Iosif Isihastul: Diferență între versiuni
Oql (Discuție | contribuții) m (Actualizare diacritice.) |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | [[ | + | [[Imagine:Elderjosephhesychast.jpg|thumb|Starețul Iosif Isihastul]] |
| − | Gheron '''Iosif Isihastul''' (n. 1898 - d. 1959), cunoscut și ca ''Iosif al | + | Gheron '''Iosif Isihastul''' (n. 1898 - d. 1959), cunoscut și ca ''Iosif al Peșterii'', a fost [[Călugăr|monah]] și [[stareț]] în [[Muntele Athos]]. A fost mult-lăudatul [[Duhovnic|părinte duhovnicesc]] al stareților [[Efrem Filotheitul]], [[Iosif Vatopedinul]], [[Haralambie Dionisiatul]], [[Efrem Katunakiotul]] (prăznuit la [[27 februarie]]) și al altora, ce sunt direct răspunzători de revitalizarea a șase din cele douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[28 august]]<ref>[https://basilica.ro/trei-sfinti-inscrisi-in-calendarul-bisericii-ortodoxe-romane-cine-sunt-si-cum-au-trait/?swcfpc=1 ''Trei sfinți înscriși în calendarul Bisericii Ortodoxe Române: Cine sunt și cum au trăit''], 5 iulie 2023, Agenția de Știri Basilica, accesat 28 august 2025</ref>. |
==Biografie== | ==Biografie== | ||
[[Fișier:Saojosehesicasta.jpg|miniatura|stanga|Cuviosul Iosif Isihastul]] | [[Fișier:Saojosehesicasta.jpg|miniatura|stanga|Cuviosul Iosif Isihastul]] | ||
===Anii de început=== | ===Anii de început=== | ||
| − | Francisc s-a născut în Paros, din | + | Francisc s-a născut în Paros, din părinții Gheorghios și Maria, în 1898. Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu. La douăzeci și trei de ani, a început să citească viețile Sfinților, un moment de cotitură duhovnicească pentru el. Aceste vieți, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum și un vis al său, i-au stârnit dorința de a intra în monahism. A răspuns la această dorință postind și rugându-se într-un ținut de țară pustiu din apropiere, și plecând apoi la Muntele Athos. |
===Athonit=== | ===Athonit=== | ||
| − | Viitorul | + | Viitorul Stareț tânjea după rugăciunea neîncetată, însă avea mari necazuri - din pricină că nu putea găsi un părinte duhovnicesc și fiindcă mulți monahi erau nepăsători față de rugăciunea neîncetată. |
| − | :''Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; | + | :''Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; și nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuși de puțin.'' |
| − | În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, | + | În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, și a primit darul rugăciunii neîncetate. |
| − | :''Dintr-odată, m-am schimbat deplin | + | :''Dintr-odată, m-am schimbat deplin și am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, și în afară, și peste tot, fără să mai știu dacă am trup. Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...'' |
| − | În această perioadă, a | + | În această perioadă, a viețuit în locuri izolate pentru a rosti [[Rugăciunea lui Iisus]]. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, și a aflat că împărtășesc aceeași dorință de isihie, așa că au hotărât să găsească un Stareț încercat. L-au găsit pe Starețul Efrem Dogarul, și și-au rânduit viețile pentru a dobândi un maxim de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus. Pe lângă nevoința și rânduiala sa de rugăciune, Părintele Iosif mergea la răsărit într-o peșteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de șase ceasuri. |
| − | După moartea | + | După moartea Starețului Efrem Dogarul, Părinții Iosif și Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neștiuți și pentru a afla și a învăța de la călugării înduhovniciți. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veșmintele monahale zdrențuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeți pe zi, adăugând uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puțin, ca să se poată ruga mai mult. Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungate și folosind un scaun în loc de pat de dormit. În cele din urmă, Părinții Iosif și Arsenie au descoperit un duhovnic și nevoitor încercat, Starețul Daniil. |
===Sfânta Ana Mică (Mikragianna)=== | ===Sfânta Ana Mică (Mikragianna)=== | ||
| − | Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Părintele Arsenie a cedat | + | Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Părintele Arsenie a cedat stăreția care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei frați ca să viețuiască împreună cu ei, alții rămânând acolo doar pentru scurtă vreme. În 1938, căutând singurătatea, din pricina creșterii numărului de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peșteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obștea a ajuns să numere șapte frați. |
| − | După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară | + | După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară viețuirii în acel loc i-a copleșit, cea mai mare parte a părinților îmbolnăvindu-se. Gheron Iosif a mutat obștea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi). |
Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959. | Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959. | ||
| Linia 29: | Linia 29: | ||
==Citate== | ==Citate== | ||
| − | ''A lucra rugăciunea | + | ''A lucra rugăciunea minții înseamnă a te sili pe tine însuți să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenția concentrată numai asupra cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. După mult timp (de rostire cu glasul) se obișnuiește mintea și o spune de la sine. Și te îndulcești de ea ca și când ai avea miere în gură. Și dorești să o tot spui. Dacă o lași, îți pare foarte rău. |
| − | Când mintea ajunge să se | + | Când mintea ajunge să se obișnuiască și să se umple - să o învețe bine - atunci o trimite și în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrănește sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovnicești și trupești a omului, este tronul minții. Deci, când cel care se roagă își păzește mintea să nu-și imagineze nimic și este atent numai la cerințele rugăciunii, atunci respirând ușor, cu oarecare efort și voință, o pogoară în inimă și o ține înlăuntru și spune cu ritm rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. La început, spune de câteva ori rugăciunea și respiră o dată. După aceea, când mintea se obișnuiește să stea în inimă, spune la fiecare respirație o dată rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase” insuflând, și: „miluiește-mă” răsuflând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri și va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplație (vedere duhovnicească). |
| − | Rugăciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. | + | Rugăciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. „Neîncetat vă rugați, pentru toate mulțumiri” dați, spune Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie să te rogi. Este nevoie de multă strădanie. Când obosești, așază-te. Apoi iarăși ridică-te. Să nu te ia somnul. |
| − | Toate acestea se numesc | + | Toate acestea se numesc „lucrare”. Tu arăți lui Dumnezeu voința ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îți va da sau nu. Dumnezeu este începutul și sfârșitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare. |
| − | Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, | + | Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, știi. Trebuie să păzești poruncile. Când te scoli noaptea și te rogi, când vezi un bolnav și îți este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe bătrân și ai milă de ei, ajutându-i, atunci te iubește Dumnezeu. Mai întâi Acela te iubește și îți reașează harul Său. Apoi noi dăruim din ale Sale: „ale Tale dintru ale Tale”. |
| − | Dacă | + | Dacă voiești să-L găsești numai prin rugăciune, să nu scoți nici o răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primești nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce și abia perceptibilă suflare în cugetele noastre. Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândești la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu. Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire. Care S-a răstignit și toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea și multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândești la El, îți vor aduce starea de reculegere duhovnicească. Dacă vei putea să spui rugăciunea neîncetat și cu voce, în două-trei luni o vei deprinde. Și te va umbri harul și te va răcori binefăcător. Numai să poți să o spui cu voce și fără întrerupere. Când o va prelua mintea, atunci vei înceta să o mai spui cu gura. Și iarăși, dacă mintea o lasă, începe de la sine a o spune gura. Toată strădania este trebuincioasă atunci când o spui cu gura, până când se va deprinde, la început. Apoi, în toți anii vieții tale, o vei spune cu mintea fără osteneală. |
| − | + | Așa că: nu vrei sa pătimești? Înseamnă că nu vrei să urci. Dacă cineva nu vrea să îndure necazurile, atunci să nu îndrăznească să ceară har de la Dumnezeu. De aceea ți-a luat harul, pentru a deveni înțelept. Va veni din nou. Nu te va lăsa. Este rânduiala lui Dumnezeu. Dar iarăși va pleca. Și iarăși va veni. Este de ajuns să nu încetezi a-l cere, până când te va arăta desăvârșit. | |
| − | + | „Dar înainte de orice altceva”, spuse bătrânul cel sfânt, „roagă-te cu osârdie Domnului, ca să-ți poată deschide porțile Luminii. Nimeni nu poate să înțeleagă Adevărul, dacă nu i se dăruiește înțelegerea de către Dumnezeu Însuși, Care a descoperit-o fiecăruia dintre cei ce L-au căutat cu rugăciune și dragoste.”'' | |
==Scrieri== | ==Scrieri== | ||
| − | *''Mărturii din | + | *''Mărturii din viața monahală'', de Gheron Iosif, Editura Bizantină, București, 1996. |
==Note== | ==Note== | ||
| Linia 51: | Linia 51: | ||
==Legături externe== | ==Legături externe== | ||
| − | *[http://webpages.charter.net/adevar-ortodox/Carti/Marturii%20din%20viata%20monahala.htm Mărturii din | + | *[http://webpages.charter.net/adevar-ortodox/Carti/Marturii%20din%20viata%20monahala.htm Mărturii din viața monahală] |
| − | *[http://cuvant.credo.ro/2006/06/05/despre-cunoasterea-voii-dumnezeiesti/ Despre | + | *[http://cuvant.credo.ro/2006/06/05/despre-cunoasterea-voii-dumnezeiesti/ Despre cunoașterea voii dumnezeiești] |
==Alte resurse== | ==Alte resurse== | ||
*''Bătrânul Iosif Sihastrul'', de [[Iosif Vatopedinul]], [[Schitul Lacu]], 2001. | *''Bătrânul Iosif Sihastrul'', de [[Iosif Vatopedinul]], [[Schitul Lacu]], 2001. | ||
| − | *''Bătrânul Arsenie Pustnicul, împreună nevoitorul | + | *''Bătrânul Arsenie Pustnicul, împreună nevoitorul Starețului Iosif Isihastul'', de Monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, București. |
[[Categorie:Monahism]] | [[Categorie:Monahism]] | ||
Versiunea curentă din 28 august 2025 07:48
Gheron Iosif Isihastul (n. 1898 - d. 1959), cunoscut și ca Iosif al Peșterii, a fost monah și stareț în Muntele Athos. A fost mult-lăudatul părinte duhovnicesc al stareților Efrem Filotheitul, Iosif Vatopedinul, Haralambie Dionisiatul, Efrem Katunakiotul (prăznuit la 27 februarie) și al altora, ce sunt direct răspunzători de revitalizarea a șase din cele douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 28 august[1].
Cuprins
Biografie
Anii de început
Francisc s-a născut în Paros, din părinții Gheorghios și Maria, în 1898. Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu. La douăzeci și trei de ani, a început să citească viețile Sfinților, un moment de cotitură duhovnicească pentru el. Aceste vieți, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum și un vis al său, i-au stârnit dorința de a intra în monahism. A răspuns la această dorință postind și rugându-se într-un ținut de țară pustiu din apropiere, și plecând apoi la Muntele Athos.
Athonit
Viitorul Stareț tânjea după rugăciunea neîncetată, însă avea mari necazuri - din pricină că nu putea găsi un părinte duhovnicesc și fiindcă mulți monahi erau nepăsători față de rugăciunea neîncetată.
- Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; și nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuși de puțin.
În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, și a primit darul rugăciunii neîncetate.
- Dintr-odată, m-am schimbat deplin și am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, și în afară, și peste tot, fără să mai știu dacă am trup. Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...
În această perioadă, a viețuit în locuri izolate pentru a rosti Rugăciunea lui Iisus. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, și a aflat că împărtășesc aceeași dorință de isihie, așa că au hotărât să găsească un Stareț încercat. L-au găsit pe Starețul Efrem Dogarul, și și-au rânduit viețile pentru a dobândi un maxim de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus. Pe lângă nevoința și rânduiala sa de rugăciune, Părintele Iosif mergea la răsărit într-o peșteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de șase ceasuri.
După moartea Starețului Efrem Dogarul, Părinții Iosif și Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neștiuți și pentru a afla și a învăța de la călugării înduhovniciți. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veșmintele monahale zdrențuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeți pe zi, adăugând uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puțin, ca să se poată ruga mai mult. Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungate și folosind un scaun în loc de pat de dormit. În cele din urmă, Părinții Iosif și Arsenie au descoperit un duhovnic și nevoitor încercat, Starețul Daniil.
Sfânta Ana Mică (Mikragianna)
Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Părintele Arsenie a cedat stăreția care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei frați ca să viețuiască împreună cu ei, alții rămânând acolo doar pentru scurtă vreme. În 1938, căutând singurătatea, din pricina creșterii numărului de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peșteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obștea a ajuns să numere șapte frați.
După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară viețuirii în acel loc i-a copleșit, cea mai mare parte a părinților îmbolnăvindu-se. Gheron Iosif a mutat obștea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi).
Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959.
Citate
A lucra rugăciunea minții înseamnă a te sili pe tine însuți să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenția concentrată numai asupra cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. După mult timp (de rostire cu glasul) se obișnuiește mintea și o spune de la sine. Și te îndulcești de ea ca și când ai avea miere în gură. Și dorești să o tot spui. Dacă o lași, îți pare foarte rău.
Când mintea ajunge să se obișnuiască și să se umple - să o învețe bine - atunci o trimite și în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrănește sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovnicești și trupești a omului, este tronul minții. Deci, când cel care se roagă își păzește mintea să nu-și imagineze nimic și este atent numai la cerințele rugăciunii, atunci respirând ușor, cu oarecare efort și voință, o pogoară în inimă și o ține înlăuntru și spune cu ritm rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. La început, spune de câteva ori rugăciunea și respiră o dată. După aceea, când mintea se obișnuiește să stea în inimă, spune la fiecare respirație o dată rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase” insuflând, și: „miluiește-mă” răsuflând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri și va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplație (vedere duhovnicească).
Rugăciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. „Neîncetat vă rugați, pentru toate mulțumiri” dați, spune Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie să te rogi. Este nevoie de multă strădanie. Când obosești, așază-te. Apoi iarăși ridică-te. Să nu te ia somnul.
Toate acestea se numesc „lucrare”. Tu arăți lui Dumnezeu voința ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îți va da sau nu. Dumnezeu este începutul și sfârșitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare. Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, știi. Trebuie să păzești poruncile. Când te scoli noaptea și te rogi, când vezi un bolnav și îți este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe bătrân și ai milă de ei, ajutându-i, atunci te iubește Dumnezeu. Mai întâi Acela te iubește și îți reașează harul Său. Apoi noi dăruim din ale Sale: „ale Tale dintru ale Tale”.
Dacă voiești să-L găsești numai prin rugăciune, să nu scoți nici o răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primești nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce și abia perceptibilă suflare în cugetele noastre. Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândești la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu. Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire. Care S-a răstignit și toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea și multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândești la El, îți vor aduce starea de reculegere duhovnicească. Dacă vei putea să spui rugăciunea neîncetat și cu voce, în două-trei luni o vei deprinde. Și te va umbri harul și te va răcori binefăcător. Numai să poți să o spui cu voce și fără întrerupere. Când o va prelua mintea, atunci vei înceta să o mai spui cu gura. Și iarăși, dacă mintea o lasă, începe de la sine a o spune gura. Toată strădania este trebuincioasă atunci când o spui cu gura, până când se va deprinde, la început. Apoi, în toți anii vieții tale, o vei spune cu mintea fără osteneală.
Așa că: nu vrei sa pătimești? Înseamnă că nu vrei să urci. Dacă cineva nu vrea să îndure necazurile, atunci să nu îndrăznească să ceară har de la Dumnezeu. De aceea ți-a luat harul, pentru a deveni înțelept. Va veni din nou. Nu te va lăsa. Este rânduiala lui Dumnezeu. Dar iarăși va pleca. Și iarăși va veni. Este de ajuns să nu încetezi a-l cere, până când te va arăta desăvârșit.
„Dar înainte de orice altceva”, spuse bătrânul cel sfânt, „roagă-te cu osârdie Domnului, ca să-ți poată deschide porțile Luminii. Nimeni nu poate să înțeleagă Adevărul, dacă nu i se dăruiește înțelegerea de către Dumnezeu Însuși, Care a descoperit-o fiecăruia dintre cei ce L-au căutat cu rugăciune și dragoste.”
Scrieri
- Mărturii din viața monahală, de Gheron Iosif, Editura Bizantină, București, 1996.
Note
- ↑ Trei sfinți înscriși în calendarul Bisericii Ortodoxe Române: Cine sunt și cum au trăit, 5 iulie 2023, Agenția de Știri Basilica, accesat 28 august 2025
Legături externe
Alte resurse
- Bătrânul Iosif Sihastrul, de Iosif Vatopedinul, Schitul Lacu, 2001.
- Bătrânul Arsenie Pustnicul, împreună nevoitorul Starețului Iosif Isihastul, de Monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, București.
