Semnul crucii

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Pe Dealul Crucilor din Lituania se găsesc mii de exemplare ale celui mai important simbol al credinței creștine.

Semnul crucii este un gest ritual simbolic care marchează cele patru direcții ale Crucii de pe Golgota. El arată și iubirea lui Dumnezeu de către om cu toată inima, cu tot sufletul, mintea și cu toată puterea sa. Semnul crucii este făcut cel mai adesea atunci când se rostește numele Sfintei Treimi, ca semn de evlavie față de un sfânt, un obiect sau o persoană sfințite, la începutul sau la sfârșitul rugăciunii, pentru a arăta smerenie sau aprobare sau în numeroase alte ocazii diferite, în funcție și de practica locală/națională sau de evlavia personală. Unii creștini ortodocși fac semnul crucii chiar de mai mult de o sută de ori în timpul unei slujbe mai lungi sau al Sfintei Liturghii.

Cuprins

Cum se face semnul crucii

În general, în practica ortodoxă este folosită mâna dreaptă. Degetul mare, indexul și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă. Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte, apoi coboară spre piept; de acolo, mâna merge către umărul drept, iar apoi ea merge orizontal către umărul stâng. În timp ce se face semnul crucii, se rostește "în numele Tatălui" (când mâna e pe frunte), "și al Fiului" (când mâna coboară pe piept), "și al Sfântului Duh. Amin" (când mâna se duce de la un umăr la celălalt). Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime, cele trei Persoane împărtășind aceeași Esență (natură). Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei reprezintă dubla natură, umană și divină, reunite în persoana Domnului Iisus Hristos.

Ortodocșii Orientali (precalcedonieni) și creștinii occidentali (catolici) fac a doua parte a semnului crucii de la stânga la dreapta. Unii credincioși ortodocși fac o cruce mai largă, alții una foarte mică. Unii vor spune "și al Sfântului Duh" (fără "Amin") când mâna merge de la un umăr la altul. După ce se sfârșește semnul crucii, mâna se poate întoarce pe piept. Uneori semnul crucii poate fi însoțit de alte cuvinte, precum cele din Rugăciunea lui Iisus într-o formă sau alta sau, pur și simplu, de "Doamne miluiește" sau "Doamne ajută".

Istoric

Semnul crucii a fost folosit încă din vremea Bisericii primare, atât în cult cât și, din când în când, ca semn de recunoaștere, de apartenență la comunitatea creștină, ca un semn de prietenie într-un anumit sens, din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor. Prima referință cunoscută la semnul Crucii apare în scrierile lui Tertullian (cca. 160-225 d.Hr.), care afirmă despre creștini că "la fiecare pas și la orice mișcare, când intră sau ies, când ne punem hainele și încălțămintea, când mergem la baie, când stăm la masă... în toate lucrările noastre zilnice ne însemnăm pe frunte cu semnul" (De Corona, 3). Regăsim la Sfinţii Părinţi o mulțime de referiri la semnul crucii și de îndemnuri de a-l folosi oricând este posibil.

Pare totuși relativ evident că modul cel mai răspândit de a face semnul crucii era de a se însemna doar pe frunte mai degrabă decât pe toată partea de sus a corpului. Prima atestare scrisă a acestei forme extinse apare în viața Sfintei Nina, evanghelizatoarea Georgiei, în secolul al IV-lea sau al V-lea: "Sfânta Nina a început să se roage îndelung lui Dumnezeu . Apoi a luat crucea (de lemn) și a atins cu ea capul, apoi picioarele și umerii reginei, făcând semnul crucii (asupra ei) și de îndată a fost vindecată" (Studia Biblica, V, 32).

O altă modalitate de a explica extinderea Semnului crucii este de a arăta că, după ce împăratul Constantin a dat Edictul de la Milano în anul 313, care punea creștinismul în rândul religiilor legal acceptate (religio licita), creștinii s-au simțit mai liberi să-și facă semnul crucii într-un mod mai deschis și mai amplu.

O altă explicație a folosirii formei extinse a semnului crucii este legată de erezia monofizită, condamnată de Sinodul de la Calcedon, ale cărui dogme nu sunt acceptate de către ortodocșii orientali. Conform acestei teorii, interpretarea ar fi următoare: "Folosirea doar a degetului mare sau doar a indexului, care erau aproape inevitabile atâta timp cât se trasa doar un mic semn pe frunte par să fi lăsat loc, pentru motive simbolice, utilizării a două degete (degetul mare și indexul sau indexul și degetul mijlociu), pentru a simboliza cele două naturi și două voințe unite în persoana lui Iisus Hristos. Dar dacă aveau să fie folosite cele două degete, semnul mai mare, cu atingerea frunții, pieptului etc se impunea ca gest firesc. La o dată ceva mai târzie, în cea mai mare parte a Răsăritului, au început să fie folosite trei degete, ori mai degrabă degetul mare plus două degete, în timp ce inelarul și degetul mic erau ținute închise în palmă" (cf. Catholic Encyclopedia). În Armenia și în Rusia timpurie, de exemplu, erau folosite două degete. Totuși momentele precise ale trecerii de la folosirea unui singur deget sau a două degete la folosirea celor trei degete nu este foarte bine documentată în literatura patristică, astfel că nu se pot trage concluzii definitive asupra acestui subiect.

În Biserica Romano-Catolică, direcția semnului crucii, care inițial era de la umărul drept la cel stâng (cum este până astăzi în Ortodoxie) a fost schimbată în secolul al XIII-lea de către Papa Inocent al III-lea (1198-1216), care a hotărât ca semnul crucii să fie făcut cu trei degete, de la frunte la piept și de la umărul stâng la cel drept. Această decizie a fost luată după Marea Schismă între Biserica din Răsărit și cea din Apus, ca urmare a ostilității dintre conducătorii celor două părți (Papa de la Roma și Patriarhul din Constantinopol se excomunicaseră reciproc).

În Rusia, până în secolul al XVII-lea, la reformele Patriarhului Nikon, semnul crucii se făcea cu două degete, simbolizând dubla natură a lui Hristos. Reforma operată de patriarh pentru a alinia practicile Bisericii ruse cu cele ale Bisericii din Constantinopol prevedea folosirea a trei degete în loc de două pentru semnul Crucii. Aplicarea acesteia a fost unul din motivele invocate pentru schisma Vechilor Credincioși, care fac în continuare semnul crucii cu două degete.

Mărturii despre cruce

Mărturii evanghelice

  • „Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei, 10:38)
  • „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei, 16:24)
  • „Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Matei, 27:40)
  • „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El” (Matei, 27:42)
  • „Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie” (Marcu, 10:21)
  • „Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului” (Marcu, 15:46)
  • „Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan, 19:25)
  • „Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice” (Ioan, 19:31)
  • „Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos” (1 Corinteni, 1:17)
  • „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (1 Corinteni, 6:14)
  • „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni, 2:8)
  • „Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni, 2:15)
  • „Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei, 12:2)

Mărturii ale sfinților și ale părinților

  • „Din buze mulţi Îl urmează pe Domnul, dar când să treacă prin moartea de pe cruce - desăvârşita lepădare de sine - mulţi se dau înapoi” (Părintele Arsenie Boca)
  • „Inima preotului este o inimă deosebită, care trebuie să strălucească mereu de credinţa în Iisus Hristos. Inima preotului trebuie să ardă ca un foc, să strălucească de la lumina Evangheliei, de la iubirea crucii lui Iisus Hristos” (Sfântul Luca al Crimeei)
  • „Cine renunță la cruce, nu poate fi vrednic de Domnul și să devină ucenicul Lui. Adâncurile Ființei Divine sunt dezvăluite creștinului, atunci când el se răstignește pentru Mântuitorul nostru. Crucea este temelia teologiei autentice” (Sfântul Sofronie Saharov)
  • „Pe voi toți câți credeți în Domnul vă cheamă să-L urmați, să ridicați povara Lui, crucea Lui. Nu vă temeți, deci! Înaintați cu îndrăzneală! Să nu vă înspăimânte atacurile diavolilor, care vă împiedică să mergeți pe acest drum. Scuipați-l pe diavol, alungați-l cu crucea Domnului, în numele Lui. Priviți în înălțime și Îl veți vedea pe Însuși Domnul Iisus Hristos, care umblă împreună cu voi și ușurează drumul vostru. Amin.” (Sfântul Luca al Crimeei)
  • „Mă veți crede dacă vă voi zice că: Omul caută crucea lui Hristos și nimic altceva?” (Părintele Rafail Noica)
  • „Domnul a primit să ia asupra Sa chipul fiecărui om lipsit și să Se unească pe Sine cu fiecare, ca fiecare, văzând pe fratele său ca pe Dumnezeu, să-l primească și să-l socotească ca pe Acela și să deșerte avutul său spre slujirea lui, precum și Hristos Și-a vărsat sângele Său pentru mântuirea noastră.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)
  • „Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumne­zeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul mor­ţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori” (Sfântul Iustin Popovici)
  • „A fi al lui Hristos înseamnă să te simţi necontenit răstignit în lume” (Părintele Iustin Pârvu)
  • „Care dintre voi ați plânge dacă Dumnezeu v-ar lua crucea?” (Părintele Arsenie Boca)
  • „Crucea este poarta tainelor” (Sfântul Isaac Sirul)
  • „Crucea este hotarul dintre păcat şi virtute” (Sfântul Clement Alexandrinul)
  • „Orice faptă bună este o cruce” (Sfântul Marcul Ascetul)
  • „Cine fuge de Cruce, fuge de Dumnezeu” (Sfântul Teodor Studitul)
  • „Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla-paradoxala, perpendiculară, fundamentala-noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptura care ţine deopotrivă de lume şi de cer” (Părintele Nicolae Steindhart)
  • „Crucea este poarta tainelor” (Sfântul Isaac Sirul)
  • „Crucea are multe înţelesuri (...) trebuie să numim lăţime divină emanaţia infinit de largă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepătrunsă de nimic din cele existente” ([[Dionisie_Areopagitul|Sfântul Dionisie Areopagitul)
  • „Prin linia verticală, Crucea Îl arată pe Dumnezeu, (...) iar prin linia orizontală se arată toată zidirea în atârnare desăvârşită de Dumnezeu, neavând alt suport al existenţei sau altă baz[ afară de Dumnezeu” ([[Maxim_Mărturisitorul|Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Cuvinte de învățătură despre semnul crucii

Semnul crucii, o rugăciune fără de cuvinte

„De la botez până în mormânt, credinciosul este purtat de crucea pe care o ţine la gât, pe trupul lui: îi apără şi îi încununează trupul, care este, de altfel, „templul Duhului Sfânt” (1 Corinteni VI, 19). Această cruciuliţă este cea mai mare avere a lui pe pământ: ea îi aduce aminte mereu al cui este şi pe cine slujeşte. De dragul acestei cruciuliţe, mulţi au mers în mormânt; ea mărturiseşte: „Sunt creştin!”. Cu mâna îşi însemnează credinciosul trupul său întreg: acest semn este o rugăciune fără cuvinte şi o lăsare în mâinile lui Dumnezeu cel biruitor: „întru acest semn vei birui”” [1]

Mărturisirea de credință prin semnul crucii

„Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei ipostasuri. Într-adevar, când facem semnul Sfântei Cruci, rostind numele celor trei ipostase: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, mărturisim un singur Dumnezeu în trei feţe dumnezeieşti; iar semnul Crucii ne aduce aminte că Fiul lui Dumnezeu, făcut om, ne-a mântuit răstignindu-Se pe Cruce. Aşadar, semnul Sfântei Cruci este oarecum o învăţătură pe scurt a credinţei creştine. Biserica cinsteşte cu multă evlavie Sfânta Cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Paresimi şi 1 august) sunt închinate cinstirii Sfântei Cruci. Crucea, făurită din lemn sau din metal, frumos lucrată şi împodobită, nu lipseşte de pe nici o sfântă masă, din nici o biserică în care se slujeşte Sfânta Liturghie. De asemenea nu lipseşte niciodată de pe creştetul turlelor bisericilor şi al clopotniţelor; iar în cimitirele noastre, cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor sub ocrotirea Sfântei Cruci. Vasele şi odăjdiile sfinţite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărţile bisericeşti sunt pline de tot felul de cântări în cinstea Sfântei Cruci. În multe locuri Crucea este aşezată la fântânile cu apă de băut şi la răspântiile drumurilor. În sfârşit, şi fapt foarte însemnat: a doua venire a Mântuitorului, când va veni să judece viii şi morţii, va fi prevestită prin arătarea semnului Fiului Omului pe cer (Matei 24, 30), adică a Crucii.”[2]

Semnul crucii făcut corect, ca păzire de tot răul

„Vrăjmaşul urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit şi i-a prădat iadul. Semnul Sfintei Cruci, făcut cu mâna, este un semn care arată o ţinută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în faţa lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim şi cu sufletul şi cu trupul nostru. Ca şi îngenuncherea, ca şi plecarea capului, ca şi metania sau ca şi ridicarea inimilor în sus la rugăciune, tot aşa şi semnul Sfintei Cruci, făcut cu mâna, este un semn care arată o ţinută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în faţa lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim şi cu sufletul şi cu trupul nostru (I Corinteni 6, 20; Filipeni, 1, 20).

Potrivnicii crucii, şi semnului ei sunt vrăjmaşii crucii lui Hristos (Filipeni 3, 18-19). Vrăjmaşul urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit şi i-a prădat iadul. Semnul Sfintei Cruci va vesti venirea a doua a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după mărturisirea Sfintei Scripturi care zice: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului venind pe norii cerului...” (Matei 24, 30-31). Acel semn este crucea, deoarece ea este semnul puterii şi biruinţei lui Hristos (I Corinteni 1, 18; Coloseni 2, 15)”[3]

Semnul crucii ca armă de pace, nebiruită biruință

„Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pre binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.”[4]

Armă împotriva diavolului este semnul crucii

„Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea o a surpat, pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii”[5]

Când se face semnul crucii

În timpul rugăciunii, creștinii ortodocși fac semnul crucii ori de câte ori se face o referire directă sau implicită la cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Se face semnul crucii înainte de începerea oricărei rugăciuni, la trecerea pe lângă o biserică, la intrarea în biserică și la ieșire, cât și înăuntrul bisericii, ca o formă de rugăciune către Dumnezeu care este prezent în ea sau pur și simplu ca semn de evlavie și închinare. Mirenii (laicii) ortodocși fac semnul crucii ca o formă de închinare înaintea unei icoane. Preoții au mult mai multe ocazii specifice de a face semnul Crucii. Unii credincioși pot folosi semnul Crucii și în alte feluri. Astfel, dacă un credincios se găsește înaintea unei blasfemii, el sau ea va face semnul Crucii ca o formă subtilă si politicoasă de a indica ofensa comisă. Alții pot folosi semnul Crucii aproape ca o urare de noroc, sau ca parte a unei rugăciuni nerostite de invocare a binecuvântării lui Dumnezeu, ca de exemplu la începutul unei călătorii sau al unei competiții sportive.

Semnul crucii are și alte variante: poate fi făcut în aer pentru a binecuvânta obiectele; preoții îndeosebi îl pot face asupra persoanelor ca o formă de binecuvântare; poate fi făcut în forma arătată mai sus sau poate fi doar schițat, de exemplu pe frunte (ca în descrierile timpurii ale semnului crucii). Pentru un credincios creștin, poate cel mai important lucru este că semnul indică în mod concret, fizic relevanța explicită a Crucii, a jertfei lui Hristos pentru o anumită persoană sau pentru un anumit loc. Este o formă de angajament al trupului de mărturisire a credinței creștinului, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni.

Articole înrudite

Note

  1. Tito Colliander, Credinţa şi trăirea ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 43
  2. Învățătură de Credință Creștină Ortodoxă, Editura Apologeticum, p. 123
  3. Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 271
  4. Condacul Sfintei Cruci
  5. Cântare din Slujba Sfântului Maslu

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi