Steag

Steag bisericesc cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul

Steagurile bisericești sau praporii (din sl. praporu) sunt un tip particular de stindarde folosite în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică, la procesiunile din cadrul unor slujbe bisericești. Steagurile sunt alcătuite din bucăți de pânză în general de un metru lungime și 60 cm lățime sau chiar mai mari. Sunt fixate pe un suport de lemn alcătuit de obicei dintr-o prăjină lungă și o bară orizontală de care se prinde steagul, acestea fiind împodobite în vârf cu o cruce. Pe pânză sunt pictate, brodate sau, mai nou, imprimate chipul Mântuitorului (sau al unor scene din viața Acestuia, precum Botezul Domnului sau Învierea Sa), a Maicii Domnului, ale sfinților îngeri sau ale altor sfinți cinstiți în mod deosebit, sau icoana hramului bisericii. Pânza mai poate fi brodată cu diferite motive (vegetale, cruci, îngeri). În partea de jos, pânza este de obicei tăiată rotund, formând un fel de franjuri.

În unele locuri, se obișnuiește ca steagurile să fie alcătuite în întregime din lemn traforat sau sculptat ori din metal (prețios), având în centru o icoană pictată pe lemn.

Steagurile se păstrează în biserică. În funcție de tradiția locală, acestea se din în pronaos, sau, în Ardeal, de-a lungul pereților laterali ai naosului bisericii.

Originea

Labarum, steagul lui Constantin cel Mare cu monograma lui Hristos

Se crede că steagurile bisericești își au originea în așa-numitul Labarum, steagul împodobit cu monograma lui Hristos purtat de împăratul Constantin cel Mare, ca urmare a unui vis în care i s-a arătat Mântuitorul, în bătălia împotriva dușmanului său Maxențiu. Steagurile cu însemne creștine – atât cu crucea, cât și cu monograma lui Hristos – au fost folosite mai târziu de împărații creștini din Imperiul Bizantin și a intrat și în uzul liturgic al bisericii, pentru procesiuni. În unele limbi (de ex. engleză) steagurile bisericești sunt desemnate în continuare cu termenul labarum.

Simbolistica

Simbolistica steagurilor bisericești este una de origine militară. Astfel, după cum, în război, steagurile care merg înaintea armatelor sunt în același timp un simbol al suveranului, dar și al însuși corpului de armată respectiv, tot astfel, steagurile care merg înaintea procesiunilor bisericești arată unirea creștinilor sub stindardul, în numele și sub ocrotirea Mântuitorului Hristos și al sfinților Săi, în războiul împotriva patimilor și a dușmanilor văzuți și nevăzuți. Semnifică totodată biruința lui Hristos asupra morții și le amintește creștinilor că viața lor este închinată Mântuitorului, Împăratul tuturor.

În practica liturgică

În practica liturgică, steagurile se folosesc la toate slujbele bisericești care presupun procesiuni: la Botezul Domnului, când se mergea (și se mai merge în unele locuri) până la râu, pentru sfințirea apelor; la procesiunile din ziua de Florii și din Săptămâna Mare.

Steagurile bisericești se mai folosesc și la înmormântări, la procesiunea spre cimitir, ca semn al credinței celui adormit și a celor adunați în biruința lui Hristos asupra morții.

Galerie de imagini

• 

  Steag bisericesc din lemn, cu chipul Mântuitorului

• 

  Steag bisericesc împodobit cu metale prețioase

• 

  Steag bisericesc

• 

  Procesiune cu steagurile bisericești, la Botezul Domnului (Polonia)

Sursa

• Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2

Legături externe

• Steagurile bisericești sau praporii, pe crestinortodox.ro