Stavropighie: Diferență între versiuni
m |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | O instituţie '''stavropighială''' (sau '''stavropighie'''), de obicei o mănăstire, este cea care intră direct sub [[omofor|omoforul]] [[ | + | O instituţie '''stavropighială''' (sau '''stavropighie'''), de obicei o mănăstire, este cea care intră direct sub [[omofor|omoforul]] [[Întâistătător]]ului unei biserici, în loc de a fi sub [[episcop]]ul locului din acea [[eparhie]]. |
| − | Cuvântul grecesc σταυροπηγιον înseamnă literal "aşezare a unei cruci" şi se referă la crucile folosite pentru a marca un hotar. În context liturgic, stavropighionul era crucea aşezată de episcop la temelia unei noi [[biserică|biserici]]. Termenul a ajuns să fie folosit mai ales ca referire la [[mănăstire|mănăstirile]] care ţineau canonic de [[Patriarhul de Constantinopol]]. | + | Cuvântul grecesc σταυροπηγιον înseamnă literal "aşezare a unei cruci" şi se referă la crucile folosite pentru a marca un hotar. În context liturgic, stavropighionul era [[crucea]] aşezată de episcop la temelia unei noi [[biserică|biserici]]. Termenul a ajuns să fie folosit mai ales ca referire la [[mănăstire|mănăstirile]] care ţineau canonic de [[Patriarhul de Constantinopol]]. |
Într-o serie de documente bizantine din secolele X-XIV, termenul de ''stavropighial'' era folosit ca un fel de sinonim pentru ''patriarhal'', atunci când se referea la obştile monahale de acest fel, deşi în anumite cazuri se făcea distincţie între cei doi termeni, ''stavropighial'' făcând referire doar la acele mănăstiri ce fuseseră întemeiate propriu-zis de către [[patriarh]]. | Într-o serie de documente bizantine din secolele X-XIV, termenul de ''stavropighial'' era folosit ca un fel de sinonim pentru ''patriarhal'', atunci când se referea la obştile monahale de acest fel, deşi în anumite cazuri se făcea distincţie între cei doi termeni, ''stavropighial'' făcând referire doar la acele mănăstiri ce fuseseră întemeiate propriu-zis de către [[patriarh]]. | ||
| Linia 7: | Linia 7: | ||
Mănăstirile stavropighii ale epocii bizantine recunoşteau autoritatea patriarhului ca episcop al lor, îl pomeneau la [[Sfânta Liturghie|liturghii]] şi îi plăteau [[kanonikon|kanonikonul]], o taxă eclesiastică ce asigura [[patriarhie]]i un venit substanţial. | Mănăstirile stavropighii ale epocii bizantine recunoşteau autoritatea patriarhului ca episcop al lor, îl pomeneau la [[Sfânta Liturghie|liturghii]] şi îi plăteau [[kanonikon|kanonikonul]], o taxă eclesiastică ce asigura [[patriarhie]]i un venit substanţial. | ||
| − | Un schit sau o mănăstire nu pot deveni stavropighie decât cu acordul episcopului locului. | + | Un [[schit]] sau o mănăstire nu pot deveni stavropighie decât cu acordul episcopului locului. |
==Bibliografie== | ==Bibliografie== | ||
Versiunea de la data 22 iunie 2011 22:10
O instituţie stavropighială (sau stavropighie), de obicei o mănăstire, este cea care intră direct sub omoforul Întâistătătorului unei biserici, în loc de a fi sub episcopul locului din acea eparhie.
Cuvântul grecesc σταυροπηγιον înseamnă literal "aşezare a unei cruci" şi se referă la crucile folosite pentru a marca un hotar. În context liturgic, stavropighionul era crucea aşezată de episcop la temelia unei noi biserici. Termenul a ajuns să fie folosit mai ales ca referire la mănăstirile care ţineau canonic de Patriarhul de Constantinopol.
Într-o serie de documente bizantine din secolele X-XIV, termenul de stavropighial era folosit ca un fel de sinonim pentru patriarhal, atunci când se referea la obştile monahale de acest fel, deşi în anumite cazuri se făcea distincţie între cei doi termeni, stavropighial făcând referire doar la acele mănăstiri ce fuseseră întemeiate propriu-zis de către patriarh.
Mănăstirile stavropighii ale epocii bizantine recunoşteau autoritatea patriarhului ca episcop al lor, îl pomeneau la liturghii şi îi plăteau kanonikonul, o taxă eclesiastică ce asigura patriarhiei un venit substanţial.
Un schit sau o mănăstire nu pot deveni stavropighie decât cu acordul episcopului locului.
Bibliografie
- Oxford Dictionary of Byzantium, pp. 1946-47
