Copie
Copia (sl. kopia) sau sulița sau lancea (gr. λογχη) este un obiect sau instrument liturgic ca un mic cuţit în formă de lance, de care se foloseşte preotul la proscomidie pentru a tăia prescurile aduse de credincioşi. Copia are vârful cu două tăişuri şi capătul de sus se termină de obicei cu o cruce.
După ce a tăiat în mod ritual cu copia prescura și a scos Agnețul, preotul împunge partea IC a agnețului în amintirea a ceea ce s-a întâmplat la răstignire și spune cuvintele comemorative: „Și unul din ostași cu sulița coasta Lui a împuns; și îndată a ieșit sânge și apă” (Ioan 19, 34).