Pavel Tebeul
Cuviosul Pavel Tebeul (227-341) este considerat în istoria monahismului ca primul ascet care s-a retras în "cele mai dinăuntru ale pustiului", primul eremit sau pustnic. El este prăznuit de Biserică pe data de 15 ianuarie.
Viaţa
Cuviosul Pavel era din Egipt, din Tebaida de Sus, fiind bogat şi învăţat. A fugit în pustie în timpul persecuţiei lui Decius (250-253) din 250 – aflând că unchiul său, ca să-i ia averea, intenţionează să-l dea pe mâinile prigonitorilor – şi a rămas mai pe urmă pentru toată viaţa în deşert.
Sfântul Antonie cel Mare, auzind despre el, l-a căutat în pustie, şi găsind-l a povestit apoi despre viaţa lui îmbunătăţită, locul anevoios în care trăise, şi celelalte osteneli pe care le-a făcut în viaţa lui de 114 ani, din care 91 şi i-a petrecut în pustie.
Dar viaţa lui în detaliu a scris-o mai târziu Ieronim. Aceasta însă este considerată mai mult o operă literară decât una istorică.
Din imnografia slujbei sfântului Pavel Tebeul
- "Săvârşind trecerea cea secetoasă a vieţii, purtătorule de Dumnezeu, ai cufundat pe vrăjmaşii cei netrupeşti în căinţa lacrimilor tale, cuvioase Pavel, părintele nostru; şi primind har de minuni, roagă-te neîncetat pentru noi." (Condacul preacuviosului Pavel, glasul al 2-lea)
- "Cu razele faptelor bune ai alungat în chip arătat negura patimilor, Părinte, primind în inima ta luminarea Duhului." (stihira a doua, cântarea a 3-a, canonul cuviosului Pavel, alcătuit de Ioan Damaschinul; în: Mineiul pe ianuarie, ed. 1954)
- "Cu focul dragostei lui Hristos ai ars spinii patimilor şi pe tine te-ai arătat, Părinte, lăcaş Duhului." (stihira a doua, cântarea a 4-a, canonul cuviosului Pavel Tebeul)
