Schitul Sfântul Andrei (Muntele Athos)
Schitul Sfântul Andrei din Muntele Athos (numit și Serai), depinzând de Mănăstirea Vatopedi, se găsește în zona Careia, capitala administrativă a Sfântului Munte, pe vârful unui deal la numai 500 m de centrul micii localități. Schitul are drept ocrotitori pe Sfântul Apostol Andrei și pe Sfântul Antonie cel Mare.
Istoric
În această parte a Sfântului Munte istoria spune că se aflau mici așezări sihăstrești încă înainte de venirea cuviosului Atanasie Athonitul, la jumătatea secolului al X-lea. Un astfel de locaș sihăstresc (gr. monidria - un soi de chilie atonită). Aici sfântul Atanasie a pus început vieții sale monahicești atonite.
Deși existența chiliilor în zona căreia a continuat fără întrerupere, adevărata istoria a Schitului Sfântului Andrei începe odată cu venirea aici, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, a patriarhului Atanasie III Patelarie al Constantinopolului. Patriarhul Atanasie Patelaru a stat pe tronul patriarhal mai puțin de un an, în 1634, și l-a părăsit din pricina tulburărilor și „sărăciei” (sufletești a) acelor vremuri. După 1634, Atanasie Patelaru a devenit mitropolit al Tesalonicului și vizita des Sfântul Munte. Așa s-a hotărât să cumpere o mică chilie isihastă (gr. monidria), pe care a transformat-o într-o chilie ceva mai mare, cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, și unde petrecea în liniște când venea la Muntele Athos (după modelul Sfântului Grigorie Palama și a altor ierarhi înainte și după el). Dar la bătrânețe, Atanasie Patelaru nu s-a mai retras la Sfântul Munte, ci a plecat în Rusia, la Mănăstirea Schimbarea la Față din orașul Lubna (Rusia), unde a adormit în Domnul la anul 1654. Sfintele sale moaște au fost descoperite mai târziu neputrezite, aflate în poziția șezând pe tronul arhieresc, așa cum a fost îngropat, și se află astăzi în biserica catedrală a orașului Harcov din Rusia.
În anul 1768, un alt fost patriarh ecumenic, Serafim al II-lea (patriarh de Constantinopol între anii 1757 și 1761), a cumpărat chilia Sfântul Antonie cel Mare de la Caries și a demolat-o ca să construiască în locul ei una nouă, închinată sfinților Antonie cel Mare și Andrei, apostolul cel întâi chemat. Această nouă chilie a primit imediat supranumele de Serai („Palat” în limba turcă), pentru că la acea vreme era cea mai mare și mai frumoasă din Careia. Denumirea de Serai s-a păstrat mai apoi și pentru viitorul schit. Din această veche ctitorie se mai păstrează până astăzi doar clădirea (în ruine azi) de culoare roșie din fața bisericii mari - catolicon - a schitului.
În anul 1841 chilia Serai este cumpărată (de la Mănăstirea Vatopedi) de doi monahi ruși, stareții Visarion și Varsanufie. Cu binecuvântarea patriarhului ecumenic Antim al VI-lea (1845-1848; 1853-1855; 1871-1873), chiliei i se recunoaște statutul de schit cu viață de obște în anul 1849, primul stareț devenind ieromonahul Visarion. Susținut financiar din Rusia într-o epocă în care Imperiul Rus căuta să fie cât mai influent în Balcani, schitul înflorește și material și spiritual printr-o viață monahală intensă: obștea se mărește considerabil, noi clădiri de chilii sunt ridicate sub forma de cetate a marilor mănăstiri. În mijlocul schitului este înălțată o biserică mare, măsurând 60 metri lungime, 33 m lățime și 29 m înălțime. În fața bisericii este ridicată o clopotniță cu patru clopote mari. Piatra de temelie a bisericii este pusă în 1867, dar, în ciuda generozității familiei țariste, biserica nu este terminată complet și sfințită decât la anul 1900.
Perioada de înflorire a schitului nu a durat însă decât 50-60 de ani, pentru că Primul război mondial și Revoluția bolșevică din Rusia au făcut ca atât ajutoarele materiale din Rusia cât și populația monastică să scadă drastic.
În anul 1958 un incendiu a distrus partea de vest a schitului, dimpreună cu 20.000 volume de cărți și manuscrise din biblioteca schitului.
În anul 1971 a adormit întru Domnul ultimul monah din vechea obște, părintele Samson. Atunci mănăstirea Vatopedi a trimis la schit un călugăr grec, cu titlul de „prosmonarios”, adică „cel ce așteaptă” (reînnoirea obștii monahale).
În anul 1992 în schit a fost trimisă o obște grecească, înnoită în anul 2001. În 2011 starețul (gheronda, dikeul) schitului era ieromonahul Efrem, și obștea număra mai puțin de 20 de călugări.
Icoane și moaște
Schitul adăpostește o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Ton Thlivomenon Paramithia” (care a vindecat mai mulți muți și paralizați în secolul al XIX-lea), precum și moaște ale Sfântului Apostol Andrei - osul frunții sfântului răspândind bună mireasmă.