Agheasmă

Agheasma (var. aghiazma, aghiasma) este apa sfințită, care se face de către Biserică prin rugăciunile preotului și ale credincioșilor la diferite ocazii, cum ar fi: nașterea, botezul, mari sărbători.

Dicţionar / etimnologie

Cuvântul a intrat în limba română fie pe filiera limbii slavone (sl. agiazma), fie pe filiera limbii (neo-)greceşti (ngr. Αγιασμα - agiásma). Deşi toate dicţionarele româneşti dau ca termen principal "agheasmă", mai multe forme circulă în limba vorbită, în funcţie de regiune (ceea ce ar arăta că: 1. termenul este relativ recent în limbă; 2. a putut pătrunde pe două filiere diferite): aghiasmă, agheazmă, aghiazmă.

Dicţionar liturgic grec

Αγιασμα (-ατος, το)

1. Apa care a fost sfinţită / binecuvântată de Biserică prin slujba numită Αγιασμός.
2. La plural, τα Αγιασματα : lucrurile / obiectele sfinţite, adică toate cele ce au fost consacrate şi binecuvântate de Biserică, cum ar fi Sfânta Împărtăşanie, apa sfinţită, pâinea sfinţită etc. (a se vedea: Sfinţire).

Termenul grec, αγιασμα, înseamnă deopotrivă şi lucrarea de sfinţire a apei, şi rezultatul ei, apa sfinţită.

În limba neogreacă se face diferența între agiásma (apa sfințită) și agiasmós (sfeștania - slujba de sfințirea a apei).

Temeiuri scripturistice

Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei care se citeşte la sfeştanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, aşteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată în an ; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfinţită de preoţii Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.

Puterea lucrătoare a aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului care se citeşte atunci (Evr., 2, 11-18), ca şi de ectenia şi rugăciunea de sfinţire. In Apostol se spune că (Hristos) "Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc (credincioşii), dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi" (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a făcut fraţii Lui, ne-a înfrăţit prin harul apei botezului cu Mântuitorul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14).

De asemenea, şi din ectenia care urmează citirii Evangheliei şi din rugăciunea de sfinţire a apei, care reproduc ideea Apostolului şi Evangheliei, se înţelege că Duhul Sfânt invocat sfinţeste apa, care devine sfinţitoare, tămăduitoare de boli şi cu putere de a alunga demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: "Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră" (Molitfelnic).

Apa sfinţită, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte - şi apoi merge şi botează şi casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă şi diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul şi apostolii.

Istoric

Sfinţirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenţei Bisericii, curăţindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creştini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci aşa citim la sfinţirea apei la botez : "şi-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească...". Apostolul Pavel vorbeşte de moartea şi învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieţii şi de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).

Folosirea apei

Scriptura spune "că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă" (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei "şi prin apă", care e şi materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, "din apă şi din Duh" (Ioan, 3, 3, 5). Aşadar apa, ca element fundamental al Creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Lucrarea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, şi apoi prin aghiazmă.

Felurile aghesmei

Agheasma este de două feluri:

• Agheasma mică
• Agheasma mare

Cel mai des săvâşită şi folosită este agheasma mică, sau sfinţirea mică a apei, care se numeşte sfeştanie. Ea se numeşte şi "luminare" sau "slujba luminilor", pentru că la început se înţelegea prin ea apa sfinţită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paşti şi la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită şi "ziua luminilor, sau a luminării").

Când se face sfinţirea apei?

Agheasma mare se sfinţeşte o dată pe an, pe 6 ianuarie, în ziua de Bobotează (a Botezului Domnului. Se poate bea până pe 14 ianuarie în fiecare zi, pe nemâncate. Se păstrează la loc curat, într-o sticlă anume pregătită şi se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, ori cu binecuvântarea preotului duhovnic, după Spovedanie. Anafura se ia după agheasma mare.

Agheasma mică, „sfinţirea mică a apei” sau sfeştania se face ori de câte ori este nevoie, chiar şi în fiecare lună. Cu aghiasma mică pot fi stropite casa, oamenii bolnavi sau sănătoşi şi toate lucrurile din gospodărie. Apa rămasă se pune într-un vas curat şi se ia în mod obişnuit dimineaţa pe nemâncate. Se ia după anafură.

Sfinţirea mică a apei mai face şi la unele sărbători precum Izvorul Tămăduirii şi ori de câte ori va găsi de cuviinţă preotul.

Există şi obiceiul de a binecuvânta apa în care va fi scăldat pruncul nou-născut. Moaşa obişnuia să aducă la biserică un vas cu apă care urma să fie binecuvântată. Pruncului i se dădea să bea puţin, apoi era stropit şi spălat cu această apă, ca o primă formă de binecuvântare a pruncului, înainte de Botez.

Apa din cristelniţă se sfinţeşte şi ea înainte de săvârşirea tainei Sfântului Botez.

Lucruri necesare pentru sfeştanie

Pentru sfinţirea mică a apei care se săvârşeşte în casele creştinilor, este potrivit ca aceştia să aibă în casă lucrurile şi materiile necesare pentru slujbă, după cum urmează:

• Un vas cu apă curată, care va fi sfinţită:
• un mănunchi de busuioc sau altă plantă, cu care va fi stropită casa;
• trei lumânări aşezate în sfeşnice sau într-un vas special;
• o căţuie sau tămâier,
• tămâie şi un cărbune special pentru aprins în căţuie;
• un pomelnic pe care să fie trecute numele tuturor celor ai casei;
• o masă aşternută cu o faţă de masă curată, pe care să fie aşezate cele de mai sus şi
• un prosop curat cu care să se şteargă preotul pe mâini după ce sfinţeşte apa.

Agheasma în casa creştinului

Este potrivit ca fiecare creştin să aibă în casă câte o sticlă cu aghiasmă – una cu Agheasma mare, cealaltă cu Agheasma mică. Ele trebuie aşezate la loc curat, dimpreună cu anafura şi cu puţin ulei de la Sfântul Maslu. După rugăciunea de dimineaţă, pe nemâncate, creştinul poate să ia puţină anafură şi agheasmă şi să se ungă pe frunte, în semnul Crucii, cu uleiul sfinţit.

Cum se păstrează

Agheasma se păstrează în sticle curate, preferabil de sticlă (sunt mai rezistente şi nu afectează gustul apei), într-un loc anume desemnat pentru aceasta. În mod normal, agheasma se păstrează multă vreme fără să se strice.

Nu se pune busuioc sau altă plantă în sticla cu agheasmă, pentru că în cele din urmă busuiocul se va descompune în apă, iar aghiasma va lua miros. Busuiocul de la sfinţirea apei se poate păstra separat, eventual pus la icoană.

Dacă aghiasma şi-a schimbat gustul şi nu mai poate fi băută, este potrivit să fie vărsată într-un loc curat sau pusă la rădăcina unui pom sau plante.

Cum şi când se foloseşte

Agheasma se poate bea:

• (dimineaţa) numai pe nemâncate;
• cu orice prilej în care simt nevoia ajutorului şi binecuvântării lui Dumnezeu: pentru luminarea minţii, pentru paza de ispite, de boală etc.
• în curăţie trupească (în ziua dinainte), pentru cei căsătoriţi;
• în afara perioadei lunare, pentru femei.

În afară de aceasta, nu doar preotul, ci şi credincioşii se mai pot stropi cu agheasmă la vreme de boală sau ispită, când sunt în suferinţe etc; ei pot stropi şi lucrurile din gospodărie – hainele, celelalte obiecte, dar şi animalele şi holdele şi chiar maşinile şi utilajele, cerând astfel ajutorul lui Dumnezeu ca să le păzească de orice rău, de stricăciune, de accidente şi aşa mai departe.

Bibliografie

• Léon Clugnet, Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Église grecque, Paris, 1895
• Preot Constantin Coman, Ghidul practic al creştinului ortodox: Ce trebuie sa stim despre casa creştinului, ed. Bizantină, Bucureşti, 2002?

Articole apropiate

• casa creştinului
• agheasma mică
• agheasma mare
• sfinţire
• sfinţirea casei
• Boboteaza