Acachie Centurionul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: Sfântul '''Acachie Centurionul''' a fost în soldat roman mucenic la începutul secolul al IV-lea, în timpul Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuție...)
 
(Nicio diferență)

Versiunea curentă din 6 mai 2024 19:44

Sfântul Acachie Centurionul a fost în soldat roman mucenic la începutul secolul al IV-lea, în timpul persecuției împotriva creștinilor din vremea împăratului Maximian. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 mai.

Viața

De origine capadociană, Sfântul Acachie era centurion în cohorta Martesienilor, în timpul domniei lui Maximian (în jurul anului 305). Deoarece nu își ascundea convingerile creștine, a fost adus în fața tribunului Flavius Firmus. Aici mărturisit fără teamă Numele lui Hristos și a fost chinuit foarte. Apoi tribunul l-a trimis la guvernatorul Vivian la Perinthus în Tracia, în fața căruia Acachie a făcut o apologie admirabilă a credinței creștine. Tortura și biciuirea, departe de a-l doborî, i-au dat noi puteri, așa că Vivian l-a trimis la Bizanț (Byzantium), încătușat, după ce i-a rupt maxilarele.

În timpul călătoriei, Acachie a adresat o rugăciune fierbinte către Dumnezeu și o voce s-a făcut auzită din cer pentru a-l mângâia. A convertit mai mulți dintre tovarășii săi de captivitate și a fost vindecat de rănile sale de către îngeri.

Ajuns la Bizanț, judecătorul s-a mirat să-l vadă atât de sănătos și a interogat soldatul care-l păzea. Acesta a relatat cu entuziasm minunile pe care le-a văzut, ceea ce i-a adus și lui tortura. Încurajat de o voce venită din cer, Acachie a suportat cu bucurie biciuirea. Judecătorul a trimis apoi o scrisoare proconsulului Europei, Falcianus, în care relata că l-a condamnat pe Acachie la decapitare. A fost executat în afara orașului, după ce a adresat o ultimă rugăciune; trupul său a fost îngropat într-un loc numit Staurion. Ulterior, în acel loc a fost construită o mică biserică (gr. martyrion), iar apoi moaștele sale au fost transferate în biserica zidită în cinstea sa, în cartierul Eptascalon (gr. Heptascalon) din Constantinopol, unde i se face prăznuirea.

Surse