Petru Rareș: Diferență între versiuni
m (→Prima domnie) |
m (→Bibliografie) |
||
| Linia 35: | Linia 35: | ||
==Bibliografie== | ==Bibliografie== | ||
* Constantin Rezachevici, ''Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881'', Volumul I, Editura Enciclopedică, București 2001. | * Constantin Rezachevici, ''Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881'', Volumul I, Editura Enciclopedică, București 2001. | ||
| − | * Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. | + | * Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. IV, pp. 226-248. |
==Legături externe== | ==Legături externe== | ||
Versiunea de la data 17 aprilie 2015 07:22
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Frescă de la Mănăstirea Moldovița.
Petru Rareș - bust în incinta Mănăstirii Moldovița
Petru Rareș (n. 1483 - d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost Domn al Moldovei de două ori, prima dată între 1527-1538, iar a doua oară între 1541-1546.[1] Fiu natural al lui Ștefan cel Mare, i-a succedat la tron lui Ștefăniță-Vodă (nepot al lui Ștefan cel Mare și fiu al lui Bogdan al III-lea). Petru Rareș a urmat în linii mari politica internă și externă stabilită de tatăl său, având și o parte din calitățile acestuia - ambiția, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic - dar, fire mai aventuroasă, a făcut și erori, mai ales în politica externă.
Continuând tradiția înaintașilor săi, a fost și un important ctitor de mănăstiri și biserici.
Cuprins
Viața
Origini
Sursele principale care descriu originea lui Petru Rareș sunt Letopisețul lui Grigore Ureche, O samă de cuvinte a lui Ion Neculce și Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir; în toate acestea se afirmă că era un fiu natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume „Răreșoaia” și că în tinerețe se ocupa cu „măjeritul” (comerțul cu pește). Există și ipoteza că ar fi făcut parte din familia Cernat, boieri din Țara de Jos, proprietari ai întinsei moşii ce cuprindea lacul Brateș de lângă Galați, din care ulterior Petru Rareş va face danii de pescării unor mănăstiri.[2] O altă ipoteză o consideră pe Maria, mama lui Petru Rareş, ca făcând parte din neamul lui Isaia logofătul de la Baia, din vremea lui Alexandru cel Bun, strămoşul fraţilor Toader şi Petru, care ar putea fi chiar Petru Rareş şi fratele său dinspre mamă, Toader, iar soţul Mariei ar fi fost urmaşul unui boier Bârlă de la Hârlău, cu a cărui familie se înrudea şi mitropolitul Grigore Roșca. Prin ctitoriile sale de la Baia, Hârlău și Voronețul legat de familia Bârlă, Petru Rareș s-a vădit și el legat de aceste locuri ale eventualei sale familii dinspre mamă.[3] Cert este că ambele ipoteze, care de fapt, nu sunt antagonice, conduc la părerea că mama lui Petru Rareș aparținea unui neam de boieri şi nu era doar o simplă nevastă de târgoveț, așa cum se afirmă în legendele mai vechi.
Prima domnie
Petru Rareș a ajuns pe tronul Moldovei cu ajutorul micii boierimi, al târgoveților și al răzeșilor (țărănii liberi), dar și prin voința predecesorului său Ștefăniță Vodă, care, așa cum scria cronicarul Grigore Ureche: „aflându-se bolnav la Hotin au lăsat cuvântul, că dacă va săvârși el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareș”.[4] Fapt este că în ianuarie 1527, „boierii şi ţara”, după detalierea lui Grigore Ureche, în care rolul elegibil efectiv îl aveau dregătorii din sfatul domnesc, ţinând seama de dorinţa domnului defunct şi luând în considerare dovezile care arătau că „ieste de osul lui Ştefan vodă”, l-au ales domn al Moldovei pe Petru Rareș. A urmat „ridicarea” sa ca domn, adică ungerea (miruirea) şi încoronarea sa, ceremonia având loc la 20 ianuarie 1527, în cetatea de scaun a Sucevei.[5]
Pe plan intern, la începutul domniei Petru Rareș a avut o atitudine conciliantă faţă de boierii pribegi din motive politice, permițând revenirea unora dintre aceștia în țară. Pe plan extern, în primii ani a întreținut relaţii bune atât cu Polonia, cu care a încheiat în 1527 un tratat de alianță ce prevedea sprijin reciproc în cazul unui atac turcesc, precum și o convenție comercială, cât și cu Ungaria, păstrând astfel domeniile din Transilvania pe care le deținuse și Ștefan cel Mare. De asemenea, a stabilit raporturi de prietenie și cu Țara Românească, căsătorindu-și una dintre fiice, Ana, cu voievodul Vlad „Înecatul”.
A doua domnie
Sfârșitul
Domnia lui Petru Rareş a reprezentat o epocă însemnată din istoria Moldovei, cu lumini şi umbre, cu ambiţii poate prea mari pentru fiul lui Ştefan cel Mare, care s-a dorit neatârnat faţă de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reuşit întru totul, cât şi faţă de Polonia, ceea ce i-a izbutit însă pe deplin.
Caracterizarea făcută de cronicarul Grigore Ureche i se potriveşte în mare măsură:
- „Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tatâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, țara şi moșiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea. Almintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăznețu şi la cuvântu gata, de-l cunoștea toți că ieste harnic să domnească țara”. (Letopisețul țării Moldovei, de când s-au descălecat țara).
Ctitor de sfinte lăcașuri
Note
Bibliografie
- Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, București 2001.
- Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. IV, pp. 226-248.
