Crezul apostolic

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 24 iulie 2023 15:55, autor: Inistea (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Miniatură dintr-un manuscris din secolul al XIII-lea care îi arată pe Apostoli în timp ce redactează Crezul, fiind inspirați de Sfântul Duh.

Crezul apostolic sau Simbolul apostolic (în lat. Apostolicum sau Symbolum Apostolicum) este un crez sau un simbol[1] de credință primitiv al Bisericii creștine, care mai este folosit și astăzi în Bisericile Romano-Catolică (uneori) și Protestante (adeseori). Este socotit drept o mărturisire de credință a apostolilor. Apostolicum este forma originală a crezului roman vechi, așa numitul Romanum.

Crezul apostolic stă la baza Crezului niceo-constantinopolitan, care este Crezul prin excelență, folosit în Biserica Ortodoxă.

În tradiția medievală latină se credea că fiecare apostol a scris câte un articol al Crezului. În secolul al IV-lea, Simbolul de credință apostolic a fost împărțit în 12 articole - corespunzator celor 12 Apostoli.

Kattenbusch susține ca Simbolul apostolic a apărut la Roma, în jurul anilor 100-120 și afirmă că se poate merge pe firul atestărilor documentare până în vremea lui Tertulian. Adolf von Harnack afirmă că forma sa finală corespunde cu mărturisirea de credință baptismală din sudul Galiei (Franța) în secolul al V-lea, dar lasă să se înțeleagă că ar putut fi venit de la Roma în secolul al II-lea[2]. Catehismul Bisericii Catolice[3] indică, citând pe Sfântul Ambrozie[4], că ar fi vorba de vechiul simbol baptismal al Bisericii Romei.

Sfântul Ignatie al Antiohiei face explicit referință la Crezul apostolic în epistola sa către Tralieni.

Tertulian citează de mai multe ori din simbolul apostolic în mai multe din scrierile lui: De Praescriptione (către 200), De Virginibus Velandis (înainte de 207), Adversus Praxeam (213).

Marcel de Ancira (285-374) îl citează în greacă într-o scrisoare către papa Iuliu I datată din anul 340[5]. Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-387) și Teodor de Mopsuestia[6] (352-428) îi consacră cateheze. Rufin din Aquileea (către 345 - 410) dă un prim text în latină a Simbolului apostolic și îi apără originea apostolică[7].

Acest Simbol a fost obiectul a numeroase comentarii. Primii autori patristici care-l comentează în Apus sunt: Rufin, Ambrozie, Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin și Petru Hrisologul; în Orient: Sf. Chiril al Ierusalimului.


Greacă[8] Latină Română[9]

Πιστεύω οὖν εἰς θεòν πατέρα παντοκράτορα·

καὶ εἰς Χριστὸν Ἰησοῦν, τὸν υἱὸν αὐτοῦ τὸν μονογενῆ, τὸν κύριον ἡμῶν,
τὸν γεννηθέντα ἐκ πνεύματος ἁγίου καὶ Μαρίας τῆς παρθένου,
τὸν ἐπὶ Ποντίου Πιλάτου σταυρωθέντα καὶ ταφέντα
τῇ τρίτῃ ἡμέρα ἀναστάντα ἐκ τῶν νεκρῶν,
ἀναβάντα εἰς τοὺς οὐρανούς,
καὶ καθήμενον ἐν δεξιᾳ τοῦ πατρός,
ὅθεν ἔρχεται κρίνειν ζῶντας καὶ νεκρούς;
καὶ εἰς τò ἅγιον πνεῦμα,
ἁγίαν ἐκκλησίαν,

ἄφεσιν ἁμαρτιῶν,
σαρκὸς ἀνάστασιν.

Credo in Deum, Patrem omnipotentem, creatorem caeli et terrae.
Et in Iesum Christum, Filium eius unicum, Dominum nostrum:
qui conceptus est de Spiritu Sancto, natus ex Maria Virgine,
passus sub Pontio Pilato, crucifixus, mortuus, et sepultus, descendit ad inferos:
tertia die resurrexit a mortuis;
ascendit ad caelos;
sedet ad dexteram Dei Patris omnipotentis:
inde venturus est iudicare vivos et mortuos.
Credo in Spiritum Sanctum,
sanctam Ecclesiam catholicam, Sanctorum communionem,
remissionem peccatorum,
carnis resurrectionem, vitam aeternam.

Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului și al pământului.
Și în Isus Cristos, fiul său unic, domnul nostru:

Care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioară,

a pătimit sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit, a murit și s-a îngropat; a coborât in iad,
A treia zi a înviat din morți,
S-a suit la ceruri,
Șade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul,
De unde are să vie să judece pe vii și pe morți.
Cred în Duhul Sfânt,
Sfânta Biserică Catolică, împărtășirea sfinților,

Iertarea păcatelor,
Învierea morților, și viața veșnică.

Note

  1. Denumirea de simbol vine de la grecescul "symbolon" care înseamnă indiciu, semn - aici fiind "semnul adevăratei credințe". Symbolon mai poate însemna și o lucrare comună a mai multora. Simbolul de credință era un rezumat al învățăturii creștine pe care credincioșii îl rosteau pe dinafară cu ocazia Botezului și în cadrul serviciului liturgic.
  2. Adolf von Harnack, Précis de l'histoire des dogmes, Fischbacher, 1893.
  3. Catéchisme de l'Église Catholique (1992) nº 194.
  4. « Il est le symbole que garde l'Église romaine, celle où a siégé Pierre, le premier des apôtres, et où il a apporté la sentence commune », (in Explanatio symboli).
  5. « Historique du symbole des apôtres », Patristique.org,‎ 8 octobre 2007.
  6. În Omilii catehetice.
  7. În: Comentariu la simbolul apostolilor, 2.
  8. Textul grec este reprodus după varinata lăsată de Rufin din Aquileea și Marcel de Ancira (340).
  9. Text în română „Crezul” din „Compendiul Catehismului Bisericii Catolice” - https://www.credinta-catolica.ro/compendiu-cbc/crezul/ (accesat în 24 iulie 2023).

Surse