Vechi calendariști

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Vechi calendariștii sunt creștini ortodocși care s-au opus utilizării calendarului liturgic iulian revizuit (un calendar similar celui Gregorian combinat cu Pascalia ortodoxă) la începutul secolului XX ajungând chiar la limitarea sau întreruperea comuniunii cu acei ortodocși care au trecut la calendarul iulian revizuit. Prin citarea anatemelor din secolul al XVI-lea împotriva calendarului gregorian emise de trei sinoade pan-ortodoxe din Constantinopol, împreună cu diferite condamnări de la sinoade locale, ei au devenit unii dintre cei mai vocali critici nu numai ai noului calendar liturgic, dar și ai ecumenismului în general, care este văzut ca fiind cauza rădăcină a revizuirii calendarului.

Istoric

În 1920, Patriarhul Locum Tenens, Doroteu de Prusa, a emis o Enciclică "Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni"[1], care a marcat oficial participarea Ortodoxiei la Mișcarea Ecumenică. (Vezi Ecumenism.) Enciclica, prilejuită de formarea Ligii Națiunilor și cu acest eveniment în vedere, a dat unsprezece sugestii astfel încât "deasupra tuturor, dragostea trebuie reaprinsă și întărită între biserici, astfel încât să nu se mai considere una pe alta străine și necunoscute, ci înrudite și făcând parte din casa lui Hristos și “moștenitoare, membre ale aceluiași trup și părtași la promisiunea lui Dumnezeu în Hristos” (Eph. 3:6)." (par. 6.) Prima dintre sugestii era "acceptarea unui calendar uniform de slujire a marilor sărbători creștine în același timp pentru toate bisericile."

În 1921, a fost convocat un sinod la Atena, condus de Mitropolitul Gherman de Demetria, vice-președintele Sfântului Sinod, care l-a demis pe Arhiepiscopul Meletie (Metaxakis) al Atenei, cunoscut pentru activitatea sa ecumenică anterioară, deoarece a recunoscut guvernul revoluționar Venizelos din Grecia. Meletie a fost apoi înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului în 21 noiembrie 1921, unde și-a reluat programul ecumenic, deși anterior, candidatura sa fusese respinsă de Sfântul Sinod al Constantinopolului în 1912.

În 1923, s-a ținut un "Congres Pan-Ortodox" (nu este un termen obișnuit pentru o adunare a ierarhilor ortodocși) sub președinția lui Meletie și constituit din șase episcopi, doi laici și un arhimandrit, din câteva biserici locale (niciuna dintre membrele Pentarhiei nu a trimis reprezentanți, cu excepția Constantinopolului). Mitropolitul Anastasie al Bisericii Rusiei de Pretutindeni a participat la primele ședințe, fiind în zonă. El a declarat că Sfântul Sinod nu i-a dat nici un fel de instrucțiuni în această chestiune și a plecat curând. În total, mai puțin de jumătate din bisericile locale au fost reprezentate de cineva.[2] Scopul întâlnirii a fost implementarea sugestiilor din documentul din 1920 împreună cu alte propuneri care au fost în mare parte respinse, cum ar fi ridicarea la rangul de episcopi a bărbaților însurați sau recăsătorirea preoților văduvi (sesiunile trei și patru). La întâlnirea finală au fost prezenți și reprezentanți ai Bisericii Anglicane, prin fostul Episcop Gore de Oxford. La aceste ședințe, s-a hotărât că nimic nu stă în calea unuinii ecleziastice ortodoxă-anglicană. Ca răspuns, o comisie compusă din cinci membrii din Grecia (printre care și, pe atunci arhimandritul, ulterior arhiepiscopul Hrisostom Papadopulos al Atenei) s-a adunat pentru a analiza utilizarea noului calendar și a găsit că "Nici una dintre ele [Biserici Ortodoxe locale] nu se poate separa de celelalte și adopta noul calendar fără să devină schismatică în relația cu celelate."[3]

Grecia

Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei

Redarea artistică a apariției Semnului Crucii lângă Atena, 1925

În 1924, episcopii Bisericii Greciei, au implementat, sub coordonarea arhiepiscopului Hrisostom Papadopulos, schimbările de calendar discutate la "Congresul pan-ortodox " din 1923. În consecință, mitropolitul Gherman Demetrias s-a pensionat în semn de protest. Astfel a apărut mișcarea "vechi calendariștilor" ca opoziție la calendarul iulian revizuit. Mișcarea era susținută de către călugării atoniți care au încurajat respingerea schimbării calndarului, sute de preoți parohi refuzând să recunoască schimbarea calendarului, alături de zeci de mănăstiri de pe cuprinsul Greciei. S-au format grupuri și asociații de laici pentru păstrarea calendarului iulian în uz, în ciuda persecuțiilor autorităților.

În 1925, a avut loc probabil cel mai cunoscut eveniment legat de vechiul calendar: o cruce mare a apărut deasupra unei biserici aparținând de vechi calendariști la praznicul Înălțării Sfintei Cruci , apariție văzută de aproximativ două mii de oameni, printre care și membrii echipajului de poliție care venise să aresteze preoții, dintre care mulți s-au și convertit în acea noapte.[4]

În 1935, după mai mult de zece ani, trei mitropoliți, Gherman de Demetrias, fostul mitropolit de Florina, Hrisostom (Kavouridis) și Hrisostom (Demetriou) de Zakynthos l-au declarat pe arhiepiscopul de Atena schismatic:

"Aceia care păstoresc Biserica Greciei în zilele noastre au distrus unitatea Ortodoxiei prin inovația calendarului și au împărțit poporul grec ortodox în două facțiuni opuse în privința calendarului. Nu numai că au violat Tradiția Ecleziastică care a fost consfințită de cele Șapte Sinoade Ecumenice și validate de practica de veacuri a Bisericii Ortodoxe de Răsărit, dar, de asemenea, s-au atins de Dogma Bisericii celei Una, Sfântă, Universală și Apostolică. În consecință, cei care păstoresc acum Biserica Greciei, prin introducerea necugetată anticanonică și unilaterală a calendarului gregorian, s-au despărțit ei înșiși în întregime de trunchiul Ortodoxiei și s-au declarat ei înșiși ca fiind în esență schismatici în legătura lor cu Bisericile Ortodoxe care se sprijină pe temelia celor Șapte Sinoade Ecumenice și pe canonul și tradiția ortodoxă, Bisericile din Ierusalim, Antiohia, Serbia, Polonia și Sfântul Munte și Muntele călcat de Dumnezeu Sinai, etc.... Că este chiar așa a fost confirmat de comisia formată din cei mai buni juriști și profesori-teologi de la Universitatea Națională, comisie numită pentru a studia problema calendarului și în care unul din membrii s-a nimerit să fie Fericirea Sa Arhiepiscopului Atenei, pe atunci în funcția de profesor de Istoria Bisericii la Universitatea Națională... Deoarece prin însăși semnătura sa, Fericitul Arhiepiscop al Atenei s-a declarat el însuși schismatic, ce nevoie mai avem noi de dovezi care să demonstreze că el și ierarhii care gândesc ca el au devenit schismatici, prin aceia că au distrus unitatea Ortodoxiei prin inovația calendarului și au divizat sufletul ecleziastic și etnic al poporului grec ortodox?"[5]

Între 23 și 26 aprilie 1935 a avut loc hirotonirea a patru noi episcopi. Au fost hirotoniți arhimandriții: Gherman (Barikopoulos) ca Episcop de Ciclade, Hristofor (Hatzis) ca Episcop de Megaris, Policarp (Liosis) ca Episcop de Diavleia și Episcop Matei (Karpathakes) de Bresthena).[6]

Schisma florinită/mateită

Până în anii 1940, în Biserica Greciei s-au format două facțiuni: floriniții (sub coordonarea Mitropolitului Hrisostom (Kavourides) de Florina) și mateiții (sub conducerea Ep. Matei (Karpathakis) de Bresthena). Schisma a avut ca punct de origine ezitarea Mitropolitului Hrisostom de a considera tainele Bisericii Statului ca fiind lipsite de har, în timp ce simpatizanții Epicopului Matei ("mateiții") au adoptat o poziție riguroasă: Biserica Statului era schismatică și, în consecință, lipsătă de har.

În 1948, Episcopul Matei a hirotonit de unul singur alt episcop și, împreună cu acesta, au hirotonit mai mulți alți episcopi, mărind și mai mult ruptura și făcând ca mulți clerici foști mateiți, să treacă în rândul floriniților. În orice caz, după moartea Episcopului Matei, Hrisostom de Florina a reafirmat decizia din 1935 declarând Biserica Statului de rit nou ca fiind schismatică. Declarația avea ca motivație dorința de a vindeca schisma mateită. Cu toate acestea, gestul de împăcare a trecut nebăgat în seamă iar mateiții l-au ales pe Arhiepiscopul Agathagelos ca Întâistătător al Atenei în 1958.

Floriniții

După moartea Mitropolitul Hrisostom, floriniții au rămas fără episcop, ei fiind sfătuiți de mitropolit să treacă sub protecția episcopilor mateiți. Temându-se de repercursiuni, însă, floriniții au căutat o nouă ierarhie și au apelat la episcopii Bisericii Ruse din afara granițelor să îi ajute. În 1960, Arhimandritul Acachie Pappas a fost ridicat la rangul de episcop de Talantion pentru aceste comunități, însă fără binecuvântarea oficială a Sinodului ROCOR, de către Arhiepiscopul Serafim (Ivanov) de Chicago[7] și Episcopul Teofilus (Ionescu), un episcop român anti-communist aflat sub jurisdicția ROCOR, ale cărui parohii urmau calendarul nou. Anul următor, ROCOR l-a ales și hirotonit pe Arhimandritul Petros Astyfides ca Episcop de Astoria cu scopul de a sluji ca arhipăstor al comunităților de imigranți greci vechi calendariști din Statele Unite și Canada. Ulterior, Episcopul Acachie de Talantion și Arhiepiscopul Leontie (Filipovici) de Chile[8] ai ROCOR au hirotonit alți cinci episcopi în Grecia. Astfel, în 1961, Acachie de Talantion devine noul Întâistătător al restauratului sinod florinit. În orice caz, el moare în 1963. În consecință, Sinodul îl alege pe Auxentios Pastras, Episcop de Gardikion, să fie noul cap al Arhiepiscopiei de Atena. În 1969, ROCOR, prin Mitropolitul Filaret, a recunoscut validitatea hirotonirii.

Diviziuni în cadrul floriniților

Sinodul florinit restaurat al Bisericii Ortodoxe Adevărate din Grecia a fost copleșit de probleme în anii 1970, având loc două separări majore încă din timpul vieții Arhiepiscopului Auxentios. În orice caz, puțini s-au îndoit că Arhiepiscopul Auxentios însuși avea o viață sfântă, deși era un episcop mediocru. În perioada recentă au fost făcute mai multe tentative de a-i reabilita memoria (Arh. Auxentios a murit în 1994); majoritatea sinosului său de-aabia rezistând împreună până în anii 1980. În 1979, doi mitropoliți floriniți, Kallistos de Corint și Antonie de Attica, au hirotonit unilateral șapte arhimandriți la rangul episcop într-o încercare de a contracara neregulile pe care ei le percepuseră în administrația Arh. Auxentios. Acest fapt a dus la formarea sinodului calistit de scurtă durată, ai cărui membrii s-au împăcat cu corpul principal al Sinodului Florinit în 1985.

Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei: în 1986, Arhiepiscopul Auxentios a fost îndepărtat din Arhiepiscopia Atenei și din conducerea Bisericii Vechiului Calendar a Greciei. Sinodul Florinit a ales în în 1986 un nou lider în persoana Arhiepiscopului Hrisostom (Kiousis), care a demonstrat suficient de clar că adevărații ortodocși din Grecia erau o forță care nu putea fi ignorată. Alegând să apeleze la sistemul de justiție , au avut loc procese în care a fost demonstrat că vechii calendariști ai Greciei nu erau schismatici. Deși reputația lor publică fusese pătată de aproape două decenii de dispute, existența lor era, și este și în prezent, în siguranță. Sinodul Arhiepiscopului Hrisostom de Atena reprezintă astăzi principalul corp al Bisericii Ortodoxe Adevărate a Greciei. În 2010, Arhiepiscopul Hrisostom a adormit în Domnul și a fost urmat de Arhiepiscopul Calinic (Sarantopoulos).

Sinodul Auxentios: Arhiepiscopul Auxentios a fost îndepărtat în 1986 de către Sinodul Florinit din cauza unei serii de hirotoniri episcopale controversate realizate în anii 1980 în aparență cu acordul său. Având sprijinul unei minorități dizidente de episcopi, Auxentios a format un contra-sinod. El a murit în 1994, fără să reușească să se împace cu Sinodul florinit al Arhiepiscopului Hrisostom. În orice caz, parohiile rămase sub Sinodul Auxentios, l-au ales pe Arhiepiscopul Maxim de Chefalonia ca președinte în 1995. Însă, după o serie de hirotoniri puse sub semnul întrebării și erori administrative ale Arhiepiscopului Maxim, Sinodul Auxentios s-a dizolvat la mijlocul anilor 1990. În 2006, clerul și un episcop (Mitropolitul Atanasie de Larissa) din Sinodul Auxentios s-au împăcat cu corpul principal al Bisericii Vechiului Calendar din Grecia și au fost admiși în sinodul Arhiepiscopului Hrisostom. În America de Nord, parohiile loiale lui Auxentios, aflate sub coordonarea episcopilor americani organizați în jurul Mănăstirii Schimbarea la Față din Boston (HOCNA), au părăsit Sinodul și l-au ales pe Macarie de Toronto ca locum tenens al scaunului din Atena. Încă din 2008, HOCNA a fost în dialog cordial cu Sinodul Arhiepiscopului Hrisostom în speranța stabilirii unor legături mai strânse.

Sinodul-în-rezistență al Mitropolitului Ciprian de Fili: Sinodul în rezistență își are originile în Sinodul Calistit, care a avut o viață scurtă, din 1979-1985. În timp ce ecleziologia sa oficială este aparte, cantitatea de muncă pe care Mitropolitul Ciprian de Fili și sinodul său au desfășurat-o în întreaga lume pentru a ajuta Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei este impresionantă și trebuie evidențiată. Biserica însăși este mai degrabă mică, dar a fost foarte eficientă în prezentarea argumentelor intelectuale împotriva Bisericii Greciei. Este păstorită de un alt dezertor din Sinodul Auxentios, Ciprian (Koutsoumbas) de Fili, și are o ecleziologie a bisericilor "bolnave" și "sănătoase", în acest fel evitând repercursiunile care sunt inevitabile considerării majorității ca fiind un corp schismatic. Ecleziologia lor este considerată eretică de către unele dintre elementele rigoriste ale Bisericii Adevărate, deși acestea au fost condamnate pe baza ecleziologiei de către Sinodul Arhiepiscopului Hrisostom al Atenei în 1986. În 2008, Sinodul în rezistență și Sinodul Arhiepiscopului Hrisostom s-au întâlnit într-o serie de întâlniri la nivel înalt în speranța dezvoltării unor legături mai strânse.[9]

Sinodul Macarian (Lamian): În 1995, o facțiune de rezistență formată din șase episcopi s-a separat în cadrul sinodului lui Hrisostom (Kiousis) din cauza a ceea ce ei au pretins a fi o serie de infracțiuni canonice, această facțiune fiind condusă de Mitropolitul Calinic (Hatzis) de Lamia. Acuzațiile aveau legătură cu procesul Mitropolitului de Tesalonic Eutimie (Orphanos), care fusese acuzat de infracțiuni morale, și cu alegerea Episcopului Vichentie (Malamatenios) de Avlona ca Mitropolit de Piraeu. La începutul anului 1997, mișcarea s-a fragmentat în trei grupuri, dintre care unul s-a reconciliat cu Arhiepiscopul Hrisostom (Kiousis). Un al doilea grup, Paisie Loulourgas (Mitr. al Americii) și Vichentie Malamatenios (titular Ep. de Avlona), s-a supus Patriarhiei Ecumenice. Mai târziu în același an, Calinic de Lamia și Eutimie de Tesalonic au hirotonit cinci episcopi titulari într-o încercare de a crea un nou sinod. În 2003, ei au hotărât până la urmă să aleagă un întâistătător și l-au ales pe Macarie (Kavakides) al Atenei. Atunci a fost ratat un bun prilej de consolidare, deoarece mulți dintre cei care nu se considerau separați de sinodul Kiousis, au fost forțați să se aleagă între cele două.

Mateiții

Cu toată presa negativă de care mateiții au avut parte de-a lungul anilor din cauza stricteții poziției lor, în mod ciudat, biserica lor a fost lipsită de schisme de durată. Doar două separări de corpul principal merită menționate, iar, deși aceastea au avut potențialul de distruge unitatea existentă în cadrul Bisericii Ortodoxe Adevărate a Greciei Mateită, acest lucru nu s-a întâmplat. Primul întâistătător al Atenei ales de mateiți a fost Agathangelos al Atenei, care a trecut la cele veșnice în 1967. Andreas al Atenei, unul din primii trei episcopi, a fost ales ca întâistătător în 1972; până la moartea sa din 2005 el a fost unul dintre cei mai vârstnici și cu cea mai lungă slujire episcop ortodox din întreaga lume.

Diviziuni în cadrul mateiților

Sinodul Arhiepiscopului Nicolae: În februarie 2003, Arhiepiscopul Andreas al Atenei s-a pensionat și a fost ales Arhiepiscopul Nicolae al Atenei, considerat de unii ca având vederi progresiste pentru biserica mateită. Foarte popular printre tinerii mateiți, Arhiepiscopul Nicolae părea cel mai potrivit să păstreze echilibrul și sinodul mateit unit. Cu toate acestea, s-a avansat ideea că Arhiepiscopul Andreas a fost pensionat necanonic.

Sinodul Gregorian: Sub păstorirea lui Andreas al Atenei, practic, nu au apărut divizări între mateiți până în anul 1995, când Mitropolitul Grigorie de Messinia s-a separat împreună cu mică majoritate a sinodului (cinci contra patru), aparent din cauza topicului icoanei lui "Dumnezeu Tatăl" și a icoanelor în stil occidental în general. Cu toate acestea, odată cu decesul a trei dintre episcopii săi, cei doi rămași s-au separat, unul rămânând complet separat de vechea ierarhie, dar cu ajutorul lui Grigorie de Messinia a numit alți trei episcopi (Abramios, Pavlos și Nectarios).

Sinodul Mitropolitului Chiricos: Inițial nu chiar o schismă în adevăratul sens al cuvântului, deoarece Mitropolitului Chiricos și alți doi episcopi ai sinodului au refuzat să recunoască pensionarea Arhiepiscopului Andreas și întronizarea noului arhiepiscop, dar au continuat să fie membrii ai sinodului Arhiepiscopului Nicholas. Ulterior, în 2005, după câteva tentative, Sinodul Arh. Nicholas s-au străduit să-l demită pe Mitropolitul Chiricos, care de atunci a mai adăugat cinci episcopi sinodului său în câteva țări.[10]

România

Adevărata Biserică Ortodoxă din România

În 1924, mitropolit Miron al Bisericii României a introdus noul calendar în uzul Bisericii. Deși marea majoritate a românilor a acceptat schimbarea, schitul Acoperământul Maicii Domnului din nordul Moldovei a respins noul calendar. În 1925, sub coordonarea Ieromonahului Glicherie, câțiva dintre frați au părăsit schitul și au format un grup al vechiului calendar. Când, în 1926 și 1929, Mitropolitul Miron a dispus sărbătorirea Sfintelor Paști în concordanță cu Pascalia gregoriană, un număr mare de credincioși, inclusiv emigranți ruși, au părăsit Biserica României și s-au alăturat Vechi calendariștilor. Până în 1936, vechi calendariștii au ajuns la 40 de parohii. Începând cu 1935, la dispoziția Mitropolitului Miron, au început persecuțiile împotriva vechi calendariștilor. Până în 1940, zece preoți vechi calendariști au murit în închisoare și toate bisericile de rit vechi au fost închise. Ieromonahul Glicherie a fost închis, dar a fost eliberat la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Până în 1950, odată cu eliberarea Ieromonahului Glicherie și altor preoți, multe dintre biserici au fost reconstruite. În 1955, Mitropolitul Galaction a părăsit Biserica Română pentru a trece la Vechi calendariști și, imediat, a hirotonit noi preoți și diaconi. În orice caz, ela fost arestat curând și pus sub arest la domiciliu în București. În timp ce se afla sub arest la domiciliu, Mitropolitul Galaction a hirotonit trei alți episcopi, printre care și pe Ieromonahul Glicherie, care, în 1957, a devenit Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Adevărate a României. Până în 1980, sinodul acestei biserici a fost în comuniune deplină cu sinodul Bisericii Ortodoxe Adevărate a Greciei, prezidat de Mitropolitul Kallistos de Corint, pe atunci membru al Sfântului Sinod în Rezistență șio care era prezidat de Mitropolitul Ciprian de Fili. De asemenea, sinodul român a păstrat comuniune cu Biserica Ortodoxă Vechi Calendaristă a Bulgariei, păstorită de Episcopul Fotie. Din 1994 până în 2007 s fost în comuniune deplină cu Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor (ROCOR), dar odată cu reapropierea dintre ROCOR și Patriarhia Moscovei, comuniunea cu Rocor a fost suspendată.

Bulgaria

Majoritatea credincioșilor sunt în comuniune cu Sinodul în Rezistență (vezi paragraful de mai înainte despre "Mitropolitul Ciprian de Fili") și cu Biserica Ortodoxă Adevărată Vechi-calendaristă din România, dar sunt o biserică autonomă – Biserica Ortodoxă Vechi-calendaristă a Bulgariei – și cuprinde câteva zeci de parohii sub păstorirea Episcopului Fotie de Triaditsa.

Statutul ecleziastic

Statutul ecleziastic și canonic al diferitelor jurisdicții vechi calendariste este complex. Câteva se consideră pe ele însele ca fiind singurii creștini ortodocși adevărați și, astfel, consideră Biserica Ortodoxă principală ca fiind în apostazie. Și astfel, ie nu au nici comuniune nici împreună-slujire cu bisericile principale. Alți Vechi calendariști (de obicei cei "în rezistență") au suspendat slujirea împreună cu clerul bisericilor principale dar încă au comuniune cu credincioșii bisericilor principale. Astfel, ei se consideră o mișcare de reformă din cadrul Bisericii Ortodoxe. Problema canonicității urmează un tipar similar.

Felul în care sunt priviți vechi calendariștii de către ortodocși variază de la încercări de vindecare a diferitelor rupturi și separări în comuniune și împreună slujire până la declarații pe față că aceste grupuri sunt apostate, ceea ce înseamnă că nu mai sunt ortodocși.

Ierarhii alternative

Aceste biserici se abțin atât de la împreună slujire cât și de la comuniune cu bisericile ortodoxe principale, considerând ierarhiile bisericilor oficiale ca fiind în apostazie și plasate în afara Ortodoxiei. Ca răspuns, ele și-au dezvoltat propriile sinoade în contradicție cu cele ale bisericilor oficiale: de exemplu, dacă exista un Arhiepiscop al Atenei, un Arhiepiscop al Atenei rival a fost ales în acel scaun. Cu câteva excepții, grupurile ruse nu au urmat aceeași cale din cauza climatului politic, deși Biserica Ortodoxă Rusă de sub păstorirea Mitropolitului Damaschin al Moscovei pretinde jurisdicție peste tot teritoriul Patriarhiei Moscovei.

O astfel de poziție este, de obicei, însoțită de poziția că biserica oficială respectivă este complet schismatică.

Biserici "din rezistență" sau "izolate"

Aceste biserici se abțin de la împreună slujire cu bisericile ortodoxe din curentul principal, dar nu se consideră ele însele ca fiind schismatice și nici nu au declarat oficial că bisericile principale sunt lipsite de har. În general, ele instalează ierarhii alternative care folosesc nume ale scaunelor care nu sunt folosite de biserica oficială în chestiune[11].

Se spune chiar că i-ar împărtăși pe credincioșii bisericilor oficiale care se spovedesc. O excepție notabilă o constituie Biserica Ortodoxă Vechi Calendaristă a României, care primește membrii ai Bisericii Noului Calendar doar prin botez.

Biserici pe țări sau jurisdicții

Grecia

România

Bulgaria

America de Nord

Eparhii ale sinoadelor semnificative din America de Nord:

Grupuri auto-intitulate "autonome" din America

These are bodies which claimed independence from their parent churches.

Note

  1. [1]
  2. http://www.orthodoxinfo.com/ecumenism/photii_2.aspx Bishop Photii of Triaditsa, "The 70th Anniversary of the Pan-Orthodox Congress", Orthodox Life, 1&2, 1994
  3. Jurnalul guvernului Regatului Greciei, cap 1, 24/25. 1. 1923, Nr. 8, vezi și OEM, 1989, cap 17, p. 73, așa cum este precizat în [2]
  4. [3]
  5. [4] Cited in Moss, New Zion in Babylon, Part 3, p. 92
  6. [5]
  7. [6]
  8. [7]
  9. [8]
  10. The Genuine Orthodox Church of Greece under the Omophorion of Metropolitan Kirykos of Mesogaias and Lavreotikis.
  11. [9]

Surse

Legături externe

Informații generale

(Discussion of the three bishops who in 1935 declared their separation from the official Church of Greece: Metr. Germanos (Mavrommatis) of Demetrias (1907–1935); Metr. Chrysostom (Kavourides) of Florina (1926–1932), a retired bishop; and Metr. Chrysostomos (Demetriou) of Zakynthos)

Articole relevante

Site-uri oficiale