Pavel de Samosata

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Pavel de Samosata a fost un teolog sirian din secolul al III-lea, eretic, episcop al Antiohiei. Propunându-şi să apere monoteismul creştin împotriva acuzaţiilor de triteism, Pavel a adoptat o definiţie a relaţiilor între cele trei Persoane ale Dumnezeirii prin care nega caracterul distinct al Persoanei Fiului şi Duhului Sfânt de cea a Tatălui, opinie contrară învăţăturii ortodoxe despre Sfânta Treime.

Cuprins

Viața

Se cunosc puţine lucruri despre viaţa lui Pavel de Samosata. Se crede că s-a născut în jurul anului 200 la Samosata într-o familie de origine modestă, potrivit afirmaţiilor lui Eusebiu de Cezareea. A fost ales episcop al Antiohiei în anul 260. Din pricina afirmaţiilor lui monarhianiste, a fost contestat şi convocat pentru explicaţii înaintea a cel puţin trei sinoade. La unul din aceste sinoade, în 269, a fost condamnat pentru erezie şi depus din treaptă. Ca succesor al lui a fost ales Domnus. Depunerea lui a fost anunţată apoi printr-o scrisoare episcopilor Romei şi Alexandriei, Dionisie şi Maxim, iar această scrisoare s-a păstrat în Istoria bisericească a lui Eusebiu.

Deşi era depus, Pavel se considera pe mai departe episcop al Antiohiei. Datorită relaţiilor sale apropiate pe care le stabilise, ca episcop, cu Zenovia, regina Palmyrei, în Siria, Pavel şi-a putut păstra reşedinţa episcopală. Această stare de lucruri a continuat până în anul 272, când împăratul roman Aurelian a înfrânt-o pe regina Zenovia, iar ocrotitoarea lui Pavel a fost astfel înlăturată. Dând curs unui apel înaintat împăratului de creştinii din Antiohia, Aurelian i-a poruncit lui Pavel să părăsească reşedinţa episcopală. În apel se afirma, printre altele, că Pavel era îngâmfat, că ducea o viaţă imorală şi că acumulase multe averi în mod ilicit.

Dat fiind că Aurelian era păgân, acţiunile împăratului nu aveau la bază motive doctrinare. Gestul său stă însă mărturie despre relaţiile între împăraţii romani şi cetăţenii romani creştini atunci când aceştia nu erau persecutaţi.

Se crede că Pavel a murit în preajma anului 275.

Învățături

Înţelegerea naturii Sfintei Treimi, aşa cum apare ea la Pavel de Samosata îşi are originea în învăţăturile lui Teodot de Bizanţ (sec. al II-lea). Teodot afirma că Iisus era doar un om care fusese înzestrat cu Duhul Sfânt – argument în favoarea monoteismului care mai târziu a fost denumit monarhianism. Din această perspectivă au evoluat mai multe feluri de monarhianism, între care cea cunoscută sub numele de monarhianism adopţionist. Învăţăturile lui Pavel de Samosata duceau la o depersonalizare a Logosului (Cuvântul dumnezeiesc), care este redus la statutul de raţiune sau înţelepciune inerentă a lui Dumnezeu şi la o înţelegere a deofiinţimii (gr. homoousia) Cuvântului cu Tatăl care ducea la negarea existenţei personale a Cuvântului dinaintea Întrupării.

Reprezentant de seamă al antitrinitarismului dinamic sau subordonaţionist, Pavel de Samosata a interpretat pe Logosul lui Dumnezeu ca pe o însuşire a lui Dumnezeu Unul. După Pavel de Samosata, Dumnezeu este Unul şi are numai o faţă. De aceea Iisus nu ar putea să fie Dumnezeu Însuşi, ci numai o apariţie a însuşirii lui Dumnezeu, numită Înţelepciune, Duh sau Logos. Această înţelepciune este puterea interioară a lui Iisus în virtutea căreia El a avut o viaţă fără păcat şi de aceea exemplară. Fiinţa desăvârşită şi exemplară a lui Iisus constă în aceea că El s-a subordonat Dumnezeului Cel Unul. Pentru Pavel de Samosata Logosul nu este o ipostasă sau un ipostas propriu ci este impersonal, ca şi raţiunea în om. Caracterul impersonal al Logosului arată că Logosul nu este o altă persoană deosebită de Tatăl, ci face parte din Dumnezeu.

Această perspectivă şi termenul de homoousia (deofiinţime) aşa cum era folosit de Pavel au fost condamnate la Sinodul episcopilor din Antiohia din anul 269.

Includerea termenului de “homoousia” în condamnarea lui Pavel pentru erezie (în sensul în care Pavel îl folosise) avea să aibă consecinţe serioase în disputele hristologice din secolele următoare. La Primul Sinod Ecumenic din anul 325, episcopii au afirmat unitatea naturii (esenţei - gr. ousia) divine a Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, folosind termenul de homoousios (de o fiinţă/una şi aceeaşi fiinţă). Înţelegerea termenului homoousios, aşa cum a fost el folosit la Sinodul de la Niceea din 325 era diferită de sensul pe care i-l dăduse Pavel şi care fusese condamnat la Sinodul din 269; însă mai târziu ereticii arieni şi nestorieni s-au folosit de faptul că termenul fusese asociat cu condamnarea din 269 pentru a se apăra de acuzaţiile de erezie venite din partea ortodocşilor.


Casetă de succesiune:
Pavel de Samosata
Precedat de:
Amfilohie
Episcop al Antiohiei
260-270
Urmat de:
Domnus I



Sursa

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi