Ritul occidental

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Ortodoxia de rit apusean sau ritul occidental o un fel aparte de slujire din cadrul cultului creştin ortodox bazat pe tradiţiile liturgice ale bisericilor ortodoxe apusene din perioada de dinaintea marii schisme. Creştinii ortodocşi de rit apusean împărtăşesc pe deplin credinţa ortodoxă la fel ca şi fraţii lor de rit bizantin, iar în prezent, toţi episcopii care păstoresc astfel de parohii sunt ei înşişi de rit bizantin.

Acest articol face parte
din seria despre

Ortodoxia de rit apusean
Istoric
Secolul al XIX-lea
Secolul XX
Critici
Liturgică
Liturghia Sfântului Grigorie
Liturghia Sfântului Tihon
Liturghia Sfântului Gherman
Ritul de la Sarum
Ritul Galican
Stowe Missal
Asocieri
Vicariatul ritului apusean
Societatea Sfântului Vasile
Biserica Ortodoxă a Franţei
Mănăstiri
Christminster
Sfântul Petroc
Editaţi această casetă


Cuprins

Istoria modernă

Secolul al XIX-lea

Articol principal: Ortodoxia de rit apusean în secolul al XIX-lea

În 1864, preotul Joseph Julian Overbeck în vârstă de 44 de ani, un fost preot catolic german care părăsise preoţia deziluzionat de supremaţia papală, a devenit luteran şi apoi s-a căsătorit, ulterior fiind primit prin ungere cu mir în Biserica Ortodoxă. El a publicat în 1866 lucrarea Ortodoxia catolică şi anglo-catolicismul în care prezintă bazele activităţii sale din următorii douăzeci de ani. Un an mai târziu, el a început publicarea unui periodic intitulat Revista catolică ortodoxă, cu scopul de a promova ortodoxia şi de a respinge catolicismul şi protestantismul.

În 1867, Overbeck, a adresat o petiţie cu 122 de semnături din partea membrilor Mişcării Oxford Movement către Biserica Ortodoxă Rusă pentru înfiinţarea unui rit occidental în comuniune deplină cu ritul răsăritean. A fost formată o comisie din şapte membri ai sinodului care l-a invitat pe Overbeck să-şi prezinte cererea. Ideea a fost apoi aprobată iar Overbeck a trimis o propunere de liturghie apuseană. Baza propunerii lui Overbeck o constituia ritul din 1570 la care a adăugat epicleza şi imnul Trisaghion. Acest rit a fost prezentat în 1871 şi aprobat de comisie după examinare. Overbeck şi-a concentrat eforturile asupra mişcării vechilor catolici, care respingeau infailibilitatea papală. El a continuat polemicile cu convertiţii catolici, anglicani şi ortodocşi care foloseau ritul bizantin.

În 1876, Overbeck a emis un apel la diversele Sfinte Sinoade, călătorind la Constantinopol în 1879. Acolo, el s-a întâlnit cu Patriarhul Ecumenic care l-a autorizat să elaboreze predici şi apologetici. În 1881, a fost obţinut un oarecare succes când Patriarhul Ecumenic a fost de acord că Apusul are dreptul la o biserică şi un rit apusean.

Totuşi, lucrurile s-au oprit aici. Căsătoria lui Overbeck după hirotonirea catolică a constituit un impediment canonic în calea preoţiei sale, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei opunându-se planului său privind Bisericile Ortodoxe, apariţia Revistei catolice ortodoxe a încetat şi, începând cu 1892, el a admis eşecul datorită Bisericii Greciei acelor timpuri. Overbeck a adormit în 1905.

Secolul XX

Hirotonirea întru episcopie a lui Reginald Weller ca episcop co-vicar la Fond-du-Lac, 1900.
Articol principal: Ortodoxia de rit apusean în secolul XX

Ritul occidental a continuat să existe. În 1890, o parohie catolică veche elveţiană din Wisconsin, pătorită de Părintele Joseph Rene Vilatte, a fost primită de Episcopul Vladimir (Sokolovsky); cu toate acestea, Părintele Vilatte şi-a îndreptat biserică, în scurt timp, către catolicismul vechi. În 1911, Arnold Harris Mathew, un episcop catolic vechi a intrat în comuniune cu Patriarhia Antiohiei, dar în curând şi-a urmat propria cale, totuşi, lăsând în urmă un model de aderare la ortodoxie pentru grupurile viitoare de rit occidental. În 1926, Biserica Naţională Catolică Poloneză, formată din şase parohii, a fost primită în Biserica Ortodoxă Poloneză, înfloritoare până în momentul în care a fost nimicită de nazişti. [1] [2]

Implicarea Sfântului Tihon în ritul occidental a fost una mai de durată. În timp ce păstorea misiunea rusă din America, câţiva episcopalieni s-au arătat interesaţi de aderarea la ortodoxie dar cu păstrarea tradiţiilor liturgice anglicane. Trimiţând în 1892 Cartea de rugăciuni obişnuite către Sfântul Sinod, Sfântul Tihon s-a întrebat despre viabilitatea unei astfel de idei; în 1904, Sfântul Sinod a admis posibilitatea acestei idei, elaborând multe note despre cum Cartea de rugăciuni obişnuite poate fi folosită într-o manieră ortodoxă. Sfântul Tihon nu a primit nici un episcopalian care să folosească cultul anglican revizuit, dar a pus temelia pentru primirea în ortodoxie şi pentru liturgica Vicariatului ritului occidental. [3]

A existat şi o mişcare a ritului occidental în Franţa importantă, cel mai mare grup din această mişcare activă şi în zilele noastre fiind Union des Associations Cultuelles Orthodoxes de Rite Occidental (UACORO - Uniunea Asociaţiilor Culturale Ortodoxe de Rit Occidental).

Statele Unite

Arhiepiscopia Antiohiană a primit sub oblăduirea ei cel mai stabil şi de succes grup de rit occidental, Societatea preoţilor de mir Sfântul Vasile, în 1961. După primire, ei au devenit Vicariatul de rit occidental, iar liderul lor, Alexander Turner, a devenit preot ortodox şi vicar-general până în 1971 al Vicaritului. După adormirea acestuia, Părintele Paul W.S. Schneirla a devenit vicar-general.

Pe lângă parohiile care formau fosta Societate, au fost primite şi alte parohii în cadrul Vicariatului de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei Antiohiene, în special din cauza involuţiei teologice şi practice a Bisericii Episcopaliene din SUA. Pe lângă acestea, au fost fondate câteva misiuni de rit occidental, unele crescând până la nivelul de parohie.

Biserica Rusiei a primit comunitatea de vechi catolici din New York în 1962 ca şi Mănăstirea Muntele Regal, care s-a mutat ulterior la Woodstock, New York, sub Arhiepiscopul Ioan (Wendland) al Exarhatului Rus de America de Nord. Mai târziu această comunitate a fost primită în Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, sub Arhiepiscopul Nikon (Rklitzsky). În 1993, mănăstirea a fost redenumită Christminster şi mutată în Providence, Rhode Island, sub episcopul Ilarion de Manhattan (de la data transferului). Stareţul actual este Dom James Deschene.

Restul lumii

De asemenea, în 1995, Biserica Antiohiei a înfiinţat un protopopiat britanic pentru a primi convertiţii din Biserica Angliei. Nu toate parohiile ţin ritul occidental.

În Australia şi Noua Zeelandă, ritul occidental s-a dezvoltat în principal pe seama comunităţilor anglicane. Arhiepiscopul Ilarion (Kapral) de Sydney, al ROCOR, a primit câteva comunităţi sub omoforul său în timp ce alte comunităţi au intrat sub păstorirea Episcopului Gibran sau a Mitropolitului Arhiepiscop Pavel, amândoi aparţinând de Biserica Antiohiei. Au fost primite şi alte grupuri mici care au urmat ritul occidental dar, de obicei, fie au avut un impact minor fie şi-au declarat independenţa curând după primire.

De asemenea, unele parohii de rit occidental fac parte din bisericile ortodoxe orientale. Patriarhia siriană a Antiohiei l-a hirotonit pe Antonio Francisco Xavier Alvarez ca Arhiepiscop de Ceylon, Goa şi India în 1889, înfiinţând sub păstorirea sa o eparhie de rit roman; în 1891, sirienii l-au hirotonit pe Joseph René Vilatte, menţionat anterior, ca arhiepiscop pentru americanii vechi catolici.

Liturghia

Parohiile de rit occidental nord-americane urmează, în general, unul (uneori amândouă) dintre cele două tipuri de tradiţii liturgice de rit occidental. Majoritatea slujesc Liturghia Sfântului Tihon de Moscova, care este o adaptare a slujbei de Împărtăşire din Cartea de rugăciuni obişnuite anglicană din 1928 şi din Misa anglicană în ediţie americană ca Liturghie duminicală. Până în 1977, toate parohiile de rit occidental slujeau doar Liturghia Sfântului Grigorie cel Mare, care este o formă modificată a mesei vechi cunoscută romano-catolicilor înainte de reformele liturgice de la Vatican II din anii 1960. Numeroase parohii din Vicariatul de rit occidental continuă să slujească liturghia gregoriană. Totuşi, majoritatea acestor parohii de rit occidental slujesc mai mult de o liturghie săptămânal şi multe parohii tihoniene slujesc liturghia gregoriană în zilele de lucru ale săptămânii. Se asemenea ritul roman benedictin complet este autorizat.

Liturghia ritului occidental are mult mai puţine elemente repetitive decât elementele corespondente din ritul bizantin şi, în general, este mai vioaie şi mai succintă. Clerul poartă veşminte occidentale distincte iar credincioşii urmează obiceiuri pioase şi adecvate cu tradiţiile din care fac parte.

Dezvoltarea liturgicii actuale din cadrul Vicariatului ritului occidental face obiectul următoarei precizări:

Mitropolitul Antonie a fost foarte conştient că ritul occidental este "o muncă pentru specialişti." Noul cult de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei trebuie să fie supervizat de "o comisie de teologi ortodocşi," un comitet consultativ de clerici sau laici calificaţi în recomandări către mitropolit şi care să determine "modul de primire a grupurilor care doresc să facă parte din ritul occidental şi caracterul cultului care să fie folosit, dar şi autorizarea textelor liturgice oficiale." Prima comisie a Vicariatului de rit occidental, convocată de Mitropolitul Antonie în 1958, a fost formată din Părinţii Paul Schneirla, Stephen Upson, Alexander Schmemann şi John Meyendorff. Schneirla, Schmemann şi Meyendorff, în special, au putut observa ritul occidental de aproape în Franţa, aşa cum fusese el acceptat de ucazul rus din 1936. Schneirla considera, în particular, lucrările lui Schmemann ca fiind cheia acestei misiuni, deoarece acesta era familiarizat cu Mişcarea Liturgică din cadrul comunităţilor romano-catolică şi anglicană. Schmemann, îndeosebi, a fost un instrument de contopire a ceremonialelor care erau separate în cadrul cultului romano-catolic – botez, confirmare şi prima Euharistie – într-o singură ceremonie, conform cu spiritul ortodoxiei.
În Ianuarie 1962, a fost emis Cultul Ritului Occidental, "care stabilea formele liturgice, obiceiurile şi disciplina," pe baza principiilor adunate în răspunsul din 1904 al Sinodului moscovit către Sfântul Tihon, pe baza autorizaţiei cultului ritului occidental de către Mitropolitul Gherasim (Messarah) de Beirut şi a ucazului rus al Mitropolitului Serghie din 1932.[4]

Ironic, înainte de angajamentul şi implicarea hotărâtoare în structura actualului cult al ritului occidental, Părintele Schmemann îl criticase într-un răspuns din 1958 adresat Părintelui Schneirla,din Lumea.[5] Cu toate acestea, după criticismul său, Părintele Schmemann a lucrat la înfiinţarea Vicariatului ritului occidental şi, chiar dacă ulterior, la înfiinţarea unui seminar de rit occidental la Paris.

Comunităţile parohiale

De departe, cel mai mare grup de astfel de parohii îl constituie Vicariatul ortodox de rit apusean care face parte din Arhiepiscopia Creştină Ortodoxă Antiohiană a Americii de Nord. Alte parohii de rit occidental antiohiene aparţin de Arhiepiscopia Creştină Ortodoxă Antiohiană a Australiei şi Noii Zeelande.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR) are câteva parohii de rit occidental pe lângă două mănăstiri, una situată în Tasmania iar cealaltă în Rhode Island care urmează tradiţia liturgică benedictină. Fosta Mănăstire Sfântul foloseşte liturghia ritului de la Sarum în Engleză. Misiunile şi parohiile de rit occidental din Tasmania folosesc fie Sarum fie "Liturghia engleză", o slujbă de limba engleză din 1549 concepută pe baza Cărţii de rugăciuni obişnuite - Book of Common Prayer anglicane dar care conţine anumite elemente din ritul de la Sarum.

Stareţul Dom Augustin (Whitfield), care va conduce mai târziu Mănăstirea Mount Royal, numită în prezent Christminster (sau Mănăstirea Hristos Mântuitorul), în comuniune cu ROCOR, îi spunea odată Sfântului Ioan Maximovici că a fost dificil să promoveze ortodoxia de rit occidental, la care sfântul a replicat: "niciodată, niciodată şi niciodată să accepţi ca cineva să-ţi spună că, pentru a fi ortodox, trebuie să fii şi răsăritean. Apusul a fost ortodox timp de o mie de ani, iar liturghia apusului este, de departe, mai veche decât oricare din ereziile acestuia." [6]

Biserica Ortodoxă a Franţei—care în prezent are o situaţie ambiguă faţă de lumea ortodoxă, dar a fost o vreme când era păstorită de Sfântul Ioan Maximovici iar, ulterior de Biserica Ortodoxă Română—foloseşte, de asemenea, liturghia de rit occidental concepută pe baza vechilor materiale liturgice galicane, deşi foloseşte frecvent elemente bizantine.

Pe lângă acestea, Sfântul Sinod din Milano, un grup de Vechi calendarişti, are câteva comunităţi (inclusiv o mănăstire în Statele Unite în West Milford, New Jersey, Abaţia Sfântul Nume) care foloseşte cultul după ritul occidental, inclusiv Ritul de la Sarum în variantă restaurată, care diferă în anumite puncte de cel folosit de ROCOR. Sinodul din Milano a investit un efort considerabil în restaurarea cultului apusean de dinainte de schismă, mai degrabă decât cultul modern igienizat.

Trebuie precizat că, de asemenea, există numeroase grupuri care folosesc diferite forme de rit occidental, a.a-numite şi uneori autodenumite ortodoxe, dar care nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă istorică.

Criticism

Articol principal: Critici la adresa ritului occidental

Ortodoxia de rit occidental nu este lipsită de criticii săi. Obiecţiile privesc dorinţa de uniformitate liturgică în cadrul ortodoxiei şi frica de faptul că vicariatele de rit occidental sau alte structuri de rit occidental au dus la crearea unei structuri organizatorice para-ecleziastice în cadrul Bisericii. Unii pun la îndoială sinceritatea parohiilor de rit occidental ca grupuri convertite în întregime sau parţial. Pe lângă acestea, lipsa unei continuităţi liturgice a ritului occidental îi îngrijorează pe unii creştini ortodocşi.

Dacă ritul occidental va supravieţui în Biserica Ortodoxă şi va fi acceptat de majoritatea care urmează ritul bizantin rămâne un lucru de văzut. Între timp, episcopii de rit bizantin care păstoresc parohiile de rit occidental—şi mulţi din cei care nu au tangenţă cu parohiile de rit occidental—continuă să considere turma lor de rit occidental ca fiind creştină ortodoxă şi îi consideră pe enoriaşi ca fiind în comuniune deplină cu restul Bisericii Ortodoxe.

Pe de altă parte, unii creştini ortodocşi de rit bizantin nu recunosc ortodoxia acelora din ritul occidental (în ciuda faptului că sunt sub jurisdicţia episcopilor de rit bizantin cu care ei înşişi sunt în comuniune) şi participă la Euharistia slujită în parohiile de rit occidental, declarându-i pe aceştia ca fiind "romano-catolici," "schismatici," sau "Uniţi întorşi." Totuşi, nici o parohie ortodoxă nu poate respinge acordarea Sfintei Împărtăşanii credincioşilor de rit occidental aflaţi în vizită, indiferent de sentimentele lor privind canonicitatea ritului occidental, indiferent de sentimentele lor despre conceptul ortodoxiei de rit apusean. Până în prezent nu au apărut schisme între episcopii Bisericii Ortodoxe privind subiectul parohiilor de rit occidental.

Izvoare

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi