5.289 de modificări
Modificări
ortografie
Învăţătura despre primatul papal este afirmată de [[Biserica Romano-Catolică]] în diferite momente ale Evului Mediu creştin şi reluată de [[Conciliul I Vatican]] la 1870: "Noi învăţăm deci şi declarăm că primatul de jurisdicţie în Biserica universală a lui Dumnezeu (''primatum iurisdictionis in universam Dei Ecclesiam''), după mărturia Evangheliei, a fost promis şi conferit de Domnul Hristos imediat şi în mod direct fericitului Apostol Petru." <ref>Constituţia dogmatică "Pastor aeternus" din [[18 iulie]] 1870.</ref>, urmând că episcopul Romei are acest primat juridic universal asupra Bisericii în virtutea faptului că este urmaşul lui Petru, aşa cum spune [[conciliul de la Florenţa]] (1439): "Definim (...) că Pontiful Roman este însuşi succesorul fericitului Petru, principele Apostolilor, şi adevărat vicar al lui Hristos, capul întregii Biserici şi părintele şi învăţătorul tuturor creştinilor (...)".
Această învăţătură a Bisericii Romano-Catolice a fost reafirmată şi de [[Conciliul II Vatican]]: "Conciliul pune din nou în faţa tuturor credincioşilor, pentru a fi crezută cu tărie, această învăţătură despre instituirea, perpetuitatea, puterea şi rostul primatului sacru al Pontifului Roman şi despre magisteriul lui infailibil, şi, mergând pe aceeasi aceeași linie, a hotărât să mărturisească şi să proclame în faţa tuturor învăţătura despre episcopi, urmaşii Apostolilor, care, împreună cu urmaşul lui Petru, vicarul lui Hristos şi Capul văzut al întregii Biserici, conduc casa Dumnezeului celui viu." <ref>Vatican II, Constituţia ''Lumen gentium'', § 18.</ref>
==Istorie şi teologie==
:<b>a)</b> Sfântul Petru s-a bucurat dintotdeauna de o cinste deosebită din partea Mântuitorului, cât şi din partea celorlalţi Apostoli pentru vârsta sa înaintată. În acelaşi timp, avea un temperament aprins, care-l făcea să se afirme înaintea celorlalţi. În cazul de faţă, însă, el răspunde în numele tuturor Apostolilor; dacă vreunul din Apostoli n-ar fi fost de acord cu răspunsul său, de bună seamă că ar fi intervenit şi l-ar fi corectat.
:Că nu poate fi vorba de o întâietate reală a Apostolului Petru rezultă şi dintr-un episod ulterior: mama fiilor lui Zevedei (Iacov şi Ioan) vine la Iisus împreună cu fiii ei, ca să ceară pentru aceştia locurile de cinste în Împarăţia Împărăţia Sa. Dacă Apostolii ar fi avut conștiinţa că Petru le este superior, că primul loc i se cuvine lui, n-ar fi îndrăznit să formuleze o astfel de cerere faţă de Iisus, nici [[Apostolul Pavel|Sfântul Apostol Pavel]] nu l-ar fi certat pe Petru, mai ales în public ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=2 Galateni 2, 14]).
:În plus, dacă totuşi Mântuitorul ar fi intenţionat să-i acorde această cinste lui Petru, cel puţin acum, pentru a nu se crea confuzii şi neînţelegeri între ucenici, şi-ar fi descoperit planurile. Dar Mântuitorul spune clar că "voi toţi sunteţi fraţi" ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=23 Matei 23, 8]), iar mai târziu Mântuitorul îi lămureşte: "care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru" ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=23 Matei 23, 11]; [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=10 Marcu 10, 22-24]).
:<b>c)</b> În continuare, Mântuitorul anunţă moartea Sa, Patimile. Petru auzind acestea şi văzând în Hristos un erou naţional, cum făceau şi majoritatea iudeilor, un lider politic, îi spune îngrijorat: "Fie-Ţi milă de Tine, Doamne! asta să nu Ţi se întâmple"! (Matei 16, 22). Greşeala lui Petru este că vrea să-L convingă pe Mântuitorul să se mulţumească cu rolul unui Mesia politic, pământesc şi să renunţe la misiunea Sa reală, care presupunea ca El să Se aducă pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru împăcarea întregii omeniri cu Dumnezeu. Petru, care anterior mărturisise în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu, iată că greşește, pentru că, zice istoricul Zigaben: "Ceea ce i s-a descoperit, Petru a mărturisit, iar ceea ce nu i s-a descoperit, a greşit, ca să ştim că fără Dumnezeu nici acel lucru nu l-ar fi spus".
Aşadar, Biserica a fost întemeiată pe Cuvântul Mântuitorului, pe jertfa Lui şi din ea fac parte toţi cei ce, asemenea lui Petru, mărturisesc credinţa în [[Iisus Hristos]] ca Fiu al lui Dumnezeu. Şi tot din Evanghelia după Matei ne dăm seama de ambivalenţa lui Petru, care mărturiseşte credinţa, dar refuză pocăinţa [Matei 16, 16-22]; se leapadă leapădă dar se pocăieşte ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=26 Matei 26, 33-35; 69-75]); îşi arată curajul, dar se şi îndoieşte ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=14 Matei 14, 28-31]).
Aceasta referitor la persoana Sfântului Apostol Petru. Pe de altă parte, există dubii asupra faptului că Petru ar fi fost primul [[episcop]] al Romei.
==Apocrife folosite în disputele teologice==
În legatură legătură cu doctrina primatului papal, nu putem să nu menționăm faptul că apusenii nu s-au ferit să falsifice chiar documente prin care să-şi revendice autoritatea. Aşa este spre exemplu cazul cu "Donariul lui Constantin" şi "Decretele Pseudo-Isidoriene".
===Donatio Constantini===
===Decretele pseudo-isidoriene===
''Decretele pseudo-isidoriene'' reprezintă o colecţie alcatuită alcătuită cu mare măiestrie în Franţa, probabil de Isidor Mercator. Colecţia însumează peste 700 de pagini cu scris mic şi cuprinde diverse decrete adunate şi "completate", prin care Papa câştiga o putere mai mare, mai ales în privinţa problemelor religioase. Deşi, spre deosebire de "Donariul lui Constantin", aceste decrete se adreseaza adresează mai mult lumii occidentale, totuşi ele cuprind şi referiri la credinţa ortodoxă, mai ales la persoanele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] şi aspecte litugiceliturgice. Astăzi, nimeni nu se mai îndoieşte de falsitatea acestor decrete.
==A se vedea şi==