George Racoveanu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

George Racoveanu (n. 10 februarie 1900, Crăguești, Mehedinți – d. 1 mai 1967, Freising, Germania) a fost un scriitor, ziarist/ publicist, polemist și teolog ortodox în România și în exil (Germania).

În România este cunoscut ca Gheorghe Racoveanu, iar în exil ca George Racoveanu [1].

Viața

Studiile

S-a născut într-o familie de olteni credincioși, a urmat Seminarul Teologic din Râmnicul-Vâlcea, apoi Facultatea de Teologie din București, cu gândul de a deveni preot de mir [2]. La București face și Facultatea de Filosofie, în cercul lui Nae Ionescu, căruia îi devine nu doar admirator și discipol, ci și prieten și colaborator prețios [3].

Activitatea în România

A colaborat, apoi a fost redactor [4], la ziarul Cuvântul (1924 – decembrie 1933 [5]; 1938; octombrie 1940 – ianuarie 1941) condus de același Nae Ionescu, precum și la alte ziare și reviste naționaliste și ortodoxe din perioada interbelică. Nu a ocolit politica, și chiar fost director de Minister [6] în această perioadă.

În decembrie 1933, după un articol publicat în Cuvântul, Prof. Nae Ionescu este arestat, iar Gheorghe Racoveanu fuge din București ascunzându-se la mănăstirea Izbuc cinci luni de zile, unde face ucenicie pe lângă starețul Atanasie Popescu. Rămâne cu o mare nostalgie pentru călugărie, dar apostolatul laic [7] din exil îl face să rămână celibatar până la sfârșitul vieții.

A fost co-fondator al revistei teologice Predania, revistă de critică teologică, apărută prin anii 1935–1936[8] la București (împreună cu Nae Ionescu, care publică editoriale aici când Cuvântul era interzis). Aici Nae Ionescu publică editoriale în vremea în care Cuvântul fusese interzis. Din grupul de la „Predania” mai făceau parte: Preot I. D. Petrescu, Preot prof. Grigorie Cristescu, Ierod. prof. Firmilian Marin (devenit mitropolit al Olteniei), Ion V. Georgescu, Nicolae Popescu etc.[9]

Activitatea în exil (Germania)

Refugiat în Germania după lovitura lui Ion Antonescu împotriva Mișcării Legionare din 21–23 ianuarie 1941, a fost închis în lagărul de la Buchenwald, până în 1944.

În exil, George Racoveanu a dus o susținută activitate publicistică și asociativă, pe două planuri: unul creștin și ortodox, altul de combatere a comunismului ateu instalat în România ocupată de ruși după Cel De-al Doilea Război Mondial.

Pe plan creștin, personalitatea teologică a lui George Racoveanu este complexă: este la curent cu cele mai noi studii teologice, dar îi citește și îi prețuiește pe Sfinții Părinți și monahismul în general (începuse chiar să scrie un Pateric românesc[10]). Se află în dialog cu catolicii, dar devine un apologet de temut al Ortodoxiei atunci când aceasta este atacată.

Publică două reviste creștine în exil:

  • Îndreptar – Foaie pentru gând și faptă românească – Anul I, Munchen, 1951, Germania de Vest; publicație lunară (apare timp de aproape trei ani); Director: Gheorghe Racoveanu; Redactori: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, Părintele Alexandru Mircea (aceștia trei, catolici) și G. Racoveanu (ortodox)[11] Mai semnează în Îndreptar: N. I. Herescu, Emil Panaitescu, Mircea Eliade etc.
  • Cuvântul în exil (Anul I, Nr. 1, Iunie 1962, Freising, Germania de Vest)

Colaborează la traducerea, îndreptarea și publicarea mai multor scrieri bisericești și duhovnicești (împreună cu Msgr. Octavian Bârlea):

  • Rânduiala creștinească – carte de rugăciuni
  • Apostolul
  • Evanghelia
  • lucrări neterminate: Psalmii[12], Liturghierul

Pe planul cultural și politic, a fost „unul din stâlpii principali de boltă”[13] – președinte, secretar etc. – al multor asociații ale emigrației românești din exil:

  • Societatea Academică Română (Roma)
  • Uniunea Asociațiilor Românești din Republica Federală Germană (UARG)[14]
  • Institutul de Cercetări și Biblioteca Română din Freiburg
  • Asociația Românilor din Germania de Sud (Racoveanu a fost membru fondator)
  • Acțiunea Creștină-Socială Română (ASCR) din Republica Federală Germană[15]

Moartea și posteritatea

A murit la 1 mai 1967, ora 9:30, Lunea Paștilor din acel an, și a fost înmormântat la 4 mai (Joia luminată) în cimitirul din Waldfriedhof (Freising, Germania). Slujba a fost oficiată de preoții ortodocși Vasile Boldeanu (Paris, Franța) și Dumitru Emanoil Popa (Freiburg, Germania), în prezența multor personalități ale exilului românesc: monseniorul Octavian Bârlea (Biserica Greco-Catolică), Generalul Ion Gheorghe, Dr. Ion Emilian ș.a.

G. Racoveanu polemist

Monseniorul Octavian Bârlea spune despre el: „Avea întâi o inteligență rară, înclinată spre sentințe și sinteze, avea zestrea intuiției. Cât ai clipi, înțelegea de ce e vorba și avea răspunsul gata. Era ca făcut pentru scrimă – nu cu floreta, ci cu scânteierile minții, cu condeiul. A fost un polemist de mulțime admirat și de adversari temut. Știa să descopere îndată slăbiciunea argumentării adversarului și țintea în tendonul lui Achile. Făcuse din polemică o artă.”[16] Aceasta cu nobleță, omenie, generozitate, transfigurate de creștinism.[17]

La rândul lui, Mircea Eliade, prieten vechi de-al lui G. Racoveanu, spunea: „Anumite texte polemice ale lui G. Racoveanu par desprinse dintr-o antologie. Și acolo își vor găsi locul într-o zi: în Antologia literaturii polemice românești.”[18]

G. Racoveanu și ecumenismul

În 1952 are loc la Lund (Suedia), a treia conferință a Faith and Order, una din cele două ramuri ale proaspătului format Consiliu Mondial al Bisericilor (CMB [ro] / WCC [en] / COE [fr])[19]. Lucrările a mai multe comisii pregătitoare arătau că această conferință urma să facă trecerea de la metoda eclesiologiei comparate la cea a unui dialog care abordează chestiunile controversate dintre Bisericile creștine prin prisma unei hristologii nou testamentare comune.[20]

În aceste condiții, patriarhul ecumenic de la Constantinopol decide ca toate Bisericile ortodoxe să aibă o singură delegație, care „declară că are instrucțiuni să refuze a discuta cu cei de aci chestiuni de ordin dogmatic, deoarece în Biserica Răsăritului nu punctele de vedere teologice individuale, contează, ci credința Bisericii întregi. De aceea episcopii sinoadelor și-au rezervat dreptul de a hotărî numai asupra a ceea ce este fals în chestiuni de credință și a vesti ce este, sau ce nu este în conformitate cu credința Bisericii. Pentru aceste motive, delegația ortodoxă la Lund, aflată subt conducerea I.P.S. Sale, nu poate face altceva decât declarații pozitive și definitive asupra credinței ortodoxe; a se lăsa atrasă însă „în discuții sterile asupra chestiunilor dogmatice, liturgice și de disciplină, ori a participa la vot în aceste chestiuni, nu”!”[21]

Racoveanu comentează acest eveniment cu o nedisimulată satisfacție într-un articol din Îndreptar, care reflectă, fără alte necesare comentarii, poziția lui față de ecumenismul de tip CMB/WCC/COE:

„Cel ce făcea aceste declarații, în numele Patriarhului de Constantinopol, era unul din cei șase Președinți ai „Consiliului Ecumenic al Bisericilor”. Predecesorul său în această demnitate – răposatul arhiepiscop Ghermanos al Tiatirelor – obișnuise adunările „ecumenice” cu altfel de declarații. Dar iată că Biserica ortodoxă a Răsăritului își reia, printr'un gest, poziția pe care ea trebuie să stea. Practic, delegația Patriarhiei de Constantinopole era transformată, prin aceste declarații, în delegație de observatori, ca și delegația catolică.”
„Vraiștea din Bisericile ortodoxe ale Răsăritului a putut oferi lumii spectacolul târguirii pe chestiuni de credință = întotdeauna s'au găsit episcopi și teologi mireni ortodocși iubitori de călătorii și de „discuții sterile” asupra adevărurilor stabilite pentru totdeauna de Sinoade, împotriva „fraților eretici”.”
„Atitudinea delegației Patriarhiei ecumenice va îndurera, fără îndoială, pe mulți aventurieri ai teologiei: preoți urmăriți de putere, protopopi fără episcop, episcopi fără har, ș.a.m.d. Va îndurera și pe unii „progresiști” în trebile credinței. Dar nu e nimic de făcut: Biserica lui Hristos nu are ce căuta la iarmaroacele trebilor credinței. Iată de ce — cu tot tonul rusesc al unora din formulările ei — declarația ortodocșilor dela Lund însemnează un îmbucurător semn de revenire la matcă.”[22]

Poziția teologică a lui Racoveanu este că nu poate exista un adevărat dialog decât între Bisericile rămase pe temelia celor Șapte Taine, „fără de care nu poate fi vorba decât de pseudo-creștinisme”,[23] Cu catolicii însă, el refuză să polemizeze – „socotesc că nu poate fi lucru mai vătămător, astăzi și aici, decât polemica între catolici și ortodocși”[24] – sau să facă o apologie a Ortodoxiei, „așa cum se prezintă ea astăzi. Împotriva Ortodoxiei românești și a ortodoxiei altora am și eu multe de spus. Unele au fost și spuse. La timp și loc potrivit”.[25] Atât Biserica ortodoxă cât și Biserica romano-catolică sunt Biserici adevărate, drept care atât ortodocșilor, cât și catolicilor li se cuvine „să scoată în evidență tot ce unește cele două Biserici adevărate și să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viața acestor două Biserici”[26], dar ocolind cu grijă anumite puncte nevralgice, și ironizând „anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiție ecumenică”.[27]

G. Racoveanu și Mișcarea Legionară

Deși a luat în multe rânduri apărarea Mișcării Legionare, George Racoveanu nu a fost legionar, ci doar simpatizant al Mișcării, în anumite limite, definite de el însuși:

Întâmplarea face să nu fiu legionar. Când le-am luat legionarilor apărarea (în 1933) nu cunoșteam dintre ei pe altul, fără numai pe preotul Duminică Ionescu. Le-am luat apărarea fiindcă li se făcea nedreptate grea. Apoi am cunoscut oamenii. Și, cu timpul, am înțeles ființa mișcării revoluționare a lui Corneliu Codreanu: cea mai profundă revoluție spirituală în viața poporului român, de la creștinarea lui încoace. (Vorbesc de revoluția lui Corneliu Codreanu, de el creată, de el condusă și controlată până în momentul în care acest control asupra ei a fost, prin „aparatul de Stat”, curmat.)[28]

Teme ale gândirii lui G. Racoveanu

Omenia

Omenia, „frumusețea cea dintâi”, nu este o „anumită virtute”, ci mai degrabă o „antologhie”, „un buchet de flori ale sufletului”. Constantele spirituale ale omeniei ar fi:

  • iubirea de străini – „Cineva s-ar putea întreba dacă nu cumva în această revărsare de dragoste a Românului față de omul necunoscut lui nu se pot identifica urmele unei explicabile vanități omenești. Cine a cunoscut însă bucuria care inundă sufletul gazdei când vedea pe străin mulțumit, nu poate avea pentru faptă decât un răspuns: setea omului lui Dumnezeu de a se devota tocmai celui fără cunoscuți, fără așezare, fără cămin, e pricina bucuriei, care nu e aci decât semnul neîndoielnic al harului.”
  • ținerea cuvântului dat
  • sentimentul onoarei
  • dispoziția de jertfă
  • spiritul dreptății
  • modestie
  • credință în Dumnezeu

Scrieri

G. Racoveanu a publicat, începând cu anul 1930, peste o mie de articole de presă.

În volum

  • Gravura în lemn la Mânăstirea Neamțul (album cu 60 de planșe afară din text), Editura Fundația Regală pentru literatură și artă, 1940
  • Omenia și frumusețea cea dintâi (cu o prefață de Mircea Eliade), Editura Cuvântul, Freising, 1964, Germania
  • Omenia și frumusețea cea dintâi, Editura Predania, 2009, Romania
  • Despre ființa și existența Mișcării Legionare a lui Corneliu Codreanu, Freising, 1965
  • Nae Ionescu – fapte și cuvinte
  • Christentum und Moralische Aufrüstung, Editura Kurios, Freising
  • In Terra Aliena, Editura Cuvântul, Germania, 1966 (?) - volum de articole politice în limba germană.
  • Însemnări pentru istoria patriei
  • Mișcarea Legionară și Biserica, Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1973.

Ediții

  • Autobiografia Starețului Paisie (ediția a V-a, în slavonește și românește) scrisă de Platon Schimonahul, 1836. Reeditare în limba română, cu litere latine și în grai îndreptat de Gheorghe Racoveanu. Râmnicu Vâlcea, 1935
  • Convorbiri. Culegere de articole și eseuri de Nae Ionescu, selecționate sub îngrijirea lui Mircea Eliade și George Racoveanu, Freising 1951

Scrieri de G. Racoveanu pe internet

Note

  1. ↑ Prietenii îi spuneau „Ghiță” sau „Conu Ghiță”.
  2. ↑ „A studiat Teologia cu gând, la început, de a deveni preot de mir. Idealul pentru el sta însă în monahism.” – cf. Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  3. ↑ Cf. George Uscătescu, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  4. ↑ „La Cuvântul, unde a fost desigur cel mai bun dintre redactori, a scris numai ce a crezut el că trebuie să scrie și niciodată ce i-au spus alții că ar fi bine să scrie. Această poziție de înaltă etică gazetărească nu a părăsit-o nici când.” – Dr. Ion V. Emilian, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  5. ↑ În anii de scriitură la Cuvântul, între 1930 și decembrie 1933, publica uneori mai multe articole pe săptămână, și asigura rubrica „Duminica”, preluată de la Nae Ionescu.
  6. ↑ Informație dată de Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  7. ↑ Pr. Vasile Boldeanu îl numește „începătură apostolatului laic” în Biserica Română (Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967)
  8. ↑ Cf. Pr. Vasile Boldeanu, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  9. ↑ Octavian Bârlea, în volumul colectiv: Biserica Română Unită – două sute cincizeci de ani de istorie, DOCUMENT, Madrid 1952 (Cluj Napoca 19982), cap. „Biserica Română Unită între cele două Războaie Mondiale”, II. „Biserici” și „Biserică”: Curente mai înalte.
  10. ↑ Cf. Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  11. ↑ În articolul „Catolicism și Ortodoxie” (Cuvântul în exil, Nr. 42–43, Noemvrie-Decemvrie 1965) G. Racoveanu povestește el însuși istoria acestei publicații astfel:
    „Acum 15 ani apărea în Exil publicația lunară: ÎNDREPTAR. Redactorii ei: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, scriitorul acestor rânduri și Părintele Alexandru Mircea, s'au străduit, vreme de aproape trei ani de zile, să scoată în evidență tot ce unește cele două Biserici adevărate și să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viața acestor două Biserici, ei au ocolit cu grijă punctele nevralgice. Dar și aci, nu s'au sfiit să ironizeze anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiție ecumenică.
    Fiind toți Români, redactorii s'au plecat adesea asupra raporturilor dintre cele două biserici românești. Au subliniat patriotismul „trădătorilor” de la 1700 și al urmașilor lor; au scos în evidență respectul ortodocșilor neuniți cu Roma pentru tradiția sfinților Părinți ai Bisericii, una și aceeași ortodoxă și universală, sfântă și apostolică.
    Acțiunea aceasta de la ÎNDREPTAR era lucru neobișnuit. Pentru ortodocși „papistașii” erau niște îndepărtați de la dreapta credință în Cristos. Pentru catolici așa numiții „ortodocși” erau schismatici, ieșiți de sub jurisdicția urmașilor apostolului Petru.
    Oamenii cu minte bună au aplaudat acțiunea de la ÎNDREPTAR. Dar cei cu mintea de alt fel, și-au arătat nemulțumirea. Situația de un redactor ortodox la trei catolici i-a făcut pe unii ortodocși să-și bănuiască reprezentantul de „catolicire”. Faptul că Biserica ortodoxă era tratată drept Biserică adevărată – tot atât de adevărată ca și Biserica romano-catolică – i-a determinat pe mai mulți catolici să spună că ortodoxul de la ÎNDREPTAR i-a câștigat pe catolici pentru ... ortodoxie.
    Și așa, publicația ÎNDREPTAR a trebuit să-și înceteze apariția. Uneltirea – trebuie s'o spun – a fost a fraților catolici.”
  12. ↑ Traducere de Octavian Bârlea și George Racoveanu, după Liber Psalmorum. Nova e textibus rimigeniis interpretatio latina cum notis criticis et exegeticis, Roma, 1945. Fragmente din această traducere se găsesc în lunarul Îndreptar (1951–1953).
  13. ↑ Cf. G-ral Ion Gheorghe, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  14. ↑ Racoveanu a fost președinte al UARG; în 1966 președinte era Virgil Mihăilescu
  15. ↑ În 1966: Președinte – General Ion Gheorghe; Vice-președinte – G. Acrivu; Secretar general – G. Racoveanu; Casier – G. Stoia; alți membri activi: Alex. Păunescu, Dr. Suciu, G. Balotescu-Bordea, Traian Boeru, Mircea Orendovici. La al doilea congres al asociației, din 17–18 septembrie 1966 (Koln, Haus der Begegnung), unanimitatea membrilor votează o Moțiune prin care „Congresul recunoaște în persoana Prea Sfințitului Dr. Teofil Ionescu pe episcopul Românilor ortodocși din întreaga Germanie liberă” (cf. Cuvântul în exil, Nr. 51–52, August–Septemvrie 1966)
  16. ↑ Msgr. O. Bârlea, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  17. ↑ Ibidem
  18. ↑ Mircea Eliade, în: Cuvântul în exil, nr. 58–59, martie – aprilie 1967
  19. ↑ Consiliul Mondial al Bisericilor a luat naștere în 1948 prin unirea a celor mai mari două mișcări ecumenice ale vremii: Faith and Order (axată mai mult pe dialogul de credință) și Life and Work (axată mai mult pe mărturia comună a creștinilor în chestiuni de interes general, cum ar fi pacea, mediul înconjurător etc.).
  20. ↑ Cf. art. „Faith and Order”, în: Dictionary of the Ecumenical Movement, WCC Publications, Geneva (ediția a 2-a: 2006).
  21. ↑ G. Racoveanu, „Surpriza de la Lund”, în: Îndreptar, Anul II, Nr. 10, Septemvrie 1952.
  22. ↑ Ibidem.
  23. ↑ G. Racoveanu, „Catolicism și Ortodoxie”, în: Cuvântul în exil, Numerele 42/43, Noemvrie – Decemvrie 1965 (articol ce comentează ridicarea reciprocă, în 1965, a anatemelor de la 1054, aruncate de cardinalul Humbert și patriarhul Cerularie).
  24. ↑ George Racoveanu, „Ce-i lipsește Ortodoxiei...”, în: Cuvântul în Exil, Numerele 51/52, August – Septemvrie 1966. Sublinierile aparțin autorului.
  25. ↑ Ibidem.
  26. ↑ G. Racoveanu, „Catolicism și Ortodoxie”, în: Cuvântul în Exil, Numerele 42/43, Noemvrie – Decemvrie 1965. Sublinierile aparțin autorului.
  27. ↑ Ibidem.
  28. ↑ Din articolul: G. Racoveanu, „La un sfert de veac...”, în: Cuvântul în exil, Nr. 42/43, Noemvrie – Decemvrie 1965, pag. 4.

Surse

  • Colecția revistei Cuvântul în exil (și îndeosebi nr. 58–59, martie – aprilie 1967, ieșit la moartea lui G. Racoveanu)
  • Colecția revistei Îndreptar
  • Articolul „Gheorghe Racoveanu”, în volumul: Intelectualii și Mișcarea Legionară (autori: Nicolae Hristu, (+) Octavian Daniel, Alexandru Mircea), Editura Fundației Culturale „Buna Vestire”, 2000
  • Publicații legionare, de Nicolae Niță
  • Calinic, Episcop al Argeșului și Muscelului, Omenia și frumusețea cea dintâi, articol în ziarul Societatea Argeșeană din 8 iulie 2005 (rubrica „Un bob de înțelepciune”)
  • Iulian Nistea, „George Racoveanu (1900–1967)”, în: Buletinul Bisericii Ortodoxe Române „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris, iunie 2007
  • Iulian Nistea, „George Racoveanu și ecumenismul”, în: Tabor (revistă de cultură și spiritualitate românească), Anul I, Nr. 4, Iulie 2007.
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=George_Racoveanu&oldid=56693”