Pasicrat și Valentin: Diferență între versiuni
Oql (Discuție | contribuții) (Actualizare link-uri. Corectare diacritice.) |
m |
||
| (Nu s-au afișat 2 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori) | |||
| Linia 5: | Linia 5: | ||
Acești doi frați erau ostași într-o legiune a armatei romane încartiruite în cetatea Durostor, în vremea împăraților [[Dioclețian]] și [[Maximian Galeriu]]. | Acești doi frați erau ostași într-o legiune a armatei romane încartiruite în cetatea Durostor, în vremea împăraților [[Dioclețian]] și [[Maximian Galeriu]]. | ||
| − | Cei doi erau creștini. Ei îi învățau pe toți să nu se mai închine zeilor vechi, care erau doar idoli, ci lui Hristos, adevăratul [[Dumnezeu]]. Au fost arestați din această cauză în anul 298 și au fost duși la judecată înaintea comandantului legiunii, care le-a cerut să aducă jertfe zeului Apollo. Pasicrat însă a scuipat idolul în față. Ca urmare, a fost legat cu lanțuri de fier și dus la închisoare. Fratele său Valentin, ar fi vrut să se jertfească zeului, lepădându-se de Hristos de teama păgânilor, ca să scape de chinuri. Atunci, Pasicrat n-a vrut să-i vorbească, ca unuia pe care nu-l mai considera drept rudă cu el. | + | Cei doi erau creștini. Ei îi învățau pe toți să nu se mai închine zeilor vechi, care erau doar idoli, ci lui [[Hristos]], adevăratul [[Dumnezeu]]. Au fost arestați din această cauză în anul 298 și au fost duși la judecată înaintea comandantului legiunii, care le-a cerut să aducă jertfe zeului Apollo. Pasicrat însă a scuipat idolul în față. Ca urmare, a fost legat cu lanțuri de fier și dus la închisoare. Fratele său Valentin, ar fi vrut să se jertfească zeului, lepădându-se de Hristos de teama păgânilor, ca să scape de chinuri. Atunci, Pasicrat n-a vrut să-i vorbească, ca unuia pe care nu-l mai considera drept rudă cu el. |
| − | La următoarea | + | La următoarea cercetare Valentin L-a mărturisit cu tărie pe Hristos. A fost condamnat la moarte, hotărând să li se taie capetele. Pe când erau duși la moarte, mama lor îi însoțea, încurajându-i să rămână statornici în credință, primind cu pace mucenicia. Când au primit moartea mucenicească, Sfântul Pasicrat avea doar 22 de ani, iar fratele său Valentin, 30. După moartea celor doi, mama lor le-a luat trupurile și le-a îngropat după rânduielile creștinești. |
==Sursa== | ==Sursa== | ||
*Ioan Rămureanu, ''Sfinți români și apărători ai legii strămoșești'', Bucureşti, 1987, p. 133 | *Ioan Rămureanu, ''Sfinți români și apărători ai legii strămoșești'', Bucureşti, 1987, p. 133 | ||
| − | [[Categorie: | + | [[Categorie:Sfinți]] |
[[Categorie:Mucenici]] | [[Categorie:Mucenici]] | ||
Versiunea curentă din 22 aprilie 2023 22:16
Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin au trăit în secolele III-IV d. Hr. Erau frați, amândoi fiind soldați în armata romană. Au primit mucenicia în vremea împăratului roman Dioclețian. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește în ziua de 24 aprilie.
Viața și mucenicia
Acești doi frați erau ostași într-o legiune a armatei romane încartiruite în cetatea Durostor, în vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu.
Cei doi erau creștini. Ei îi învățau pe toți să nu se mai închine zeilor vechi, care erau doar idoli, ci lui Hristos, adevăratul Dumnezeu. Au fost arestați din această cauză în anul 298 și au fost duși la judecată înaintea comandantului legiunii, care le-a cerut să aducă jertfe zeului Apollo. Pasicrat însă a scuipat idolul în față. Ca urmare, a fost legat cu lanțuri de fier și dus la închisoare. Fratele său Valentin, ar fi vrut să se jertfească zeului, lepădându-se de Hristos de teama păgânilor, ca să scape de chinuri. Atunci, Pasicrat n-a vrut să-i vorbească, ca unuia pe care nu-l mai considera drept rudă cu el.
La următoarea cercetare Valentin L-a mărturisit cu tărie pe Hristos. A fost condamnat la moarte, hotărând să li se taie capetele. Pe când erau duși la moarte, mama lor îi însoțea, încurajându-i să rămână statornici în credință, primind cu pace mucenicia. Când au primit moartea mucenicească, Sfântul Pasicrat avea doar 22 de ani, iar fratele său Valentin, 30. După moartea celor doi, mama lor le-a luat trupurile și le-a îngropat după rânduielile creștinești.
Sursa
- Ioan Rămureanu, Sfinți români și apărători ai legii strămoșești, Bucureşti, 1987, p. 133
