Pentarhia

Pentarhia este un sistem de organizare bisericească a Bisericii primului mileniu, cuprinzând cel cinci patriarhii zise tradiționale sau vechi: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, și Ierusalim.

Pentarhia la Sinoadele Ecumenice

Sistemul Pentarhiei, precum și ordinea canonică în diptice a celor cinci patriarhii au fost formulate și fixate în timp, la mai multe sinoade ecumenice sau locale:

• Sinodul II Ecumenic (anul 381) - canonul 3.
• Sinodul IV Ecumenic (anul 451) - canonul 28.
• Sinodul VI Ecumenic (anul 680) - canonul 36 al Sinodului al VI-lea ecumenic (680), care, de altfel, confirmă canonul 3 al Sinodului II ecumenic (381) și canonul 28 al Sinodului al IV-lea ecumenic (451) : «Reînnoind rânduielile date de către cei o sută și cincizeci sfinți părinți care s-au adunat în de-Dumnezeu-păzita cetate imperială (Constantinopol), și de către cei șase sute și treizeci, a acelora care s-au întâlnit la Calcedon, noi proclamăm că tronul de Constantinopol se bucură de privilegii egale cu tronul Romei celei vechi, iar în chestiunile bisericești să fie cinstit în mod egal cu acesta, fiind al doilea după acesta din urmă, după care vine imediat tronul marii cetăți a Alexandriei, apoi acela al Antiohiei, iar după acesta, scaunul cetății Ierusalimului.»

Pentarhie și ordine canonică

Potrivit acestei ordini canonice (gr. taxis), episcopul Bisericii Romei se află în această poziție nu în virtutea vreunui primat asupra Bisericii universale, ci ca ”primul dintre egali” (lat. primus inter pares).

Aceste mari centre ale creștinismului primar, întemeiate de Sfinții Apostoli, erau considerate fiecare în regiunea în care se găsea ca autorități în viața Bisericii, iar în cele din urmă episcopii lor au început să fie considerați întâistătători în respectivele teritorii. Membrii Pentarhiei au participat cu toții, într-un fel sau altul, la Sinoadele Ecumenice și inclusiv la al patrulea Sinod de la Constantinopol (numit de unii Sinodul VIII Ecumenic), deci din anul 325 până în anul 880. Relațiile dintre aceștia, în ciuda divergențelor și rivalităților care au mai apărut, erau în general frățești, în duhul respectului egalității dintre ei și al sobornicității.

Istoric

După Înălțarea Domnului, apostolii s-au despărțit pentru a propovădui Evanghelia întregii lumi. Fiecare din ei a întemeiat Biserici locale. Unii din cei mai cunoscuți ucenici ai Domnului Iisus Hristos au întemeiat patriarhatele (patriarhiile) care împreună au format mai apoi Pentarhia:

• Ierusalim - Sf. Ap. Iacov
• Antiohia - Sf. Ap. Petru
• Roma - Sf. Ap. Petru
• Alexandria - Sf. Ap. Marcu
• Constantinopol - Sf. Ap. Andrei

După cucerirea arabă din secolul al VII-lea și după ce bizantinii pierd coridorul Roma-Ravenna, Patriarhia de Constantinopol este singura care rămâne în siguranță, în capitala Imperiului Roman; Papa de la Roma era independent (a se vedea articolul: Grigorie cel Mare), Ierusalimul și Alexandria se găseau sub stăpânire arabă, iar Antiohia a rămas timp de sute de ani un teritoriu de graniță, victimă a războaielor permanente între Imperiul Bizantin și Califatul arab. De asemeni, în timpul Evului Mediu, centrul de gravitație al creștinătății s-a deplasat către nord, în timp ce majoritatea creștinilor din Egiptul și Siria aflate sub dominație musulmană erau necalcedonieni care nu acceptau nici autoritatea Romei, nici pe cea a Constantinopolului. Consecința tuturor acestor schimbări istorice și de ordin politic a fost aceea că modelul ideal originar, care presupunea cooperarea celor cinci mari centre administrative ale creștinătății s-a îndepărtat tot mai mult de realitate.

Bibliografie

• Pidalionul, ed. și itrad. cit, p. 332—333;
• Metrop. Maximos de Sardes, The Oecumenical Patriarchate in the Orthodox Churcli, Patriarchal Institute, Thessaloniki, 1976, cap. «Teoria pentarhiei patriarhilor», p. 233—244 ;
• Oreste Kerame, Les chaires apostoliques et le role des patriarcats dans l'Eglise, în vol. «L'episcopat et l'Eglise universelle», editat de Y. Congar și B.-D, Dupuy, Editions du Cerf, Paris, 1964, p. 261—276;
• Christos Yannaras, L'institution de la Pentarchie aujourd'hui, în «Contacts», 31 (1979), nr. 107, p. 283—289.

Sursa

• en:Pentarchy
• Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, art. ”Pentarhie”