Montanus
Montanus (secolul al II-lea d. Hr.) a fost întemeietorul mișcării eretice numite montanism, care a înflorit cu deosebire în jurul regiunii Frigia din Asia Mică, de unde și numele de catafrigieni care este dat uneori adepților acestei erezii. Mișcarea s-a stins încetul cu încetul în câteva generații, dar grupuri sectare izolate au continuat să existe până în secolul al VIII-lea.
Viața
Se cunosc foarte puține lucruri despre Montanus. Înainte de a se converti la creștinism, Montanus ar fi fost preot al cultului extatic al Cybelei, zeița mamă a fertilității (zeitate de origine frigiană, considerată drept Magna Mater - „Marea Mamă a Zeilor”[1]), Convertit la vârsta adultă la creștinism, nu există niciun fel de dovezi care să susțină că Montanus ar fi devenit preot sau episcop după convertire. Conform scriitorului bisericesc Eusebiu de Cezareea (secolul al IV-lea), Montanus ar fi intrat în extaz să ar fi început să profeţească pe la anii 172 sau 173 în localitatea Ardabau din Frigia (azi în Turcia centrală). El învăța că descoperirea dumnezeiască nu s-a oprit după propovăduirea Apostolilor, ci că, sub inspiraţia Duhului Sfânt – Paracletul, puteau apărea noi şi minunate descoperiri şi manifestări ale Energiilor dumnezeieşti. La scurt timp după aceea, i s-au alăturat două ucenice, profetesele Maximilla şi Priscilla (Prisca).
Convins că sfârşitul lumii era aproape şi că Noul Ierusalim era pe care să se pogoare în apropierea satului frigian Pepuza, după cum era amintit în Apocalipsă, Montanus pleda pentru rigorism moral şi detaşarea de dorinţele materiale. Criticii mişcării au subliniat accentul montaniştilor pe manifestările extatice neortodoxe şi pe profetism în detrimentul autorităţii episcopale rânduite de Dumnezeu.
Dezavuat de Biserică şi confruntat cu faptul că sfârşitul lumii părea să se amâne mereu, entuziasmul generat de montanism s-a stins treptat în următoarele două secole, supravieţuind însă în unele zone rurale izolate ale Asiei Mici până în secolul al VIII-lea.
Data morţii lui Montanus este necunoscută.
Note
- ↑ Balaci, A., Mic dicționar de mitologie greacă și romană, Ed. Mondero, București, 1992. ISBN 973-9004-09-2.
Surse
en:Montanus, după:
- en: CCEL: Montanus
- en: Wikipedia: Montanism
- en: Answers.com: Montanus
- en: Britannica: Montanus
