Pământul făgăduinței
Pământul făgăduinței este întinderea geografică (pământul sau țara) pe care Dumnezeu a promis-o în mai multe rânduri poporului ales în Vechiul Testament.
Locurile din Biblie care vorbesc despre pământul făgăduinței sunt multiple și diferite unele de altele, întinderea geografică a noțiunii de „pământ al făgăduinței” variind între contururi maximale[1] - cum ar fi în făgăduința lui Dumnezeu către Avraam: „În ziua aceea a încheiat Domnul legământ cu Avram, zicând: Urmaşilor tăi voi da pământul acesta de la râul Egiptului până la râul cel mare al Eufratului” (Facere 15, 18), ceea ce ar însemna din Egiptul actual și până în Irakul actual - și contururi minimale[2], care ar corespunde istoric regiunii numite Palestina, situată între mare (Marea Mediterană) și râul Iordan.
Pământul făgăduinței mai este numit în Biblie și pământul sau țara lui Israel, pământul pe care Dumnezeu l-a promis lui Moise, Aaron și poporului ales la ieșirea din Egipt, pământ unde evreii și-au făcut o țară, odată cu prima formațiune politică de tip statal, condusă de regele Saul și mai apoi cu regatele lui Iuda și Israel.
Pe lângă recunoașterea noțiunii de „pământ al făgăduinței” ca pământ pe care Dumnezeu la promis poporului evreu ca țară, creștinii mai înțeleg noțiunea „pământul făgăduinței” și în sensul de Țara Sfântă (în înțeles larg), dar și într-un înțeles eshatologic, care trimite la paradis, la „pământul nou” și la Ierusalimul ceresc (Evrei 12, 22; Apocalipsa 21-22).
Note
- ↑ Facere 15, 18-21; Numeri 23, 20-33; Deuteronom 1,7; 11,24
- ↑ Numeri 34, 1-12, Iezechiel 47, 13-20
Surse
- http://fr.wikipedia.org/wiki/Terre_d%27Isra%C3%ABl
- Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 312