Bazilică
Bazilica este un tip arhitectural de biserică din epoca Imperiului Roman creștin sau a Imperiului bizantin.
Cuvântul latin basilica (lat. basĭlĭca, d. vgr. basiliké) desemna inițial un tip de clădire romană folosită ca principal edificiu public pentru tranzacționarea afacerilor și gestionarea problemelor legale, magistrații conducându-și activitățile de pe o platformă ridicată situată în absida de la capătul clădirii. Aceste clădiri erau de obicei amplasate în forum, în centrul orașelor romane.
Odată cu legalizarea creștinismului în timpul împăratului Constantin cel Mare, forma bazilicii s-a dovedit adaptabilă pentru riturile creștine și a fost adoptată pentru construirea unor biserici mari.
Bazilica este o clădire lungă, dreptunghiulară, cu nave laterale separate de nava centrală prin coloane. Nava centrală este de obicei mai lată și uneori mai înaltă decât navele laterale. Acolo unde acoperișul navei centrale este mai înalt decât cel al navelor laterale, ferestrele clerestoriului permit luminii să pătrundă direct în zona navei. În uzajul creștin, absida a devenit zona altarului.
Exemple clasice notabile de biserici în stil bazilical includ: Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol și Biserica Nașterii Domnului din Betleem, amândouă din timpul împăratului Iustinian I.
