Psaltirea în versuri
Psaltirea în versuri (1673) a mitropolitului Dosoftei este prima versificare a Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, considerată „în cultură și literatură ceea ce este Voronețul în pictură” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga)[1] în România.
Psaltirea în versuri este o operă complexă și originală, Dosoftei inspirându-se din izvoare felurite, dar mai ales din poezia populară. Astfel, lucrarea este o operă națională românească, în care ierarhul-poet „a prezentat țara și realitățile ei politico-sociale, poporul cu viața și năzuințele lui”[1].
Cuprins
Context istoric
Versificarea psalmilor a apărut în Apusul Europei, mai ales în urma Reformei, când, în noile biserici protestante, fără icoane, fără liturghie, sufletul își căuta înălțarea spre cele cerești numai pe scările extazului liric și melodic.
În Franța, primul care a versificat 50 de psalmi a fost Clément Marot (1496-1544), urmat de Jean Calvin (1509-1564) și de discipolul său, Théodore de Bèze (1519-1605), scriitor și teolog, de Jean Passerat (1534-1602) și alții. Psaltirea versificată în limba franceză s-a cântat până târziu, trecând și în poezia populară, așa cum s-a întâmplat și în alte țări, fiind cea mai răspândită Psaltire rimată. Ea a găsit imitatori pretutindeni, în Germania, Italia, Spania, Anglia, Danemarca, Suedia, Boemia, Ungaria etc. Unele versificări maghiare calvine au fost traduse și în românește (Mihai Halici, Ioan Viski ș.a.).
În Polonia cea mai artistică versificare a Psaltirii a făcut-o călugărul catolic Jan Kochanowski (1530-1584), cel mai de seamă poet polonez până la Adam Mickiewicz (sec. XIX). Psaltirea în versuri a lui Kochanowski (tipărită în 1579) s-a retipărit în zeci de ediții (24 până în 1641), cunoscând o largă răspândire în toată Polonia.
În acest curent general de versificare a Psaltirii trebuie așezat și mitropolitul Dosoftei, primul care a versificat această carte biblică într-o limbă națională în cadrul Bisericilor ortodoxe.
Tipărirea
Pentru că vechea tiparniță care exista în Moldova în timpul domnitorului Vasile Lupu și a mitropolitului Varlaam nu mai funcționa, mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să-și tipărească primele lucrări în afara hotarelor țării, la mănăstirea ucraineană de la Uniev, în Polonia.
Acolo a tipărit, în 1673, Psaltirea în versuri, prima lucrare poetică de mari proporții în limba română, și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, „tălmăcit de pre limbă slavonească pre limbă românească, cu ostenala și sârguința lui”. Acatistul este tipărit cu aceleași litere și pe aceeași hârtie ca și Psaltirea, fiind legat mai totdeauna cu ea.
Prefață
În „cuvântul către cetitoriu” Dosoftei dădea câteva îndrumări ermineutice, lucrate, după cum mărturisea el, de „tizul” său, patriarhul Dositei (Dosoftei) al Ierusalimului, pe când era diacon al patriarhului Nectarie. În textul propriu-zis, apar numeroase note explicative scurte, precum și unele comentarii mai largi (la Ps. 28, 50, 86, 121).
În însăși foaia de titlu a Psaltirii, se preciza că a fost lucrată „cu multă osteneală, în mulți ani, socotită și cercată prin sfintele cărți și di-aciia pre versuri tocmită, în cinci ani foarte cu osărdie mare”.
Iar în prefață mărturisea:
- Ni s-au părut smerenii noastre a hi lucru de treabă și de folos de spășenie (- mântuire, n.n.) tâlcovania aceștii svinte cărți a svîntului prooroc David, carea ieste plină de rugă şi plină de tainele cele mari a lui Dumnezău. Pentr-aceia, cu multă trudă și vreme îndelungată, precum am putut mai frumos am tălcuit ș-am scris precum au vrut Dumnezău, să poată trage hirea omului cătră cetitul ei.
Și în adevăr Dosoftei s-a străduit să versifice cei 150 de psalmi, „precum a putut mai frumos”, dând culturii românești o lucrare masivă, în 8.634 de versuri (peste 500 de pagini).
Conținut și influențe literare
Exagerarea influenței polone
S-a susținut mult timp, începând cu Ioan Bianu, care i-a reeditat Psaltirea, că Dosoftei s-a inspirat, în versificarea psalmilor săi, din Jan Kochanowski. O asemenea afirmație este exagerată[1]. Profesorii Nicolae Iorga, Ovid Densusianu, Sextil Pușcariu, Augustin Z. N. Pop ș.a. admit doar sugestia care putea veni de la Psaltirea polonă, accentuând însă nota originală a operei dosofteiene și influența exercitată asupra ei de versul popular românesc.
O raportare critică a celor două Psaltiri „arată limpede diferențe metrice dintre cele mai însemnate, care exclud orice dependență a Psaltirii lui Dosoftei de cea polonă”[1]. De altfel, s-a constatat că Dosoftei a tradus mai întâi Psaltirea în proză (tipărită abia în 1680) și apoi a versificat-o.
Analiză literară
Psalmul 46
Mulți din psalmii mitropolitului moldovean stau mărturie că ei sunt inspirați din poezia populară românească.
De pildă, cunoscutul psalm 46:
Limbile să salte
Cu cântece-nalte
Să strige-n tărie
Glas de bucurie,
Lăudând pe Domnul
Să cânte tot omul.
Domnul este tare.
Este-mpărat mare
Preste tot pământu
Și-și ține cuvântul.
Supusu-ne-au gloate
Și limbile toate.
De ni-s supt picioare
Limbi de pre supt soare...
Versurile acestea prezintă asemănări vădite cu cele are Mioriței:
Flueraș de fag
Mult zice cu drag,
Flueraș de os
Mult zice duios etc.
sau cu unele din Legenda mănăstirii Argeș:
Cât îl auzea
Domnu-nveselea
Și curând pleca
Spre zid apuca
Cu nouă zidari
Nouă meșteri mari...
Psalmul 136
Psalmul 136, care plângea durerea evreilor aflați în robie, era versificat astfel:
La apa Vavilonului,
Jelind de țara Domnului,
Acolo șezum și plânsăm
La voroavă ce ne strânsăm,
Și cu inemă amară
Prin Sion și pentru țară
Aducându-ne aminte,
Plângeam cu lacrimi herbinte.
Și bucine ferecate
Lăsăm prin sălci aninate.
Și acesta prezintă asemănări cu vechiul cântec ciobănesc:
Jelui-m-aș munților
De dorul părinților,
Jelui-m-aș brazilor
Tot de dorul fraților,
sau cu versurile Mioriței:
Că la nunta mea
A căzut o stea...
Psalmul 53
Dar între psalmii versificați de Dosoftei se găsesc unii care, se poate spune „fără exagerare” [1], îl arată ca pe un poet foarte talentat și ca un strălucit precursor al lui Mihai Eminescu și Tudor Arghezi. Iată de pildă câteva versete din psalmul 53:
Doamne mă spăsește
Cu svântul Tău nume
Fă-mi giudeț pre lume
Și-ntreg mă ferește
Cu-a Ta putere
Grije când am multă
Tu, Doamne, mi-ascultă
Ruga din tăcere,
comparabile cu versurile eminesciene:
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor
Ascult-a noastre plângeri
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară
O, maică prea curată
Și pururea fecioară.
Tot așa și versurile:
Peste luciu de genune
Trec corăbii cu minune,
Acolo le vine toană
De fac chiții gioc și goană.
(la Eminescu: Dintre sute de catarge...).
Psalmul 102
Psalmul 102, unul din cunoscuții psalmi de pocăință ai împăratului și proorocului David, ca și alții, se pare că au inspirat și pe Tudor Arghezi în Psalmii săi.
Adaptări lexicale
Merită să fie subliniat și faptul că Dosoftei - fără a se îndepărta de textul biblic - a introdus diferite cuvinte românești, localizând anumite situații: vorbește, de pildă, de ocine, descălecări de țară, moșii, boieria lui Iuda, zimbri, bucium, cobuz, colaci, slănină. Iată de pildă câteva versuri de preamărire a lui Dumnezeu, dar care erau potrivite și pentru proslăvirea unui domn moldovean întors biruitor de pe câmpurile de luptă:
Cântați Domnului în strune,
În cobuz de viersuri bune,
Și din ferecate surle
Viersul de psalomi să urle,
Din bucium de corn de bour
Să răsune până-n nour.
Alte versuri
În încheierea acestor considerații, trebuie adăugat că între psalmii 131 și 132, Dosoftei a mai adăugat opt versuri, în care arăta binefacerile păcii și ale bunei înțelegeri între oameni.
De asemenea, la sfârșitul Psaltirii sunt întâlnite 18 versuri alcătuite de cronicarul Miron Costin, în care sublinia originea romană și unitatea poporului român. Ele au fost alcătuite de cronicar în limba polonă, iar Dosoftei le-a redat aici în românește. Urmează alte 12 versuri - sub titlul „Apostrof” - care aparțin tot lui Dosoftei, în care vorbea despre zbuciumul celor ce aleargă după bunuri pământești.
Pe ultima filă a cărții se află imnul „Pe Tine Dumnezeule Te lăudam” al Sfântului Niceta de Remesiana, în slavonește.
Răspândire
În sfârșit, trebuie să reținut și faptul că Psaltirea mitropolitului moldovean a circulat în toate ținuturile locuite de români, intrând în cântecele de stea și în colinde, precum și în creația dramatică a Vifleimului (Psalmii 46, 47, 48, 49, 94, 96, 97, 101, 136, 137 etc.).
Mulți dintre psalmii de la 1673 intrați în colinde și cântece de stea, cu melodie proprie, au fost apoi culeși și publicați mai târziu de Anton Pann sau în alte culegeri de folclor (S. Fl. Marian, T. Pamfile etc.). În Transilvania și Maramureș s-au copiat unii din psalmii săi de către logofătul Matei Voileanu și logofătul Crăciun din Dumbrăveni, pe paginile unor cărți de slujbă.
Note
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
