Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă (Argeș, România)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă
{{{Imagine}}}
Jurisdicție {{{jurisdicţie}}}
Tip călugări
Înființată {{{înfiinţată}}}
Ctitori voievodul Nicolae Alexandru Basarab; voievodul Negru Vodă
Stareț {{{stareţ}}}
Mărime aprox. 5 călugări
Localizare comuna Cetățeni, județul Argeș, la 22 km de orașul Câmpulung
Limba liturgică română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii Schitul Sfântul Ierarh Modest
Hramuri Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii
Site web oficial http://www.manastireacetatuia.ro


Cetățuia Negru Vodă este una dintre mănăstirile ortodoxe rupestre din județul Argeș, situată în comuna Cetățeni, pe Valea Dâmboviței. Mănăstirea este așezată în vârful unei creste stâncoase, la o altitudine de 880 de metri, în cea mai aspră sihăstrie românească. Nu se știe cu exactitate când a fost construită, deoarece istoricii susțin că a fost întemeiată de voievodul Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, în timp de tradiția locală vorbește despre ctitorul Negru Vodă. Se mai spune că ar fi așezată pe locul unui vechi lăcaș de cult dacic. De-a lungul vremii, sfântul lăcaș a trecut prin perioade de înflorire, dar și de pustiire și distrugere, în vremuri de asuprire fiind și loc de refugiu pentru unii domnitori români. În prezent Mănăstirea Cetățuia are două biserici: una veche, aflată într-o peșteră naturală, și una nouă, construită din lemn, în stil maramureșan. Monument istoric din sec. XIV-XIX, Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codurile de clasificare AG-II-a-A-13594 și AG-II-m-A-13594.01[1]

Istoricul mănăstirii

Așezată pe piscul unui munte ce se înalță între râul Dâmbovița și pârâul Cetățuia, mănăstirea era cunoscută inițial sub denumirea de Schitul Cetățuia Negru Vodă. În locul în care este situat lăcașul de cult a existat o așezare geto-dacică, ce a cunoscut o deosebită înflorire, timp de aproape trei secole, de la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr. până la mijlocul secolului I d.Hr. Aceasta se afla în apropierea unuia dintre drumurile comerciale care lega Europa Apuseană și Centrală de Peninsula Balcanică, apoi Muntenia de Ţara Bârsei, și avea rolul de a controla schimbul de mărfuri dinspre Câmpia Dunării spre Transilvania. Era un important centru economic și politic, dar totodată și religios, deoarece aici se găsea unul dintre locurile cele mai sacre ale cetăților dacice.[2] În vremea ocupației romane, pe această culme abruptă s-a aflat și o cetate de rezistență, care a avut continuitate până în evul mediu, de la aceasta provenind numele satului și al mănăstirii. [3] Conform tradiției, numele sfântului lăcaș este legat și de voievodul român Negru Vodă, care a trecut Carpații din Ţara Făgărașului în Ţara Românească,în 1290, și a întemeiat un stat nou în regiunea Câmpulungului. Astfel, biserica din peșteră ar fi fost construită în secolul al XIII-lea, odată cu cetatea Câmpulung Muscel, prima capitală a Țării Românești. Cu toate acestea, ctitorul bisericii rupestre nu a fost stabilit cu certitudine. Istoricii cred că principalul întemeitor ar fi voievodul Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I, deoarece acesta apare într-un strat din fresca naosului.

Biserica din peșteră

Cercetătorii care au studiat biserica rupestră Cetățuia afirmă că aceasta nu a fost săpată în stâncă, ci a fost amenajată într-o peșteră naturală, și are 12 metri lungime, 4 metri lățime și 3 metri înălțime. Biserica nu impresionează printr-o arhitectură deosebită, fiind mai mult o stâncă rotundă, al cărei interior este împărțit prin ziduri de piatră și cărămidă în cele trei spații cuvenite unei biserici (pronaos, naos și altar), în afară având un pridvor de lemn.

Istoricii susțin că inițial au existat trei peșteri alăturate: încăperea în care se află în prezent pronaosul a fost locuită de un schimnic, iar actualul naos a fost o încăpere pentru proviziile acestuia sau a fost locuința altui schimnic. În partea de nord-est a pronaosului se află o nișă scobită în stâncă, pentru icoanele și obiectele religioase ale unuia dintre schimnicii care au locuit în peșteră. În naos se pot vedea în prezent chipurile ctitorilor Nicolae Alexandru Voievod, Radu Negru Voievod, jupânul Gheorghe Vinețeanu și monahul Iosif Starețul. În Sfântul Altar al bisericii rupestre există un mic izvor, care picură numai în perioada cuprinsă între Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului, fiind considerat făcător de minuni.

În ceea ce privește pictura bisericii, cercetările au scos la iveală trei straturi de zugrăveală: primul se pare că datează din secolul al XIV-lea, al doilea aparține primei jumătăți a secolului al XVIII-lea, iar al treilea este din anul 1859. Legenda spune că al doilea strat a fost făcut din porunca domnitorului Constantin Brâncoveanu, care s-a adăpostit aici, în 1690, când însoțea oștile turcești și tătărești ce mergeau spre Ardeal, biserica și chiliile fiind atunci în stare bună. Tot în acest schit s-a retras în 1658 și domnitorul Constantin Șerban, din cauza tătarilor, iar domnitorul Mihai Viteazul a stat aici trei luni, în 1595, după bătălia de la Călugăreni. Fiind loc de refugiu pentru domnitori români, Schitul Cetățuia se în acele vremuri bucura de unele privilegii. Astfel, în secolul al XVIII-lea, amintind de o scutire de taxe mai veche, întocmită de Constantin Racoviță, voievodul Alexandru Ipsilanti a scutit și el de bir cei trei schimnici care viețuiau aici.

Însă Schitul Cetățuia Negru Vodă a cunoscut și o perioadă de ruinare și pustiire în secolul al XIX-lea. Astfel, în timpul Revoluției din 1821 a fost distrus de turcii care îi urmăreau pe eteriștii ce se retrăgeau pe aici, spre Brașov. La cererea credincioșilor din satul vecin, în 1859 mitropolia a încuviințat ca aceștia să repare sfântul lăcaș. Cu toate acestea, după un timp schitul s-a ruinat din nou și a ajuns chiar adăpost pentru vite.

O nouă renovare a Schitului Cetățuia a fost făcută între anii 1915 și 1916, după cum arată inscripția de pe peretele nordic al pronaosului: ”Acest sfânt locaș cu numele Cetățuia care de la Negru Vodă își are începutul, a fost și în trecut schit de călugări și în vremuri grele loc de scăpare pentru voievozii țării,însă cu trecerea timpului a căzut în ruine, ajungând chiar adăpost vitelor. S-a restaurat cu ajutorul preotului Gheorghe Moisescu de la biserica domnească din Câmpulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andrițoiu din schitul Stănișoara (Argeș) și fratele monah Nicolae Băcioiu de la peștera Ialomicioara, la anul 1915-1916. S-a sfințit în ziua de 22 iulie 1923.

Valea Chiliilor, veche vatră isihastă

Mănăstirea Cetățuia se afă într-un loc unde a existat una dintre cele mai vechi vetre isihaste românești, care se numește de sute de ani Valea Chiliilor. Între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, aici s-au nevoit numeroși sihaștri cu viață sfântă, în grote săpate în stâncă ce semănau cu vizuinile animalelor. Tot în acest loc au fost descoperite moaștele întregi ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou, considerat protector al familiei și mijlocitor pentru părinții care nu pot avea copii. Este unul dintre cei mai renumiți sihaștri, care s-a nevoit aici, în secolul al XVII-ea, timp de 30 de ani. A viețuit într-o peșteră săpată în peretele muntelui, într-un loc inaccesibil, unde veneau doar ucenicul său, o dată pe săptămână, pentru a-i aduce pâine și apă, și egumenul schitului pentru a-i da Sfintele Taine. Schimonahul Ioanichie și-a cunoscut dinainte sfârșitul și și-a încrustat pe peretele peșterii anul trecerii sale la Domnul, 1638. Însă mormântul său a fost găsit în 1944, când egumenul Schitului Cetățuia a coborât cu o frânghie în peșteră și a descoperit moaștele sale întregi. Se știe că Sfântul Ioanichie fost un sfătuitor al domnitorului Matei Basarab și al voievodului Mihai Viteazul, care a stat în Mănăstirea Cetățuia timp de trei luni, după bătălia de la Călugăreni. Dar și alți sihaștri, ale căror nume nu se mai cunosc în prezent, au fost de-a lungul timpului, cei mai apropiați sfetnici ai voievozilor. Astfel, în acest loc sfânt și-au găsit refugiul Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vladislav Vlaicu, Vlad Țepeș, Constantin Șerban Vodă, dar și regele Carol I. De Schitul Cetățuia s-au interesat și numeroși istorici, arheologi și oameni de cultură, printre care Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, Nicolae Iorga, I.D. Ștefănescu, Dinu Rosetti, Traian Dorz etc.

Legendele de la Cetățuia

Despre Mănăstirea Cetățuia legendele spun că ar fi fost și loc de refugiu pentru Negru Vodă, care avea aici o peșteră de taină, numită până astăzi „Peștera lui Negru Vodă”. Mai jos de biserica rupestră, la aproape o sută de metri, se află o enormă cruce cățărată pe o stâncă ce ar fi fost așezată de însuși Negru Vodă, iar la baza acestei stânci se află o piatră masivă, căreia i se spunea ”masa lui Mihai Viteazul”. De asemenea, pe versantul opus mănăstirii se află un grup de stânci golașe, numite Colții Doamnei, de unde s-ar fi aruncat Doamna lui Negru Vodă pentru a nu cădea în mâinile tătarilor. Legendele vorbesc și despre urmele pașilor lui Negru Vodă și ale familiei voievodului, care sunt impregnate în stânca din vârful muntelui, care s-ar fi topit datorită evlaviei voievodului.

Mănăstirea în prezent

După lungi răstimpuri de părăsire și ruinare, care au dus la decăderea treptată a lăcașului de cult, în 1993 a început o nouă perioadă de refacere, la un an după ce Schitul a fost ridicat la rangul de mănăstire. Au fost construite o nouă clopotniță, o bibliotecă ce conține în prezent 5 000 de volume, un pridvor nou la biserica rupestră, aghiazmatarul și chilii pentru viețuitorii mănăstirii, iar în 2011 a fost finalizată pictura bisericii noi. Totodată a fost introdus curentul electric și s-a instalat funicularul necesar transportului alimentelor, materialelor și apei. De asemenea au fost construite Biserica Sfinții Români de pe Valea Chiliilor, metoc al Mănăstirii Cetățuia, precum și Schitul Sfântul Ierarh Modest, în care va funcționa și un azil pentru persoane defavorizate. În biserica nouă a Mănăstirii Cetățuia se află o raclă cu părticele din sfintele oseminte ale Cuviosului Ioanichie cel Nou, moaștele sale întregi fiind luate de aici în 2013 și depuse la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel,unde vor rămâne permanent.

Note

  1. Institutul Național al Patrimoniului, Lista Monumentelor istorice pe județe
  2. Modest Marian Ghinea ”Monografia Mănăstirii Cetățuia Negru Vodă Muscel-Argeș. Altar strămoșesc al spiritualității noastre”, Editura Muscel 2000, pp. 8-11
  3. Ion Popescu Argeșel” Mănăstirile și bisericile din Muscel la cumpăna dintre milenii”, Editura Fundației România de Mâine 2000, p.23

Surse

Legături externe