vechi-credincioşi există în Plamondon, Alberta; Woodburn, Oregon; Erie, Pennsylvania; Erskine, Minnesota şi în diferite părţi din Alaska inclusiv până aproape de Homer (Voznesenka, Razdolna şi Kachemak Selo), Anchor Point (Nikolaevsk) şi Delta Junction. De asemenea, există o comunitate înfloritoare în Sydney, Australia. Alte comunități au apărut în ultimul timp în Italia și Spania, unde lucrează rușii lipoveni din România.

Catedrala mitropolitana de la Moscova (Rogojskoe Rladbișe)

Grupuri de vechi-credincioşi

Cu toate că vechii-credincioşii au apărut ca rezultat al opoziţiei la reforma lui Nikon, ei nu constituie un bloc unitar. De fapt, vechi-credincioşii sunt caracterizaţi printr-o mare diversitate de grupuri care declară diferite interpretări ale tradiţiei bisericii şi, adesea, nu sunt în comuniune unii cu alţii. Unele grupuri merg până acolo încât practică rebotezarea înainte de a primi în mijlocul lor membrii care anterior au fost în alte grupuri.

Terminologia folosită pentru diviziunile din cadrul denominaţiunilor de vechi-credincioşi nu face întotdeauna o separare exactă. În general, oamenii se pot referi la o mişcare sau grup mai larg — în special în cazul celor importante cum ar fi popovţii şi bezpopovţii — cu termenul de soglasie sau soglas ("confesiune"). Un alt termen, tolk ("învăţătură") se aplică de obicei diviziunilor mai mici din cadrul "confesiunilor" importante. În particular pot fi considerate ca secte multiple care au apărut în cadrul mişcării bezpopovţii.

Popovţii

Prima mitropolie staroveră apărută după reforma lui Nikon.

Din cauza prigoanei împotriva vechilor-credicioși, preoții din rândul staroverilor (ultimul episcop starover - Pavel de Kolomna, a fost ucis prin porunca lui Nikon) au hotărât să primească prin mirungere pe clericii din Biserica oficială, astfel aceștia nu-și pierdeau rangul bisericesc și puteau să slujească Sfânta Liturgie, să boteze și să continue astfel ierarhia preoțească, până la găsirea unui episcop. Alți staroveri, crezând că a venit Antihristul, nu au primit preoți de la Biserica nikoniană, pierzând astfel posibilitatea de a oficia tainele bisericești (au păstrat numai Taina Botezului, dar și această la ei se oficiază fără preot). Până în anul 1846 s-au făcut nenumărate încercări de a converti la credința veche, un episcop de rit nou. Călugării Pavel și Alimpie de la mănăstirea Fântâna Albă (Bucovina), primind ajutorul staroverilor din Rusia, au întreprins călătorii în toate Patriarhiile grecești, pentru a găsi un episcop. Aceștia l-au convins pe mitropolitul Ambrozie, care se afla la Constantinopol, să treacă la credința veche. În scurt timp, mitropolitul a fost trimis în exil, unde a murit în comuniune cu Biserica staroveră.

A trecut de la Biseirca Greacă la staroveri în anul 1846.


Alții nu l-au recunoscut pe mitropolitul Ambrozie, din cauza unor zvonuri cu privire la trecutul mitropolitului (toate acuzațiile au fost analizate și combătute în lucrările istoricului starover F.E.Melnikov). Unii preoți staroveri, care au continuat să primească clerici de la nikonieni (cunoscuţi sub numele de беглопоповцы (beglopopovţii) şi-au procurat propria ierarhie în anii 1920. În prezent Ierarhia de la Fântâna Albă se numește Ruskaia Pravoslavnaia Staroobriadceskaia Țărkovi (Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi), iar cea de Novozâbkovsk - Drevlepravoslavnaia Țărkovi (Biserica Străveche Ortodoxă). Astfel vechi-credincioşii cu preoţi se manifestă prin două biserici care împărtăşesc aceleaşi credinţe, dar ale căror ierarhii se consideră una pe cealaltă ca ilegitimă. Popovții au preoţi, episcopi şi toate Sfintele Taine, inclusiv Euharistia.

Popovţii reprezintă opoziţia conservatoare cea mai moderată, cei care s-au străduit să continue viaţa bisericească în forma de dinainte de reformele lui Nikon. Ei au recunoscut preoţii hirotoniţi de Biserica Rusă de rit nou şi care au aderat la mişcarea vechi-credincioşilor şi au denunţat reformele lui Nikon.

    • Ierarhia Belokriniţkaia – Cea mai mare denominaţiune a popovţilor. Ne putem referi la partea rusă a acestei denominaţiuni ca Belokrinițkoe Soglasie (Confesiunea de la Fântăna Albă) sau ca Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi.
      • Okrujniki (dispărută)
      • Neokrujniki (dispărută)
    • Ierarhia Novozâbkovskaia sau Biserica Străveche Ortodoxă
    • Beglopopovţii (dispăruţi, acum Biserica Străveche Ortodoxă)
    • Lujkane, cunoscută şi sub numele de Lujkovskoe soglasie (dispărută). În unele locuri nu au preoţi şi astfel aparţin de bezpopovţi.

Bezpopovţii

Bezpopovţii (cei "fără preoţi") au respins "Lumea" unde domneşte Antihrist; ei propovăduiesc sfârşitul iminent al lumii, ascetismul şi aderenţa la vechile forme de cult şi la credinţa veche. Bezpopovţii pretind că adevărata Biserică a lui Hristos a încetat să existe pe Pământ şi astfel ei au renunţat la preoţi şi la toate Sfintele Taine, cu excepţia botezului. Mişcarea bezpopovţilor are mai multe sub-grupuri. Bezpopovţii nu au preoţi şi nici Euharistie.

    • Pomorţii sau Daniloviţii (nu trebuie confundaţi cu Pomor) îşi au originea în Rusia Europeană Nordică (Karelia rusă, regiunea Arhanghelsk). Iniţial ei au respins căsătoria şi rugăciunea pentru ţar.
    • Novopomorţii, sau "Pomorții noi" – acceptă căsătoria
    • Staropomorţii sau Fedoseevții, "Pomorții vechi" – “Comunitatea vechi-credincioşilor creştini de confesiunea vechilor Pomorţi necăsătoriţi” (1690- prezent); resping căsătoria şi practică un ascetism de tip zăvorât.
    • Filipovţii.
    • Ceasovenâe (de la cuvântul ceasovnia – o capelă) – ramura siberiană. Iniţial, cei din gruparea ceasovenie au avut preoţi, dar mai târziu au decis să treacă la o tradiţie fără preoţi. Mai sunt cunoscuţi sub numele de Semeiskie (în zonele din estul Lacului Baikal).

Bezpopovţii: grupări minore

Pe lângă aceste grupuri importante, au apărut şi dispărut multe grupuri mărunte în diverse perioade începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea:

  • Aristovţii (începutul secolului al XIX-lea spre începutul secolului XX; dispărut) – de la numele comerciantului Aristov;
  • Titlovţii (dispărut în secolul XX) – desprins din Fedoseeviţi, predicau folosirea inscripţiei lui Pilat de pe cruce (titlo), ceea ce alte grupuri respingeau;
  • Confesiunea troparului (troparșiki) – un grup care îl pomenea pe ţar în imnuri (tropare);
  • Confesiunea Daniloviţilor “parţial căsătoriţi” (danilovţi polubracinâe);
  • Confesiunea Adamant (adamantovii) – refuzau să folosească bani şi paşaport (deoarece aveau pecetea lui Antihrist);
  • Confesiunea lui Aaron (aaronovţii) – a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, orbitând în jurul filipoviţilor.
  • “Confesiunea bunicii” sau cei auto-botezaţi – practicau auto-botezul sau botezul realizat de moaşe (babușki), deoarece preoţia — în opinia lor — a încetat să existe;
  • “Şoptitorii la gaură” (dârniki) – renunţaseră la cinstirea icoanelor şi se rugau spre est printr-o gaură în perete (!);
  • Melchisedecii (în Moscova şi în Başkortostan) – practicanţi ai unui cult mirean "cvasi-euharistic";
  • “Fugarii” (begunî) sau “Vagabonţii” (stranniki);
  • “Nietovţii” sau Confesiunea Mântuitorului – respingeau posibilitatea celebrării Sfintelor Taine şi rugăciunea în biserici; numele vine de la rusescul niet "nu", deoarece ei spuneau "nu" tainelor, "nu" bisericilor, "nu" preoţilor etc.

Edinoverţii

Edinoverţii (единоверчество) –Unia dintre staroveri și nikonieni. În perioada anului 1800 s-a creat o nouă grupare în Biserica oficilă, numită Biserica Edinoverților (cei de aceeași credință). Unii negustori și comercianți staroveri, pentru a trăi mai bine și fără prigoană, s-au adresat Sinodului cu dorința de a trece la credința nouă. Edinoverții au primit preoți, dar nu și episcopi. Ei aveau voie să se roage și să tipărească după modelul vechi, însă nu aveau libertatea deplină, și nu erau considerați adevărați ortodocși de stat. Multe biserici și mănăstiri starovere au fost transformate cu forța armatei în edinoverie. Stareții și călugării staroveri își apărau cu viața Sfintele locașe. Situația din gruparea edinoverților era destul de grea, mai ales că Soboarele din 1666-1667, i-au blestemat pe toți ortodocșii, ce se roagă după cărțile vechi. Se părea că în același timp Biserica oficială condamnă și binecuvintează folosirea ritului vechi, ceea ce este absurd. De aceea, Sinodul a recunoscut în anii 1929, 1971 și 2004, că toate cărțile și tradițiile vechi sunt ortodoxe și toate ponegririle din trecut, fie din partea Sinodului, fie de la alte persoane bisericești, sunt anulate și declarate ca inexistente. În zilu de astăzi, sunt foarte puțini edinoverți adevărați, cei mai mulți slujesc neoficial după cărțile vechi, făcând parte din Biserica oficială. Se poate spune despre edinoverți, că aceștia sunt "de rit vechi", dar nu sunt "vechi-credincioşi" în adevăratul sens al cuvântului.

Diferenţe dintre Vechii Credincioşi şi Ortodoxia rusă post-nikoniană

Icoană din secolul al VI-lea care îl prezintă pe Hristos binecuvântând. Două degete sunt întinse iar trei culcate. Vechii-credincioşi consideră că acesta este şi singurul mod adecvat de a face Semnul Crucii.
  • Vechi-credincioşii folosesc două degete pentru a-şi face Semnul crucii (se unesc arătătorul și cel mijlociu în numele lui Hristos, iar celelalte trei în numele Sfintei Treimi) în timp ce în Biserica oficală Rusă se folosesc trei degete pentru Semnul Crucii (se unesc degetul cel mare, arătătorul și cel mijlociu în numele Sfintei Treimi, iar celelalte două în numele lui Hristos). În general, creştinii de rit vechi spun Rugăciunea lui Iisus făcându-şi Semnul Crucii în timp ce ritualiştii noi folosesc simbolul Sfintei Treimi pentru Semnul Crucii. Acest lucru este o deosebire semnificativă între staroveri și nikonieni şi este una din cele mai uşor de observat.
  • Vechii-credincioşi resping toate schimbările şi amendamentele din textele liturgice şi cult introduse de reforma Patriarhului Nikon. Astfel, ei continuă să folosească traducerea în slavona veche anterioară reformelor a textelor sacre, inclusiv a Psaltirii, forţându-se să păstreze intacte practicile "pre-nikoniene" ale Bisericii Ruse.
  • Vechii-credincioşi recunosc doar botezul realizat prin scufundare de trei ori şi resping validitatea oricărui botez realizat printr-o metodă diferită (de exemplu prin turnare sau stropire, aşa cum acceptă Biserica Rusă, ocazional, din secolul al XVIII-lea).
  • Vechii-credincioşi se opun, în principiu, ecumenismului, în ciuda multor exemple de bune relaţii şi colaborări cu alte biserici Răsăritene.

Între vechii-credincioşii şi Ortodoxia rusă post-nikoniană există foarte multe alte diferenţe mici, dar esenţiale în cultul bisericilor respective. Atmosfera şi modul de desfăşurare al cultului diferă:

    • Vechii-credincioşi slujesc Sfânta Liturghie cu şapte părticele, în loc de cinci.
    • Vechii-credincioşi cântă refrenul aliluia de două ori după psalmodiere, nu de trei ori (Astfel se indică și în cărțile slavone tipărite în România și Ucraina în sec. XV-XVII).
    • Vechii-credincioşi nu folosesc cântarea polifonică, doar cântarea omofonă (la unison). De asemenea, au propriul mod de notare a muzicii: nu prin notaţia liniară ci folosind semne speciale — kryuki sau znamena ("cârlige": sau "steaguri"; vezi Cântarea Znamennoe). Vechii credincioşi practică mai multe tipuri de Cântare Znamennoe: znamenny raspev, stolpovoy raspev, pomorsky raspev (sau cântarea), demestvenny raspev, etc.
    • Vechii-credincioşi folosesc doar icoane ale iconografiei ruse sau bizantine vechi; ei nu cred în cinstirea imaginilor realiste ale lui Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor ca icoane (care au o largă acceptare în Biserica Ortodoxă Rusă). Vechii-credincioşi nu acceptă reproduceri fotografice sau tipărite ale icoanelor în cult.
    • Vechii-credincioşi nu îngenunchează la rugăciune, dar, în comparaţie cu practica ortodoxă rusă actuală, fac mai multe închincăciuni şi metanii. În timpul metaniilor, vechii-credincioşi folosesc un mic covoraş special, numit podruşnik, punându-şi mâinile pe el. Consideră că degetele folosite pentru Semnul Crucii trebuie să rămână curate în timpul rugăciunii.
    • În medie, slujbele vechilo-credincioşi durează de două până la de trei ori mai mult decât în practica rusă actuală. În general, vechii-credincioşi insistă pe urmarea alineatelor până la virgulă şi se abţin de la scurtarea citirilor din Psaltire şi ale imnografiei. De asemenea, au tendinţa de a combina mai multe slujbe la un loc, de multe ori de prisos. Astfel, o "slujbă de priveghere" tipică a vechi-ritualiştilor (vsenoschnoe bdenie) va include o vecernie prescurtată ("mică"), o vecernie solemnă ("mare"), pavecerniţă, miezonoptică, utrenie şi Ceasul I.
Lestovka
    • În timp ce spun rugăciuni repetate, vechi-credincioşii folosesc un tip special de metanii numite lestovka.
    • Vechii-credincioşi care au preoţi hirotoniţi cer o pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie mult mai strictă — cu reguli de postire stricte în săptămâna de dinaintea Împărtăşirii. Acest lucru explică în parte de ce Împărtăşirea în rândul laicilor se face de obicei în Postul Mare şi în celelalte posturi lungi.
    • Este un obicei obişnuit ca după fiecare spovedanie să fie făcute câteva epitimii (canoane). De obicei, acest lucru înseamnă câteva închinăciuni, numărate cu ajutorul lestovka.
  • Vechii credincioşi nu venerează sfinţi de după 1666. De exemplu, ei nu îl cinstesc pe Sfântul Serafim de Sarov, unul din cei mai bine cunoscuţi sfinţi din secolul XIX. Pe de altă parte, multe comunităţi ecleziastice de vechi-credincioşi au canonizat câţiva sfinţi care nu sunt recunoscuţi de Biserica Ortodoxă Rusă, cum ar fi ascetul Avacum şi alţii.
  • Vechii-credincioşi folosesc icoane turnate (din argint, bronz) şi sculptate (din lemn) la fel de mult ca şi pe cele pictate. Biserica Ortodoxă Rusă nu acceptă folosirea icoanelor în relief. În cercurile vechilor credincioşi, această practică a continuat şi a devenit foarte populară, deoarece adesea vechii-credincioşi trebuiau să-şi ascundă credinţa religioasă. Icoane turnate de mici dimensiuni (şi în plus, adeseori, pliabile; vezi skladen) s-au dovedit foarte folositoare în acest context.

De asemenea, vechi-credincioşii au obiceiuri zilnice unice. Ei consideră că raderea bărbii este un păcat, cu toate că unele denominaţiuni moderne de vechi-credincioşi arată mult mai multă toleranţă faţă de feţele bărbierite. Unele denominaţiuni (bezpopovţii) interzic consumul de cafea şi ceai. Fumatul sau folosirea de orice fel de alt tutun este considerat un păcat de moarte. Cei mai stricţi şi eshatologici dintre bezpopovţi se abţin şi la alte forme de contact cu restul lumii, precum împărţirea hranei cu oameni de altă credinţă, folosirea bunurilor şi vaselor acestora, etc.

Validitatea teoriei reformiste: izvoare ale tradiţiilor ruseşti

Vladimir i-a convertit oficial pe slavii răsăriteni la creştinism în 988 iar poporul a adoptat practicile liturgice ortodoxe greceşti. La sfârşitul secolului al XI-lea, eforturile Sfântului Teodosie al Peşterilor (Феодосий Киево-Печерский, dec. 1074) au introdus aşa-numitul Tipic studit în Rusia. Acest Tipic reflecta tradiţiile comunităţii monahale orăşeneşti a faimoasei Mănăstiri Studion din Constantinopol. Tipicul studit era predominant în partea vestică a Imperiului Bizantin şi a fost acceptat în teritoriile ruseşti. La sfârşitul secolului al XIV-lea, prin munca Sfântului Ciprian, Mitropolit de Moscova şi Kiev, practicile liturgice studite au fost înlocuite treptat în Rusia cu aşa-numitul Tipic de la Ierusalim sau Tipicul Sfântului Sava - iniţial, o adaptare a liturgicii studite la obiceiurile mănăstirilor palestiniene. Procesul de schimbare graduală a tipicului vor continua de-a lungul secolului al XV-lea şi, din cauza vitezei reduse de implementare, vor întâmpina o rezistenţă mult mai redusă decât reformele lui Nikon, realizate abrupt şi violent. Cu toate acestea, de-a lungul secolelor XV-XVII, copiştii ruşi au continuat să insereze anumite texte studite în forma generală a Tipicului de la Ierusalim. Acest lucru explică diferenţele dintre versiunile moderne ale Tipicului, folosit de Biserica Rusă şi Tipicul de la Ierusalim ediţia rusă pre-nikoniană, numită Oko Tserkovnoe (în ruseşte "ochiul bisericii"). Această versiune pre-nikoniană, care îşi are baza în ediţiile tipărite la Moscova în 1610, 1633 şi 1641, continuă să fie folosită de vechi-credincioşii moderni.

Totuşi, în vremea polemicilor împotriva vechi-credincioşilor, Biserica Ortodoxă Rusă oficială a pretins adesea că aceste discrepanţe (care reieşeau din textele bisericilor rusă şi greacă) sunt inovaţii ruseşti, erori sau traduceri arbitrare. Această acuzaţie de "inovaţie rusească" a reapărut repetat în cărţile şi în tratatele şi catehezele anti-rascolnice, inclusiv în, de exemplu, acelea ale lui Dimitrie de Rostov. Evaluarea critică a izvoarelor şi esenţa reformelor nikoniene a început doar în anii 1850 prin munca deschizătorului de drumuri Nikolai F. Kapterev (1847-1917), continuată ulterior de Serge Zenkovsky. Kapterev a demonstrat—pentru prima dată audienţei largi a ruşilor—că de fapt cultul respins şi condamnat de reformele nikoniene era formată din obiceiurile originale ale Bisericii Ortodoxe care suferiseră modificări în practica greacă în timpul secolelor XV şi XVI, dar care rămăseseră neschimbate în Rusia. S-a demonstrat că practicile liturgice pre-nikoniene, inclusiv unele elemente dinTipicul rus, Oko Tserkovnoe, au păstrat multe elemente bizantine timpurii, fiind de fapt mai aproape de textele timpurii bizantine decât unele obiceiuri greceşti târzii (Kapterev, N.F. 1913; Zenkovsky, S.A. 2006).

Este de remarcat faptul că acei savanţi care au deschis calea reevaluării reformelor din Biserica Rusă— Kapterev şi E.E. Golubinsky — erau ei înşişi membri ai bisericii "oficiale", dar au studiat cauzele şi ambianţa reformelor şi a schismei care a rezultat. Cercetările lor au reevaluat teoria oficială privind cărţile şi cultul vechi rusesc ca nesustenabilă. Zenkovsky l-a descris pe Kapterev ca [...] primul istoric care a pus sub semnul întrebării teoria privind “pervertirea” sau incorectitudinea vechiului cult rusesc şi care a demonstrat că vechiul cult nu era în întregime alterat, ci dimpotrivă, păstrase anumite elemente bizantine timpurii, printre care şi Semnul Crucii cu două degete, care ulterior va fi schimbat de greci înşişi, în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, care au cauzat discrepanţele dintre cultul nou grecesc şi cultul rusesc vechi. — Zenkovsky, S.A., Russkoe staroobrjadčestvo, 1970,1990, p. 19-20. </blockquote>

Justificarea credinţei vechi

Schisma credinţei vechi nu a decurs pur şi simplu ca rezultat al unor indivizi cu putere şi influenţă. Schisma are cauze complexe, dezvăluind procese istorice şi circumstanţe din societatea rusă a secolului al XVII-lea. Aceia care s-au separat de ierarhia bisericii oficiale a statului aveau de fapt opinii divergente despre biserică, credinţă, societate, puterea statului şi subiecte oficiale. Astfel, termenul colectiv de “vechi-credincioşi” grupează împreună mişcări diferite din societatea rusă care de fapt existau cu mult înainte de 1666/1667. Ei aveau o neîncredere în puterea statului şi în episcopat, insistând asupra dreptului poporului de a-şi rostui viaţa spirituală şi exprimând năzuinţa de a atinge un astfel de ţel.

Atât popovtsy cât şi bespopovtsy, cu toate că propovăduiau învăţături teologice şi fiziologice diferite, au manifestat porniri spirituale, eshatologice şi mistice diferite în toate aspectele religiei ruseşti şi ale vieţii spirituale. Se poate accentua schisma prin prisma mediului politic şi cultural al vremii: influenţa apuseană în creştere, secularizarea şi încercare de subordonare a Bisericii faţă de stat. Cu toate acestea, vechi-credincioşii au încercat înainte de toate să apere şi să păstreze puritatea credinţei ortodoxe, sub forma cultului vechi, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se opună reformelor bisericii Patriarhului Nikon chiar şi cu preţul vieţii.

Cei din afară i-au zugrăvit adesea pe vechi-credincioşi ca pe nişte fanatici şi obscuri în credinţă care au provocat moartea a zeci de mii de oameni ignoranţi. Totuşi, poporul din vremea aceea simţea că formele de cult exprimă esenţa reală a credinţei lor. Vechi-credincioşii susţin că păstrarea unui anumit "microclimat" care permite mântuirea sufletului nu numai prin respectarea poruncilor lui Hristos, dar şi prin păstrarea cu grijă a tradiţiei Bisericii, care conţine puterea spirituală şi înţelegerea secolelor trecute, îmbrăcată în forme exterioare.

Circumstanţele prin care reformele lui Nikon au luat în considerare în principal textele şi cultul liturgice, de multe ori duc la considerarea credinţei vechi-credincioşilor ca fiind extrem de conservativă, incapabilă de dezvoltare şi preferând forma în locul conţinutului. Din punctul de vedere al unui vechi-credincios, ideea unui conţinut a priori prevalând în faţă formei apare ca simplistă. Pentru a ilustra răspunsul lor vom folosi poezia. Dacă cineva converteşte poezia în proză, "conţinutul" poemului poate rămâne intact, dar poemul îşi va pierde farmecul, impactul emoţinal şi mult din capacitatea sa de a influenţa reacţia audienţei; mai mult, în esenţă poemul nu va mai exista. În cazul cultului religios, forma şi conţinutul nu sunt doar două entităţi separate, autonome, ci se conectează una cu cealaltă prin relaţii complexe, inclusiv prin dimensiuni teologice, psihologice, fenomenologice, estetice şi istorice.

Aceste aspecte, la rândul lor, joacă un rol în percepţia acestor ritualuri de către credincioşi şi în viaţa lor spirituală. Luând în considerare faptul că ritualurile Bisericii, chiar de la începuturile lor, au avut o legătură cu adevărul dogmatic, schimbarea acestor ritualuri poate avea un efect groaznic asupra conştiinţei religioase şi un impact puternic asupra credincioşilor.

Cu toate acestea, secolele de persecuţii şi natura originii acestora i-a făcut pe mulţi vechi-credincioşi să fie din punct de vedere cultural foarte conservativi şi neîncrezători faţă de orice ei consideră ca fiind insuficient de rusesc. Unii vechi-credincioşi merg până acolo încât consideră că practicile şi artefactele ortodoxe ruseşti pre-nikoniene ca aparţinându-le exclusiv, respingând Bisericii Ortodoxe Ruse orice drept asupra istoriei de dinaintea Patriarhului Nikon.

În orice caz, istoria economică a Rusiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX dezvăluie faptul că familiile de comercianţi vechi-credincioşi erau mult mai flexibile şi deschise inovaţiilor în tmp ce construiau fabrici şi dădeau startul primelor industrii ruseşti. Această observaţie este în aparentă contradicţie cu doctrina oficială a vechi-credincioşilor, dar secole de rezistenţă a dezvoltat în ei obiceiul de a lucra şi trăi fără mare preocupare faţă de intervenţia statului sau fără influenţele curentelor culturale. De asemenea, vechi-credincioşii îşi împrumută bani la o dobândă mult mai mică decât orice instituţie financiară sau individ, ceea ce i-a ajutat la crearea de reţele încrucişate şi la acumularea de capital.

Biserici ale vechi-credincioşilor

Referinţe şi bibliografie

  • În engleză:
    • Cherniavsky, M., "The Reception of the Council of Florence in Moscow" and Shevchenko I., "Ideological Repercussions of the Council of Florence", Church History XXIV (1955), 147-157 and 291-323 (articles)
    • Crummey, Robert O. The Old Believers & The World Of Antichrist; The Vyg Community & The Russian State, Wisconsin U.P., 1970
    • Gill, T. The Council of Florence, Cambridge, 1959
    • Meyendorff, P.": Russia - Ritual and Reform: The Liturgical Reforms of Nikon in the 17th Century", St Vladimir's Seminary Press, Crestwood, NY, 1991
    • Zenkovsky, Serge A. "The ideology of the Denisov brothers", Harvard Slavic Studies, 1957. III, 49-66
    • Zenkovsky, S.: "The Old Believer Avvakum", Indiana Slavic Studies, 1956, I, 1-51
    • Zenkovsky, Serge A.: Pan-Turkism and Islam in Russia, Harvard U.P., 1960 and 1967
    • Zenkovsky, S.: "The Russian Schism", Russian Review, 1957, XVI, 37-58
  • În rusă:
    • Зеньковский С.А. Русское старообрядчество, том I и II, Москва 2006 / Zenkovsky S.A. “Russia’s Old Believers”, volumes I and II, Moscow 2006
    • Голубинский Е.Е. История русской церкви, Москва 1900 / Golubinskij E.E. “History of the Russian Church”, Moscow 1900
    • Голубинский Е.Е. К нашей полимике со старообрядцами, ЧОИДР, 1905 / “Contribution to our polemic with the Old believers”, ČOIDR, 1905
    • Каптерев Н.Ф. Патриарх Никон и его противники в деле исправления церковныx обрядов, Москва 1913 / Kapterv N.F. “Patriarch Nikon and his opponents in the correction of church rituals”, Moscow 1913
    • Каптерев Н.Ф. Характер отношений России к православному востоку в XVI и XVII вв., Москва 1914/Kapterev N.F. "Character of the relationships between Russia and the orthodox East in the XVI and XVII centuries", Moscow 1914
    • Карташов А.В. Очерки по иситории русской церкви, Париж 1959 / Kartašov A.V. “Outlines of the history of the Russian church”, Paris 1959
    • Ключевский И.П. Сочинения, I – VIII, Москва 1956-1959 / Ključevskij I.P. "Works", I – VIII, Moscow 1956-1959
    • Мельников Ф.И., Краткая история древлеправославной (старообрядческой) церкви. Барнаул, 1999 (Russian) / Melnikov F.I., 1999 “Short history of the Old orthodox (Old ritualist) Church” Barnaul 1999

Izvoare

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi