Mănăstirea Esfigmenu (Muntele Athos)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Esfigmenu
Jurisdicție Patriarhia de Constantinopol (comuniunea întreruptă din 1974)
Tip călugări (viaţă de obşte)
Înființată sfârşitul sec. al X-lea
Ctitori
Stareț Metodie
Mărime aprox. ~80-100 de vieţuitori
Localizare Grecia.png Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică greacă
Cântarea psaltică
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Înălţarea Domnului
Site web oficial Esfigmenu (en)


Mănăstirea Esfigmenu (Greek: Εσφιγμένου) este situată pe coasta de nord-est a peninsulei Athos, în nordul Greciei, în apropierea mănăstirii Hilandar. Are rangul al optsprezecelea între cele douăzeci de mănăstiri suverane de la Muntele Athos şi este o mănăstire cu viaţă de obşte.

Cuprins

Istoric

Mănăstirea Esfigmenu există încă din secolul al X-lea. Potrivit tradiţiei atonite, ea ar fi fost întemeiată chiar mai devreme, de sora împăratului Teodosie al II-lea, împărăteasa Pulheria în secolul al IV-lea. Originea numelui mănăstirii, care înseamnă aproximativ „strâmtoare” este nesigură. Potrivit tradiţiei, ea ar veni fie de la un monah care a vieţuit acolo şi care purta un brâu (cingătoare) foarte strâns, fie de la locul în care a fost construită mănăstirea. Mănăstirea se află în apropierea mării, la data construirii ei mările fiind considerate încă sigure. Potrivit manuscriselor însă, mănăstirea a suferit serios ca urmare a mai multor raiduri ale piraţilor, între care cele mai distructive au fost în anii 1047 şi 1534. Precedat de un incendiu în anul 1491, raidul din anul 1534 a fost şi cel mai distructiv.

Între raiduri şi incendii, mănăstirea Esfigmenu s-a bucurat de favoarea împăraţilor din Constantinopol, după cum o arata hrisobulele (hrisoavele) imperiale privind achiziţionarea de terenuri pentru mănăstire la Prokalas, Sloutaras, Krosouvo, Vrasta, Tesalonic şi Constantinopol. În anul 1310, la Esfigmenu şi-a avut reşedinţa Sf. Atanasie, Patriarhul retras al Constantinopolului, iar în 1335 a vieţuit aici pentru o vreme Sf. Grigorie Palama, care era arhiepiscop de Salonic.

După mai multe raiduri şi incendii, mănăstirea a fost restaurată de împăratul de Constantinopol Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391), precum şi de despoţii sârbi Ştefan Duşan si Gheorghe Brancovici. Printre domnitorii români care au ajutat mănăstirea au fost Petru Rareş, Radu Paisie şi Gavriil Costachi; Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi i-a făcut mai multe donaţii şi i-a dăruit un metoc la Floreşti. În secolul al XVII-lea, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin din cauza greutăţilor financiare. S-a restabilit în secolul al XVIII-lea îndeosebi datorită mitropolitului Grigorie de Melenikion care s-a îngrijit de plata datoriilor mănăstirii.

La începutul secolului al XIX-lea, Teodoret de la Lavra, stareţul mănăstirii Esfigmenu a reorganizat mănăstirea, instituind sistemul chinovitic (viaţa de obşte) şi a început în anul 1806 construcţia unui nou catholicon pe locul bisericii vechi din anul 1010. A ridicat şi mai multe clădiri noi, ca de exemplu trapeza mănăstirii.

Între anii 1821-1832, Esfigmenu a încetat să mai funcţioneze ca mănăstire, fiind ocupată de turcii otomani şi rechiziţionată, fiind folosită pe post de cazarmă pentru soldaţii otomani în timpul războiului de independenţă al grecilor. După plecarea trupelor turceşti, mănăstirea a fost redeschisă de Agatanghel Aghianitis. Eforturile de reconstrucţie au continuat până în anul 1870, timp în care s-au construit clădirile moderne ale mănăstiri. A fost adăugat un pridvor la catholicon, a fost construită o clopotniţă şi mai multe paraclise, precum şi poarta de sud. Biserica mare este închinată Înălţării Domnului. În catholicon se află două paraclise, iar alte şapte se găsesc în afara acesteia.

Mănăstirea Esfigmenu avea rangul al optsprezecelea între mănăstirile atonite, însă şi-a retras reprezentatul din Sfânta Comunitate (sau Sfânta Chinotită - organismul oficial de conducere al Sfântului Munte) şi a încetat să mai participe la întrunirile acesteia. Retragerea reprezentanţilor săi de la întrunirile Sfintei Chinotite au antrenat ruperea relaţiilor mănăstirii Esfigmenu cu Patriarhia Ecumenică, sub a cărei autoritate canonică se află toate mănăstirile de la Muntele Athos. Monahii de la Esfigmenu au afirmat că au recurs la acest gest datorită faptului că Patriarhul ecumenic ar fi încălcat canoanele şi învăţătura Bisericii Ortodoxe prin relaţiile pe care aceasta le menţinea cu diferite mişcări ne-ortodoxe şi îndeosebi datorită angajării Patriarhiei în Mişcarea Ecumenică. Mănăstirea rămâne totodată rezervată faţă de Uniunea Europeană, refuzând orice fel de finanţare din partea acesteia. Potrivit egumenului mănăstirii, Metodie, obştea ar fi refuzat o finanţare de 15 milioane de euro din partea Uniunii, apreciind că pentru o asemenea sumă aceasta ar fi cerut fără îndoială ceva în schimb.

În decembrie 2002 Patriarhia de Constantinopol a dispus evacuarea călugărilor recalcitranţi, decizie contestată în faţa instanţelor elene de călugării de la Esfigmenu. În noiembrie 2005 o Curte de apel a constatat legalitatea deciziei Patriarhiei de Constantinopol. Patriarhia Ecumenică a autorizat crearea unei noi obşti pentru mănăstirea Esfigmenu şi a dispus evacuarea monahilor disidenţi. Pe 20 decembrie 2006 a avut loc o ciocnire violentă între un grup de monahi din mănăstirea Esfigmenu şi alţi monahi din noua obşte desemnată pentru această mănăstire, când cei din urmă au încercat să intre în birourile mănăstirii Esfigmenu din capitala Sf. Munte, Careia. Obştea condusă de egumenul Metodie a refuzat ordinul de evacuare al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, iar în octombrie 2006 un tribunal din Salonic a emis sentinţe de câte doi ani închisoare cu suspendare pe numele a nouă monahi din vechea obşte pentru ocuparea ilegală a birourilor mănăstirii Esfigmenu..[1]Esphigmenou.html Până în prezent, situaţia mănăstirii a rămas blocată.

Odoare

Printre odoarele de preţ ale mănăstirii se găseşte o icoană a Maicii Domnului Eleusa (Milostiva). De asemenea, mănăstirea mai adăposteşte fragmente de moaşte ale mai multor sfinţi, între care capul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu, piciorul drept al Sfintei Maria Magdalena, o parte din capul Sfântului Partenie al Lampsacului, o parte din capul Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, părticele de la Sf. Mc. Mercurie, Haralambie, şi Agatanghel precum şi aşa-numita Cruce a Pulheriei, care ar cuprinde o bucată din Lemnul Sfintei Cruci.

Biblioteca mănăstirii adăposteşte 372 de manuscrise şi peste 8000 de cărţi vechi tipărite. Mănăstirea mai păstrează şi o mare parte dintr-un cort folosit de Napoleon, folosită pe post de perdea a altarului din catholicon în ziua Înălţării Domnului.

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi