George Racoveanu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

George Racoveanu (10 februarie 1900, Crăgueşti, Mehedinţi - 1 mai 1967, Freising, Germania) a fost scriitor, ziarist/publicist, polemist şi teolog ortodox în România şi în exil (Germania).

În România este cunoscut ca Gheorghe Racoveanu, iar în exil ca George Racoveanu [1].

Viaţa

Studiile

S-a născut într-o familie de olteni credincioşi, şi a urmat Seminarul Teologic din Râmnicul-Vâlcea, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu gândul de a deveni preot de mir [2]. La Bucureşti face şi Facultatea de Filosofie, în cercul lui Nae Ionescu, căruia îi devine nu doar admirator şi discipol, ci şi prieten şi colaborator preţios [3].

Activitatea în România

A colaborat, apoi a fost redactor [4], la ziarul Cuvântul (1924 - decembrie 1933 [5] ; 1938; octombrie 1940 - ianuarie 1941) condus de acelaşi Nae Ionescu, precum şi la alte ziare şi reviste naţionaliste şi ortodoxe din perioada interbelică. Nu a ocolit politica, şi a chiar fost director de Minister [6] în această perioadă.

În decembrie 1933, după un articol publicat în Cuvântul, Prof. Nae Ionescu este arestat, iar Gheorghe Racoveanu fuge din Bucureşti ascunzându-se la mănăstirea Izbuc cinci luni de zile, unde face ucenicie pe lângă stareţul Atanasie Popescu. Rămâne cu o mare nostalgie pentru călugărie, dar apostolatul laic [7] din exil îl face să rămână celibatar până la sfârşitul vieţii.

A fost co-fondator al revistei teologice Predania, revistă de critică teologică, apărută prin anii 1935-36 [8] la Bucureşti (împreună cu Nae Ionescu, care publică editoriale aici când Cuvântul era interzis). Aici Nae Ionescu publică editoriale în vremea în care Cuvântul fusese interzis. Din grupul de la "Predania" mai făceau parte: Preot I. D. Petrescu, Preot prof. Grigorie Cristescu, Ierod. prof. Firmilian Marin (devenit mitropolit al Olteniei), Ion V. Georgescu, Nicolae Popescu etc. [9]

Activitatea în exil (Germania)

Refugiat în Germania după lovitura lui Ion Antonescu împotriva Mişcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, a fost închis în lagărul de la Buchenwald, până în 1944.

În exil, G. Racoveanu a dus o susţinută activitate publicistică şi asociativă, pe două planuri: unul creştin şi ortodox, altul de combatere a comunismului ateu instalat în România ocupată de ruşi după cel de-al Doilea Război mondial.

Pe plan creştin, personalitatea teologică a lui G. Racoveanu este complexă: este la curent cu cele mai noi studii teologice, dar citeşte şi preţuieşte pe Sfinţii Părinţi şi monahismul în general (începuse chiar să scrie un Pateric românesc [10]). Se află în dialog cu catolicii, dar devine un apologet de temut al Ortodoxiei atunci când aceasta este atacată.

Publică două reviste creştine în exil:

  • Îndreptar - Foaie pentru gând şi faptă românească - Anul I, Munchen, 1951, Germania de Vest ; publicaţie lunară (apare timp de aproape trei ani) ; Director: Gheorghe Racoveanu ; Redactori: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, Părintele Alexandru Mircea (aceştia trei, catolici) şi G. Racoveanu (ortodox)[11] Mai semnează în Îndreptar: N. I. Herescu, Emil Panaitescu, Mircea Eliade etc.
  • Cuvântul în exil (Anul I, Nr. 1, Iunie 1962, Freising, Germania de Vest)

Colaborează la traducerea, îndreptarea şi publicarea mai multor scrieri bisericeşti şi duhovniceşti (împreună cu Msgr. Octavian Bârlea):

  • Rânduiala creştinească - carte de rugăciuni
  • Apostolul
  • Evanghelia
  • lucrări neterminate: Psalmii [12], Liturghierul

Pe planul cultural şi politic, a fost "unul din stâlpii principali de boltă" [13] - preşedinte, secretar etc. - al multor asociaţii ale emigraţiei româneşti din exil:

  • Societatea Academică Română (Roma)
  • Uniunea Asociaţiilor Româneşti din Republica Federală Germană (UARG) [14]
  • Institutul de Cercetări şi Biblioteca Română din Freiburg
  • Asociaţia Românilor din Germania de Sud (Racoveanu a fost membru fondator)
  • Acţiunea Creştină-Socială Română (ASCR) din Republica Federală Germană [15]

Moartea şi posteritatea

A murit la 1 mai 1967, ora 9:30, Lunea Paştilor din acel an, şi a fost înmormântat la 4 mai (Joia luminată) în cimitirul din Waldfriedhof din Freising, Germania. Slujba a fost oficiată de preoţii ortodocşi Vasile Boldeanu (Paris, Franţa) şi Dumitru Emanoil Popa (Freiburg, Germania), în prezenţa multor personalităţi ale exilului românesc: monseniorul Octavian Bârlea (Biserica Greco-Catolică), Generalul Ion Gheorghe, Dr. Ion Emilian ş.a.

G. Racoveanu polemist

Monseniorul Octavian Bârlea spune despre el: "Avea întâi o inteligenţă rară, înclinată spre sentinţe şi sinteze, avea zestrea intuiţiei. Cât ai clipi, înţelegea de ce e vorba şi avea răspunsu gata. Era ca făcut pentru scrimă - nu cu floreta, ci cu scânteerile minţii, cu condeiul. A fost un polemist de mulţime admirat şi de adversari temut. Ştia să descopere îndată slabiciunea argumentării adversarului şi ţintea în tendonul lui Achile. Făcuse din polemică o artă." [16] Aceasta cu nobleţă, omenie, generozitate, transfigurate de creştinism [17].

La rândul lui, Mircea Eliade, prieten vechi de-al lui G. Racoveanu, spune : "Anumite texte polemice ale lui G. Racoveanu par desprinse dintr-o antologie. Şi acolo îşi vor găsi locul într-o zi: în Antologia literaturii polemice româneşti." [18]

G. Racoveanu şi ecumenismul

În 1952 are loc la Lund (Suedia), a treia conferinţă a Faith and Order, una din cele două ramuri ale proaspătului format Consiliu Mondial al Bisericilor (CMB [ro] / WCC [en] / COE [fr]) [19]. Lucrările a mai multe comisii pregătitoare arătau că această conferinţă urma să facă trecerea de la metoda eclesiologiei comparate la cea a unui dialog care abordează chestiunile controversate dintre Bisericile creştine prin prisma unei hristologii nou testamentare comune [20].

În aceste condiţii, patriarhul ecumenic de la Constantinopol decide ca toate Bisericile ortodoxe să aibă o singură delegaţie, care "declară că are instrucţiuni să refuze a discuta cu cei de aci chestiuni de ordin dogmatic, deoarece în Biserica Răsăritului nu punctele de vedere teologice individuale, contează, ci credinţa Bisericii întregi. De aceea episcopii sinoadelor şi-au rezervat dreptul de a hotărî numai asupra a ceea ce este fals în chestiuni de credinţă şi a vesti ce este, sau ce nu este în conformitate cu credinţa Bisericii. Pentru aceste motive, delegaţia ortodoxă la Lund, aflată subt conducerea I. P. S. Sale, nu poate face altceva decât declaraţii pozitive şi definitive asupra credinţei ortodoxe; a se lăsa atrasă însă «în discuţii sterile asupra chestiunilor dogmatice, liturgice şi de disciplină, ori a participa la vot în aceste chestiuni, nu»!" [21].

Racoveanu comentează acest eveniment cu o nedisimulată satisfacţie într-un articol din Îndreptar, care reflectă, fără alte necesare comentarii, poziţia lui faţă de ecumenismul de tip CMB/WCC/COE:

« Cel ce făcea aceste declaraţii, în numele Patriarhului de Constantinopol, era unul din cei şase Preşedinţi ai "Consiliului Ecumenic al Bisericilor". Predecesorul său în această demnitate — răposatul arhiepiscop Ghermanos al Tiatirelor — obişnuise adunările "ecumenice" cu altfel de declaraţii. Dar iată că Biserica ortodoxă a Răsăritului îşi reia, printr'un gest, poziţia pe care ea trebuie să stea. Practic, delegaţia Patriarhiei de Constantinopole era transformată, prin aceste declaraţii, în delegaţie de observatori, ca şi delegaţia catolică.
« Vraiştea din Bisericile ortodoxe ale Răsăritului a putut oferi lumii spectacolul târguirii pe chestiuni de credinţă = întotdeauna s'au găsit episcopi şi teologi mireni ortodocşi iubitori de călătorii şi de "discuţii sterile" asupra adevărurilor stabilite pentru totdeauna de Sinoade, împotriva «fraţilor eretici».
« Atitudinea delegaţiei Patriarhiei ecumenice va îndurera, fără îndoială, pe mulţi aventurieri ai teologiei: preoţi urmăriţi de potere, protopopi fără episcop, episcopi fără har, ş.a.m.d. Va îndurera şi pe unii "progresişti" în trebile credinţei. Dar nu e nimic de făcut: Biserica lui Hristos nu are ce căuta la iarmaroacele trebilor credinţei. Iată de ce — cu tot tonul rusesc al unora din formulările ei — declaraţia ortodocşilor dela Lund însemnează un îmbucurător semn de revenire la matcă. » [22]

Poziţia teologică a lui Racoveanu este că nu poate exista un adevărat dialog decât între Bisericile rămase pe temelia celor Şapte Taine, "fără de care nu poate fi vorba decât de pseudo-creştinisme" [23]. Cu catolicii însă, el refuză să polemizeze - "socotesc că nu poate fi lucru mai vătămător, astăzi şi aici, decât polemica între catolici şi ortodocşi" [24] - sau să facă o apologie a Ortodoxiei, "aşa cum se prezintă ea astăzi. Împotriva Ortodoxiei româneşti şi a ortodoxiei altora am şi eu multe de spus. Unele au fost şi spuse. La timp şi loc potrivit" [25]. Atât Biserica ortodoxă cât şi Biserica romano-catolică sunt Biserici adevărate, drept care atât ortodocşilor, cât şi catolicilor li se cuvine "să scoată în evidenţă tot ce uneşte cele două Biserici adevărate şi să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viaţa acestor două Biserici" [26], dar ocolind cu grijă anumite puncte nevralgice, şi ironizând "anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiţie ecumenică" [27].

G. Racoveanu şi Mişcarea Legionară

Deşi a luat în multe rânduri apărarea Mişcării Legionare, George Racoveanu nu a fost legionar, ci doar simpatizant al Mişcării, în anumite limite, definite de el însuşi:

Întâmplarea face să nu fiu legionar. Când le-am luat legionarilor apărarea (în 1933) nu cunoşteam dintre ei pe altul, fără numai pe preotul Duminică Ionescu. Le-am luat apărarea fiindcă li se făcea nedreptate grea. Apoi am cunoscut oamenii. Şi, cu timpul, am înţeles fiinţa mişcării revoluţionare a lui Corneliu Codreanu: cea mai profundă revoluţie spirituală în viaţa poporului român, de la creştinarea lui încoace. (Vorbesc de revoluţia lui Corneliu Codreanu, de el creată, de el condusă şi controlată până în momentul în care acest control asupra ei a fost, prin "aparatul de Stat", curmat.)[28]

Teme ale gândurii lui G. Racoveanu

Omenia

Omenia, "frumuseţea cea dintâi", nu este o "anumită virtute", ci mai degrabă o "antologhie", "un buchet de flori ale sufletului". Constantele spirituale ale omeniei ar fi:

  • iubirea de străini - "Cineva s-ar putea întreba dacă nu cumva în această revărsare de dragoste a Românului faţă de omul necunoscut lui nu se pot identifica urmele unei explicabile vanităţi omeneşti. Cine a cunoscut însă bucuria care inundă sufletul gazdei când vedea pe străin mulţumit, nu poate avea pentru faptă decât un răspuns: setea omului lui Dumnezeu de a se devota tocmai celui fără cunoscuţi, fără aşezare, fără cămin, e pricina bucuriei, care nu e aci decât semnul neîndoielnic al harului".
  • ţinerea cuvântului dat
  • sentimentul onoarei
  • dispoziţia de jertfă
  • spiritul dreptăţii
  • modestie
  • credinţă în Dumnezeu

Scrieri

G. Racoveanu a publicat, începând cu anul 1930, peste o mie de articole de presă.

În volum

  • Gravura în lemn la Mânăstirea Neamţul (album cu 60 de planşe afară din text), Editura Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, 1940
  • Omenia şi frumuseţea cea dintâi (cu o prefaţă de Mircea Eliade), Editura Cuvântul, Freising, 1964, Germania
  • Omenia şi frumuseţea cea dintâi, Editura Predania, 2009, Romania
  • Despre fiinţa şi existenţa Mişcării Legionare a lui Corneliu Codreanu, Freising, 1965
  • Nae Ionescu - fapte şi cuvinte
  • Christentum und Moralische Aufrüstung, Editura Kurios, Freising
  • In Terra Aliena, Editura "Cuvântul", Germania, 1966 (?) - volum de articole politice în limba germană.
  • Însemnări pentru istoria patriei
  • Mişcarea Legionară şi Biserica, Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1973.

Ediţii

  • Autobiografia Stareţului Paisie (ediţia a V-a, în slavoneşte şi româneşte) scrisă de Platon Schimonahul, 1836. Reeditare în limba română, cu litere latine şi în grai îndreptat de Gheorghe Racoveanu. Râmnicu Vâlcea, 1935
  • Convorbiri. Culegere de articole şi eseuri de Nae Ionescu, selecţionate sub îngrijirea lui Mircea Eliade şi George Racoveanu, Freising 1951

Scrieri de G. Racoveanu pe internet

Note

  1. Prietenii îi spuneau "Ghiţă" sau "Conu Ghiţă".
  2. "A studiat Teologia cu gând, la început, de a deveni preot de mir. Idealul pentru el sta însă în monahism." - cf. Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  3. Cf. George Uscătescu, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  4. "La Cuvântul, unde a fost desigur cel mai bun dintre redactori, a scris numai ce a crezut el că trebuie să scrie şi niciodată ce i-au spus alţii că ar fi bine să scrie. Această poziţie de înaltă etică gazetărească nu a părăsit-o nici când." - Dr. Ion V. Emilian, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  5. În anii de scriitură la Cuvântul, între 1930 şi decembrie 1933, publica uneori mai multe articole pe săptămână, şi asigura rubrica "Duminica", preluată de la Nae Ionescu.
  6. Informaţie dată de Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  7. Pr. Vasile Boldeanu îl numeşte "începătură apostolatului laici" în Biserica Română (Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967)
  8. Cf. Pr. Vasile Boldeanu, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  9. Octavian Bârlea, în volumul colectiv : Biserica Română Unită - două sute cincizeci de ani de istorie, DOCUMENT, Madrid 1952 (Cluj Napoca 19982), cap. "Biserica Română Unită între cele două Războaie Mondiale", II. "Biserici" şi "Biserică": Curente mai înalte.
  10. Cf. Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  11. În articolul "Catolicism şi Ortodoxie" (Cuvântul în exil, Nr. 42-43, Noemvrie-Decemvrie 1965) G. Racoveanu povesteşte el însuşi istoria acestei publicaţii astfel:
    "Acum 15 ani apărea în Exil publicaţia lunară: ÎNDREPTAR. Redactorii ei: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, scriitorul acestor rânduri şi Părintele Alexandru Mircea, s'au străduit, vreme de aproape trei ani de zile, să scoată în evidenţă tot ce uneşte cele două Biserici adevărate şi să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viaţa acestor două Biserici, ei au ocolit cu grijă punctele nevralgice. Dar şi aci, nu s'au sfiit să ironizeze anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiţie ecumenică.
    Fiind toţi Români, redactorii s'au plecat adesea asupra raporturilor dintre cele două biserici româneşti. Au subliniat patriotismul "trădătorilor" de la 1700 şi al urmaşilor lor; au scos în evidenţă respectul ortodocşilor neuniţi cu Roma pentru tradiţia sfinţilor Părinţi ai Bisericii, una şi aceeaşi ortodocsă şi universală, sfântă şi apostolică.
    Acţiunea aceasta de la ÎNDREPTAR era lucru neobişnuit. Pentru ortodocşi "papistaşii" erau nişte îndepărtaţi de la dreapta credinţă în Cristos. Pentru catolici aşa numiţii "ortodocşi" erau schismatici, ieşiţi de sub jurisdicţia urmaşilor apostolului Petru.
    Oamenii cu minte bună au aplaudat acţiunea de la ÎNDREPTAR. Dar cei cu mintea de alt fel, şi-au arătat nemulţumirea. Situaţia de un redactor ortodox la trei catolici i-a făcut pe unuii ortodocşi să-şi bănuiască reprezentantul de "catolicire". Faptul că Biserica ortodoxă era tratată drept Biserică adevărată - tot atât de adevărată ca şi Biserica romano-catolică - i-a determinat pe mai mulţi catolici să spună că ortodoxul de la ÎNDREPTAR i-a câştigat pe catolici pentru ... ortodoxie.
    Şi aşa, publicaţia ÎNDREPTAR a trebuit să-şi înceteze apariţia. Uneltirea - trebuie s'o spun - a fost a fraţilor catolic."
  12. Traducere de Octavian Bârlea şi George Racoveanu, după Liber Psalmorum. Nova e textibus rimigeniis interpretatio latina cum notis criticis et exegeticis, Roma, 1945. Fragmente din această traducere se găsesc în lunarul Îndreptar (1951-1953).
  13. Cf. G-ral Ion Gheorghe, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  14. Racoveanu a fost preşedinte al UARG; În 1966 preşedinte era Virgil Mihăilescu
  15. În 1966: Preşedinte - General Ion Gheorghe ; Vice-preşedinte - G. Acrivu ; Secretar general - G. Racoveanu ; Casier - G. Stoia ; alţi membri activi: Alex. Păunescu, Dr. Suciu, G. Balotescu-Bordea, Traian Boeru, Mircea Orendovici. La al doilea congres al asociaţiei, din 17-18 septembrie 1966 (Koln, Haus der Begegnung), unanimitatea membrilor votează o Moţiune prin care "Congresul recunoaşte în persoana Prea Sfinţitului Dr. Teofil Ionescu pe episcopul Românilor ortodocşi din întreaga Germanie liberă" (cf. Cuvântul în exil, Nr. 51-52, August-Septemvrie 1966)
  16. Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  17. Ibidem
  18. Mircea Eliade, în: Cuvântul în exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967
  19. Consiliul Mondial al Bisericilor a luat naştere în 1948 prin unirea a celor mai mari două mişcări ecumenice ale vremii: Faith and Order (axată mai mult pe dialogul de credinţă) şi Life and Work (axată mai mult pe mărturia comună a creştinilor în chestiuni de interes general, cum ar fi pacea, mediul înconjurător etc.).
  20. Cf. art. « Faith and Order », în: Dictionary of the Ecumenical Movement, WCC Publications, Geneva (ediţia a 2-a: 2006).
  21. G. Racoveanu, « Surpriza de la Lund », în: Îndreptar, Anul II, Nr. 10, Septemvrie 1952.
  22. Ibidem.
  23. G. Racoveanu, « Catolicism şi Ortodoxie », în: Cuvântul în exil, Numerele 42/43, Noemvrie-Decemvrie 1965 (articol ce comentează ridicarea reciprocă, în 1965, a anatemelor de la 1054, aruncate de cardinalul Humbert şi patriarhul Cerularie).
  24. George Racoveanu, « Ce-i lipseşte Ortodoxiei... », în: Cuvântul în Exil, Numerele 51/52, August-Septemvrie 1966. Sublinierile aparţin autorului.
  25. Ibidem.
  26. G.Racoveanu, « Catolicism şi Ortodoxie », în: Cuvântul în Exil, Numerele 42/43, Noemvrie-Decemvrie 1965. Sublinierile aparţin autorului.
  27. Ibidem.
  28. Din articolul: G. Racoveanu, "La un sfert de veac...", în: Cuvântul în exil, Nr. 42/43, Noemvrie-Decemvrie 1965, pag. 4.

Surse

  • Colecţia revistei Cuvântul în exil (şi îndeosebi nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967, ieşit la moartea lui G. Racoveanu)
  • Colecţia revistei Îndreptar
  • Articolul "Gheorghe Racoveanu", în volumul: Intelectualii şi Mişcarea Legionară (autori: Nicolae Hristu, (+) Octavian Daniel, Alexandru Mircea), Editura Fundaţiei Culturale "Buna Vestire", 2000
  • Publicaţii legionare, de Nicolae Niţă
  • Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, Omenia şi frumuseţea cea dintâi, articol în ziarul Societatea Argeşeană din 8 iulie 2005 (rubrica "un bob de înţelepciune")
  • Iulian Nistea, "George Racoveanu (1900-1967)", în: Buletinul Bisericii Ortodoxe Române "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail" din Paris, iunie 2007
  • Iulian Nistea, "George Racoveanu şi ecumenismul", în: Tabor (revistă de cultură şi spiritualitate românească), Anul I, Nr. 4, Iulie 2007.