Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Acachie de Cezareea

Acachie de Cezareea (gr: Aκάκιος Mονόφθαλμος) a fost un episcop arian şi un ucenic şi urmaş în scaunul Cezareei Palestinei al lui Eusebiu de Cezareea. El este cunoscut, în principal, pentru opoziţia sa agresivă faţă de Sfântul Chiril al Ierusalimului şi pentru rolul jucat de acesta în perioadele cele mai aprinse ale controversei ariene din a doua jumătate a secolului al IV-lea.

Viaţa

Nu se cunosc data şi locul naşterii sale. Acachie era probabil sirian de neam. De-a lungul întregii sale vieţi el a purtat porecla de "Chiorul" (în greceşte: `o Mονoφθαλμος) care fără îndoială că provenea de la un defect personal al acestuia ,[1], deşi este posibil să fie vorba de o trimitere maliţioasă la atitudinea sa nestatornică şi la abilitatea sa ieşită din comun de a face declaraţii ambigue.

Prestigiul de care se bucura ca prieten şi succesor a lui Eusebiu de Cezareea şi marea sa capacitate intelectuală l-au făcut să iasă în evidenţă şi să devină purtătorul de cuvânt şi spiritul călăuzitor al arienilor încă dinainte de moartea primului mare conducător al arienilor, Eusebiu de Nicomidia, care a murit în 342. În 341, Acachie participă la sinodul din Antiohia [2] unde, în prezenţa împăratului Constantin al II-lea, avea să fie târnosită "Basilica de aur" de un grup de nouăzeci de episcopi; cu acest prilej, Acachie subscrie la Crezul ambiguu redactat atunci, din care fusese eliminat termenul homoousion (prin care se preciza consubstanţialitatea sau deofiinţimea Fiului cu Tatăl) şi orice altă referinţă la "Substanţa" sau Firea dumnezeiască. Pentru acestea, el şi alţi câţiva membri ai partidei eusebiene au fost sunt depuşi din treaptă la Sinodul de la Sardica din 347. Atunci, refuzând să recunoască sentinţa care îi privea, el şi episcopii excomunicaţi s-au retras la Filippopolis (azi:Plovdiv, Bulgaria), unde Acachie contribuie la rândul lui la redactarea unei sentinţe de excomunicare şi depunere din treaptă a judecătorilor săi, printre care şi episcopul Iulius al Romei şi Osie al Cordobei. Sancţiunile care i-au fost impuse de partida niceeană nu i-au micşorat în nici un fel prestigiul. Sfântul Ieronim ne spune că stima de care se bucura din partea lui Constantin al II-lea era pe atunci atât de mare încât, atunci când Episcopul Liberus al Romei a fost depus şi exilat în anul 357, Acachie a reuşit să pună în locul acestuia pe antipapa Felix.

În 358, conflictul său prelungit cu Chiril, episcopul Ierusalimului a ajuns la apogeu odată cu depunerea lui Chiril. Conflictul, care data aproape de la instalarea lui Chiril ca episcop la Ierusalim se pare că izbucnise şi se amplificase din cauza unor dispute legate de întâietatea canonică. Ani de-a rândul aceştia au schimbat între ei acuzaţii şi contra-acuzaţii de erezie, până când Acachie a reuşit să obţină depunerea lui Chiril şi exilarea acestuia cu ajutorul episcopilor palestinieni, pe care el îi convinsese să îl judece pe Chiril pentru neprezentarea la proces, adică sfidarea Curţii. Chiril a plecat în exil, dar a fost repus în scaun după doi ani printr-o decizie a Sinodului de la Seleucia. Dar, cu sprijinul de care se bucura Acachie de la împăratul Constantin al II-lea, acesta a reuşit să revoce reistalarea lui Chiril la Ierusalim. În anul 360, Chiril a fost condamnat încă o dată, de data aceasta de Sinodul din Constantinopol. Chiril a cedat şi a plecat în exil până la urcarea pe tron a împăratului Iulian Apostatul în anul 361.

Acachie a fost unul dintre figurile conducătoare în rândul ierarhilor care au reuşit să împartă în două sinodul ecumenic pe care Constantin al II-lea îşi propusese să îl convoace, ceea ce i-a anulat autoritatea. În timp ce episcopii apuseni s-au reunit la Rimini în 359, el şi adepţii săi s-au reunit la Seleucia, în provincia Isauria din Siria (acum Silifke, Turcia). Numărul episcopilor prezenţi la Seleucia a fost estimat undeva între o sută cincizeci şi o sută şaizeci de persoane. Majoritatea erau semi-arieni. Acachie avea un grup bine disciplinat de adepţi, numiţi acachieni, după liderul lor. Punându-i la socoteală şi pe anomei, el putea conta pe susţinerea a aproximativ patruzeci de episcopi. După ce majoritatea a confirmat Crezul semi-arian din Antiohia ("Crezul consacrării"), iar Silvan de Tars a propus confirmarea Crezului lucianic, Acachie şi partida sa au părăsit adunarea în semn de protest. În ciuda protestului lor, Crezul a fost semnat în dimineaţa următoare în spatele uşilor închise, o procedură pe care Acachie a caracterizat-o imediat drept o "faptă a întunericului." Miercuri, Vasile de Ancyra şi Macedonie al Constantinopolului au sosit împreună cu Ilarie de Poitiers, Chiril al Ierusalimului şi Eustatie al Antiohiei. Chiril era deja condamnat. Acachie a refuzat să revină împreună cu partida sa la lucrările sinodului înainte de retragerea unor episcopi care primiseră sentinţe de condamnare. După o dezbatere furtunoasă, cererea lui Acachie a fost aprobată, iar Leonas, reprezentantul lui Constantin al II-lea la sinod a prezentat şi a citit o copie a noului Crez pe care o primise de la Acachie. Această versiune respingea termenii de homoousion ("deofiinţă" cu Tatăl) şi homoiousion ("de o fiinţă asemănătoare" cu Tatăl) ca "străini de Scriptură," şi anatemiza termenul de "anomeu," dar mărturisea clar "asemănarea" Fiului cu Tatăl. Această formulă, care interpreta "asemănarea Fiului cu Tatăl" ca "asemănare doar în voinţă," (oμοιον κατα την βούλησιν μόνον) a fost respinsă de majoritatea semi-ariană. Atunci majoritatea a trecut la depunerea lui Acachie şi a adepţilor săi.

Acachie şi adepţii săi nu au aşteptat sentinţa de depunere. Ei au plecat imediat la Constantinopol şi au depus o plângere la Constantin. Acachie s-a făcut repede ascultat. A fost convocat foarte repede un nou sinod la Constantinopol, la care Acachie a fost personajul principal.[3] Prin eforturile sale, sinodul a fost convins să accepte mărturisirea de la Rimini. Ca o încununare a victoriei lor, el şi Eudoxie al Antiohiei, pe atunci episcop de Constantinopol şi-au folosit influenţa pentru a face ca edictele Sinodului de la Niceea şi orice menţiune a termenului homoousion să fie scoase din uz şi date uitării.[4] La întoarcerea sa în Răsărit în 361, Acachie şi susţinătorii săi au hirotonit noi episcopi în scaunele vacante. Printre aceştia se afla şi Meletie care a fost aşezat pe scaunul Antiohiei. Când tronul imperial a trecut la împăratul Iovian, care era favorabil niceenilor, Acachie şi prietenii săi şi-au schimbat brusc opiniile şi au acceptat de bunăvoie Crezul de la Niceea în anul 363.[5] Cu toate acestea, la urcarea pe tron a împăratului Valens, în anul 364, Acachie s-a reîntors imediat la arianism şi a făcut front comun cu Eudoxie al Antiohiei.[6], dar nu s-a mai bucurat de nici un sprijin la sinodul episcopilor macedonieni de la Lampsac, astfel că a fost confirmată depunerea sa din treaptă stabilită de Sinodul de la Seleucia. A murit în anul 366.

Scrieri literare

Acachie a fost un episcop foarte învăţat, un sprijinitor al studiilor, care a îmbogăţit cu pergamente biblioteca din Cezareea înfiinţată de Eusebiu.[7] Printre altele, el a scris un tratat în şaptesprezece cărţi despre Ecclesiastul regelui Solomon, dar şi şase cărţi sau eseuri, Miscellanea, despre diverse subiecte (în greacă: σύμμικτα ζητηματα). De asemenea, el a scris despre viaţa lui Eusebiu. Cu excepţia unui fragment destul de mare din lucrarea lui Acachie numite Aντιλογια, o scriere împotriva lui Marcellus de Ancyra, păstrat în lucrarea Panarion a lui Epifanie de Salamina, toate celelalte lucrări ale lui Acachie s-au pierdut.

Note

  1. ↑ Fer. Ieronim, Viri ill. III., XCVIII.
  2. ↑ Sozomen, Historia Ecclesiastica, iii. 5.
  3. ↑ Philostorgius iv. 12.
  4. ↑ Sozomen iv. 26.
  5. ↑ Socrates Scholasticus|Socrates iii. 25.
  6. ↑ Socrates iv. 2.
  7. ↑ Ieronim, Epistula ad Marcellam, 141.
Casetă de succesiune:
Acachie de Cezareea
Precedat de:
Eusebiu 		Episcop de Cezareea
339-366 		Urmat de:
Ghelasie de Cezareea



Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Acachie_de_Cezareea&oldid=35415”